COMISIA JURIDICĂ DIN SENAT: Proiectul privind convertirea creditelor din valută în lei, aviz favorabil

V.B.
Bănci-Asigurări / 29 mai 2014

Proiectul de lege privind convertirea creditelor din valută în lei, fără ca dobânda să se schimbe, iniţiat de deputatul PSD Ana Birchall, a primit aviz favorabil de la Comisia Juridică din Senatul României, potrivit unui comunicat trimis astăzi redacţiei.

Ana Birchall a declarat că proiectul (pentru modificarea OUG 50/2010 privind contractele pentru consumatori) se bucură inclusiv de susţinerea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC): "Este bine că există un interes real în România pentru a veni în sprijinul românilor care sunt sufocaţi de creşterea ratelor la bănci datorată exclusiv fluctuaţiilor cursului de schimb valutar. Atât avizul favorabil al Comisiei juridice din Senat, cât şi susţinerea propunerii mele de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor îmi dă încredere că proiectul meu va fi aprobat în Parlament".

Politicianul susţine că, în ţara noastră, numărul creditelor neperformante creşte inclusiv din cauza fluctuaţiilor cursului valutar.

Domnia sa a punctat: "Problemele românilor, care au credite contractate, spre exemplu în franci elveţieni, şi plătesc lunar rate mai mari cu 300%, sunt împovărătoare. Însă aceste probleme nu sunt limitate la nivelul României. Mai multe state din UE se confruntă cu acest fenomen. Tocmai din acest motiv, Comisia Europeană împreună cu Parlamentul European a adoptat Directiva 2014/17 care dă dreptul cetăţenilor UE să-şi convertească aceste credite şi impune obligaţia creditorilor de a-i informa pe debitori de riscurile contractării unui credit în altă monedă decât cea în care îşi au veniturile".

Deputatul Ana Birchall a specificat că propunerea legislativă, când va intra în vigoare, se va aplica inclusiv persoanelor juridice din România care au contractat credite în monede străine. "Astfel, propunerea mea vine şi în sprijinul mediului de afaceri din România, care are nevoie de toată susţinerea noastră pentru a se dezvolta şi consolida", a mai spus deputatul PSD.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5625
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1610
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9082
Gram de aur (XAU)Gram de aur439.0006

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
hipo.ro
solarenergy-expo.ro
pptt.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb