Comisiile de cultură au respins raportul de activitate al SRTV

S.A.
Media-Advertising / 19 septembrie 2017

Comisiile de cultură au respins raportul de activitate al SRTV

Irina Radu şi Consiliul de Administraţie riscă să fie demişi dacă decizia este menţinută în plen

Comisiile reunite pentru cultură ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au respins marţi, cu şaptesprezece voturi "pentru", un vot "împotrivă" şi două abţineri raportul de activitate pe 2016 al Societăţii Române de televiziune (SRTV), după ce acesta a fost introdus suplimentar pe ordinea de zi a comisiei la solicitarea preşedintelui comisiei de cultură a Senatului, social-democratul Radu Preda, potrivit News.ro.

Liberalii membri în cele două comisii de cultură ale Parlamentului au părăsit dezbaterile în semn de protest, preşedintele comisiei din Cameră, Gigel Ştirbu, spunând că membrii PNL nu vor participa la audierea reprezentanţilor SRTV deoarece i se pare că "e pe repede înainte" şi nu se poate ca o problemă importantă şi serioasă să fie tratată cu superficialitate.

Preşedintele director general al SRTV, Irina Radu, a spus în faţa comisiei că instituţia a încheiat pe plus anul 2016 din punct de vedere financiar.

Irina Radu a declarat: "Am încercat să o onorăm din respect pentru dumneavoastră, deşi a fost aşa o invitaţie foarte bruscă, având în vedere că a fost un an foarte greu - anul 2016 - nu cred că trebuie să intru acum în prezentarea raportului cu toate amănuntele, cred că sunt doar nişte aspecte pe care aş dori să le precizez. Vorbim de acest raport în situaţia în care a fost anul despre care vorbim, ultimul an cu finanţare din taxa TV, a fost un an în care datoriile SRTV ajunseseră la circa 150 de milioane de euro, a fost un an în care au fost probleme foarte mari cu banii de producţie, cu lipsa finanţării pentru emisiuni, dar cu toate acestea cred că am făcut faţă onorabil".

La rândul său, preşedintele comisiei de cultură a Senatului, Radu Preda, a susţinut că cifrele din raportul de activitate nu arată foarte bine.

Radu Preda a declarat: "Dincolo de avizul negativ care s-a primit aici, raportul a întrunit aviz negativ şi la comisiile de buget. Aşteptările noastre cel puţin în plan managerial de la conducerea Televiziunii Române erau altele, cu atât mai mult cu cât se fac eforturi ca de la bugetul de stat să se asigure sursele de finanţare sustenabile pentru Televiziunea Română. Aşteptăm acum ca o conducere nouă să ducă TVR la un standard al calităţii emisiunilor de aşa manieră încât să obţină un vot în unanimitate pozitiv în şedinţele reunite ale Parlamentului. Deocamdată aceste standarde nu au fost întrunite". El a adăugat că nu se discută de calitatea emisiunilor, ci de actul managerial.

Respingerea raportului de activitate al SRTV echivalează cu demiterea întregului Consiliu de Administraţie, în frunte cu preşedintele director-general, Irina Radu, notează agenţia citată. Decizia finală aparţine însă plenului reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb