Companiile îşi diversifică bazele de producţie, ca să se protejeze de fluctuaţiile valutare

Ziarul BURSA #Companii / 7 aprilie 2015

Companiile îşi diversifică bazele de producţie, ca să se protejeze de fluctuaţiile valutare

Deprecierea euro permite companiilor europene să beneficieze de scăderea costurilor la centre de producţie de unde pot aproviziona pieţele mondiale, dar după luni de zile de fluctuaţii valutare marii producătorii îşi regândesc strategiile pentru a diversifica bazele operaţionale în întreaga lume.

Volvo Cars, din Suedia, este una dintre companiile care aplică o politică de regionalizare a operaţiunilor, potrivit Mediafax. Luna trecută, Volvo Cars a anunţat planurile de construcţie a unei fabrici de 500 de milioane de dolari în Statele Unite, privind dincolo de cotaţia ridicată actuală a monedei americane, pentru protecţie pe termen lung faţă de fluctuaţiile valutare, relatează Reuters.

"Eliminăm impactul fluctuaţiilor valutare pe termen scurt, care nu sunt niciodată bune pentru angajamentele pe termen lung faţă de clienţii din diferite regiuni, creând astfel o asigurare naturală", a explicat directorul general al Volvo Cars, Hakan Samuelsson.

Asigurarea naturală funcţionează atunci când structura unei afaceri o protejează de volatilitatea cursului de schimb, cum se întâmplă atunci când furnizorii, fabricile şi clienţii folosesc aceeaşi monedă.

Acest model este tipic pentru producătorii de alimente perisabile şi băuturi care au nevoie ca bazele de producţie să fie apropiate de adresele de livrare, dar este mai puţin obişnuit pentru producătorii de bunuri de folosinţă îndelungată, precum automobilele, electronicele sau îmbrăcămintea, care deseori preferă forţa de muncă ieftină şi economiile generate de volum, cel puţin până nu demult.

În ultimele luni, acest din urmă model a fost pus sub semnul întrebării de fluctuaţiile mari ale euro şi dolarului, pe fondul divergenţei mari între perspectivele economice din Uniunea Europeană şi Statele Unite.

În octombrie 2014, Rezerva Federală (Fed) americană a anunţat că va opri programul de achiziţii lunare de obligaţiuni lansat în urmă cu cinci ani pentru susţinerea sistemului financiar, întrucât redresarea economică e pe drumul corect.

Banca Centrală Europeană a lansat la rândul său, în martie 2015, un program de suplimentare a lichidităţilor, în încercarea de revitalizare a economiei.

În consecinţă, dolarul şi euro s-au înscris la rândul lor pe traiectorii divergente, iar în ultimele nouă luni costul de asigurare faţă de instabilitatea cursului s-a triplat.

"Când un curs valutar a devenit volatil în mod special, poate deveni prea costisitor să te asiguri financiar", a declarat Brandon Leigh, director financiar la producătorul de săpunuri PZ Cussons. Cea mai mare piaţă a acestei companii este Nigeria, unde moneda naira s-a depreciat cu 18% în ultimele nouă luni, ca urmare a prăbuşirii preţurilor petrolului, care au afectat acest stat, cel mai mare producător de petrol din Africa.

În aceste condiţii, asigurarea naturală a devenit justificată mai mult ca oricând, a declarat Robert Waldschmidt, analist la compania Liberum.

Retailerul online de îmbrăcăminte Asos, din Marea Britanie, afectat de aprecierea lirei sterline, a anunţat în această lună că a decis să se aprovizioneze cu produse în euro, pentru piaţa zonei euro, şi cu produse în dolari, pentru Statele Unite.

"Obiectivul nostru este să profităm cât mai mult de asigurarea naturală. Soluţia noastră este să corelăm facturile, fluxurile de numerar, produsele şi preţurile în aceeaşi monedă", a declarat directorul operaţional al Asos, Nick Beighton.

Aprovizionarea la nivel local are şi alte beneficii, în special pentru pieţele emergente cum este Africa, unde aprovizionarea de la furnizori locali poate susţine dezvoltarea economică şi puterea de cumpărare.

Producători de alimente şi băuturi ca Nestle, SABMiller şi Unilever au acţionat pentru a-şi dezvolta furnizorii locali, care contribuie la asigurarea aprovizionării şi la fabricarea de produse cu preţuri accesibile.

Directorul Nestle Russia, Maurizio Patarnello, a menţionat aprovizionarea locală ca unul din motivele impactului minim asupra companiei al interzicerii importurilor de bunuri occidentale de către Rusia, ca reacţie la sancţiunile occidentale impuse în contextul crizei ucrainene.

Aprovizionarea locală ajută companiile să se protejeze de impactul cursului valutar, a declarat directorul pentru riscuri şi finanţare al SABMiller, Philip Learoyd.

El a adăugat că SABMiller, al doilea mare producător de bere la nivel mondial, va căuta în continuare oportunităţi pentru a se proteja de expunerea la volatilitatea cursului valutar.

În cazul producătorului olandez de aparatură electronică Philips, pieţele emergente asigură circa 35% din venituri, dar prea puţin din producţie. Drept rezultat, marjele de profit au fost presate anul trecut de fluctuaţiile de curs valutar ale diferitelor monede emergente, în special rubla rusească şi peso-ul argentinian.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb