Conducerea "Teraplast" a decis vânzarea unui depozit pentru 600.000 de euro

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 12 aprilie 2017

Consiliul de Administraţie al "Teraplast" (TRP) a decis, ieri, vânzarea unui depozit din Otopeni, aflat pe un teren de 4.472 mp, la preţul de 600.000 euro fără TVA, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori Bucureşti.

Recent, compania a anunţat că urmează să contracteze două credite de investiţii, cu o valoare totală de 60,4 milioane de lei, de la Banca Transilvania.

Acţionarii Teraplast au aprobat, pe 9 februarie, demararea unor investiţii, în valoare maximă de 72 de milioane de lei, în exerciţiul financiar 2017.

Consiliul de Administraţie al societăţii a aprobat accesarea unor credite de investiţii, în lei, de la Banca Transilvania, pentru o perioadă de 84 luni, respectiv: un credit de investiţii în valoare de 32.900.000 lei şi un credit de investiţii în valoare de 27.500.000 lei.

Grupul Teraplast a realizat în 2016 o cifră de afaceri consolidată de 398,86 milioane lei, în creştere cu 1,3% faţă de 2015, evoluţie susţinută în principal de creşterea livrărilor pe piaţa externă, potrivit unui comunicat. În perioada analizată, profitul net al Grupului Teraplast s-a cifrat la 40,32 milioane lei, în creştere cu 14,39% faţă de valoarea obţinută în 2015.

Grupul Teraplast include compania Teraplast, subsidiara TeraSteel (nouă denumire a Plastsistem începând cu ianuarie 2017), subsidiara TeraGlass (începând cu aprilie 2015, anterior activitatea TeraGlass fiind organizată ca o linie de business a companiei Teraplast), subsidiara Teraplast Logistic (începând cu iunie 2016) şi Politub (entitate controlată în comun sub formă de asociere în participaţie).

Dorel Goia deţine 46,77% din acţiunile TRP, în timp ce fondul KJK Fund II are o participaţie de 10,03%, conform datelor de la BVB.

Acţionarii "Teraplast" au fost convocaţi, pe 27 aprilie, la Adunarea generală, să discute repartizarea profitului net aferent exerciţiului financiar 2016, conducerea companiei propunând un dividend brut/acţiune de 0,0169 lei.

Totodată, conducerea companiei a propus majorarea capitalului social cu suma de 29.047.831 lei, prin emisiunea a 290.478.310 acţiuni noi, cu valoarea nominală de 0,10 lei/acţiune, prin încorporarea rezervelor în suma de 29.047.831 lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb