Conferinţa premium dedicată profesioniştilor IT şi developerilor are loc la Bucureşti

G.D.
Miscellanea / 25 octombrie 2022

Conferinţa premium dedicată profesioniştilor IT şi developerilor are loc la Bucureşti

DevCon, conferinţa premium dedicată profesioniştilor IT şi developerilor din România, revine pe 9-10 noiembrie într-un nou format, atât fizic în Bucureşti, cât şi online, conform unui comunicat remis redacţiei. Timp de 2 zile, DevCon îşi propune să contureze un centru tech de dezvoltare şi învăţare în cadrul unei ediţii care va avea loc la NORD Events Center by Globalworth Pipera, unde sunt aşteptaţi fizic peste 400 de participanţi în ambele zile de eveniment. Organizatorii aşteaptă peste 4000 de specialişti să se alăture şi în cadrul evenimentului virtual creat pentru a fi accesibil întregii comunităţi IT din România şi nu numai. Anul acesta se vor alătura participanţi din ţări, precum Republica Moldova, Ucraina, Regatul Unit al Marii Britanii, Germania.

Potrivit sursei citate, cea de a patra ediţie se creionează alături de un partener de încredere, Systematic - Partener Principal DevCon 2022. Evenimentul vine cu suprize care vizează atât experienţa participantului în locaţie, prin zone dedicate care au ca scop crearea unei atmosfere unice, cât şi prezenţa unor speakeri şi leaderi cu nume apreciate în industria IT&C la nivel internaţional.

Pe 9-10 noiembrie, organizatorii au pregătit 4 scene dedicate, care vor acoperi domenii precum: Java, DevOps, Data, Artificial Intelligence & Machine Learning, Web & Mobile. Vor exista şi 2 scene de masterclass-uri, create special pentru a oferi un conţinut dezvoltat pentru participanţii ce doresc să aprofundeze în cadrul unor sesiuni de o oră şi 30 de minute subiecte tehnice alături de specialişti din industrie. Profesioniştii IT sunt aşteptaţi să participe şi la scena Open Talks, unde se va discuta despre empatia în cadrul echipelor, tendinţele în zona automotive şi financiar, dar şi alte subiecte de interes din industrie.

Evenimentul va fi deschis în prima zi de către partenerul principal, Systematic, urmând ca microfonul să fie preluat pe rând de vorbitori experimentaţi de la companii, precum RedHat, Meta, Microsoft, Amazon Web Services şi să ofere audienţei IT cele mai bune informaţii din industrie. Partenerul principal al evenimentului va fi reprezentat pe scena de Java, pe 9 noiembrie, de către Thomas Vitale, Software Architect la Systematic, care va suprinde audienţa cu o sesiune numită "Kubernetes Native Java with Spring Boot", iar pe 10 noiembrie, tot Thomas va susţine un masterclass virtual care are ca temă ,,Developer Experience with Java on Kubernetes". Cea de a doua zi de eveniment va fi deschisă cu o sesiune pe scena DevOps susţinută de către Alexandru Dejanu, Site Reliability Engineer la Systematic, având ca temă principală ,,Cloud Native leads the willing and drags along the reluctant - Seneca".

"Încă din 2017, ne-am propus la Systematic să formăm o comunitate de profesionişti care să dezvolte software cu impact pozitiv in societate. Prin prisma complexităţii ariilor noastre de business, dar şi a sistemului nostru intern de formare, am coagulat un centru de compentenţe local şi am contribuit la creşterea calităţii şi a nivelului de senioritate a ofertelor de job-uri din domeniul IT. Systematic este o companie daneză producatoare de software care a adus pe piaţa locală de job-uri expunere la proiecte de dezvoltare din domenii diverse precum sistemul medical, educational si cel al apararii. Participarea în calitate de Main Partner în cadrul DevCon este parte din misiunea noastră de a diversifica domeniile de business si stiva tehnologică şi de a aduce o contribuţie valoroaă industriei de IT. "- Gabriela Spataru, Employer Branding Specialist la Systematic.

Systematic va fi prezent atât în zona expoziţională fizică, cât şi online cu un stand virtual 3D. Participanţii la eveniment vor putea interacţiona şi pune întrebări experţilor tehnici şi specialiştilor companiei şi vor putea participa la o serie de activări interesante, precum:

Participarea la tombolă cu tragere la sorţi unde cei care participă pot câştiga un kit Nanoleaf;

Live Quiz, în ambele zile de conferinţă, la standul companiei care va întreţine atmosfera şi va antrena spiritul competitiv;

Shoteria Bar care va permite participanţilor din locaţie să ia parte la o experienţă complexă de networking şi socializare în cadrul DevCon.

,,DevCon a crescut susţinut şi foarte frumos într-un timp foarte scurt. Reunim întreaga comunitate de IT din Romania şi trenduri globale, top companii IT din piaţă şi speakeri internaţionali într-un singur loc. Parteneriatul cu Systematic este pentru noi un pas important în a dezvolta viitorul tehnologiei, transformarea digitală şi pentru a arăta proiectele la care lucrează cei mai buni profesionişti. Prezenţa partenerului principal de pe 9-10 noiembrie la conferinţă ne oferă oportunitatea de a contura un cadru pentru a vedea cum evolueaza piaţa IT în România, cum avem impact la nivel global, ce înseamnă acest aspect pentru următorii 3 ani, bucurându-ne împreună de revenirea în format fizic al evenimentelor marca Dev." - Carla Tirnacop, Project Manager DevCon, se mai arată în comunicat.

Ziarul BURSA este partener media al evenimentului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9746
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4657
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3003
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9056
Gram de aur (XAU)Gram de aur368.9924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb