English
La scurt timp după ce a revenit în discuţie diluarea suveranităţii statelor europene, în numele depăşirii crizei economice, premierul spaniol Mariano Rajoy a încercat să vadă cât de mult se poate apleca un cap înainte să-l taie sabia.
Reuters a preluat, la sfârşitul lunii aprilie 2013, declaraţiile acestuia, în condiţiile în care estimările privind economia Spaniei au fost, din nou, reduse. "Toa-te ţările europene îşi revizuiesc prognozele economice", iar "noi trebuie să luăm decizii dificile pentru binele ţării", a precizat Rajoy. "Ţările UE trebuie să accepte cedarea suveranităţii", deoarece acesta este "un pas crucial pentru viitorul uniunii", a mai declarat premierul spaniol.
Oare până unde este gata să meargă Rajoy? În Constituţia Spaniei se precizează (n.a. Articolul 1, punctul 2) că "suveranitatea naţională aparţine poporului spaniol, de la care emană puterile statului".
Din această formulare se deduce că este nevoie de un referendum pentru cedarea suveranităţii, act politic cu teribile conotaţii de coşmar pentru autorităţile europene.
Dar se mai găsesc "inginerii politice" în tolba birocraţilor europeni, prin care să-i fie "permisă" guvernului de la Madrid "asumarea răspunderii"? Dacă da, oare nu are Armata obligaţia "de a garanta suveranitatea şi independenţa Spaniei", după cum se arată în Articolul 8 al Constituţiei?
Cedarea suveranităţii către instituţiile europene a fost prezentată de Cancelarul Angela Merkel drept necesară pentru depăşirea crizei datoriilor suverane şi recâştigarea încrederii investitorilor străini. Din păcate, construirea unui nou nivel birocratic la nivelul economiilor europene este tocmai ceea ce nu trebuie făcut, dacă se doreşte cu adevărat repornirea acestora.
"Guvernul nu este raţiune; nu este elocvenţă; este forţă. Asemeni focului, este un servitor periculos şi un stăpân feroce", spunea odată George Washington. Oare putem să ne imaginăm cât de feroce poate fi un guvern al Europei care nu se mai împiedică de suveranitatea naţiunilor, mai ales după ce ne-am lămurit în ceea ce priveşte competenţa care a izvorât de la Bruxelles în ultimii ani?
În ce măsură ar putea să reducă nivelul şomajului un gauleiter european trimis la Madrid, în timp ce presează pentru creşterea impozitelor? Tocmai nivelul record al şomajului a determinat postul public de televiziune din regiunea belgiană Flandra să prezinte, recent, un reportaj despre înrăutăţirea accelerată a condiţiilor de viaţă din Spania.
"Tinerii sunt cei mai loviţi de criză. Ei rătăcesc fără scop în oraşe şi caută resturi de mâncare în gunoaie", se arată în reportajul televiziunii din Belgia, al cărei reporter se întreabă dacă "aceasta mai este Europa". "Încerc să economisesc pentru a avea ce mânca", a declarat o tânără care participa la un miting împotriva aus-terităţii. Probabil că întrega populaţie vede austeritatea ca pe inamicul public numărul unu, fără să evalueze prea mult "normalitatea" care a precedat-o. Acum a sosit vremea evaluării, reevaluării şi redefinirii conceptului de "normalitate economică".
Iar pentru spanioli, procesul va fi lung şi dureros. "Nu mi-am închipuit niciodată că voi prezenta ştiri despre foame de la Madrid", a precizat reporterul televiziunii flamande, care s-a declarat îngrijorat de faptul că aceasta devine "noua normalitate".
Un oficial spaniol îşi exprima neputinţa în faţa problemei şomajului, arătând că "dacă economia nu îşi revine, orice plan de reducere a şomajului este inutil".
Dar cum să-şi revină o economie sufocată de datorii, publice şi private? Prin intervenţie divină?
Oficialii spanioli, şi nu numai ei, încă nu vor să accepte faptul că modelul de "creştere" economică din ultima decadă nu a avut nicio tangenţă cu raţionalitatea economică, ci doar cu infuzia iresponsabilă a banilor ieftini. În Spania, "rezultatele" se văd sub forma milioanelor de case şi apartamente goale şi a lucrărilor faraonice de infrastructură, care sunt fie supradimensionate sau se află, pur şi simplu, în paragină.
Un calcul economic elementar arată că datoriile astfel acumulate nu mai pot fi plătite, iar creditorii şi investitorii trebuie să recunoască acest lucru şi să meargă la "frizer".
Se pare că "bărbierul" din Sevilla va avea mult de lucru în perioada următoare, iar clienţii săi nu vor fi doar din rândurile bancherilor spanioli, în condiţiile în care se pregătesc noi sume pentru susţinerea băncilor iberice.
Reuters scria recent despre "şoaptele" care circulă în cercurile bancare europene, conform cărora nota de plată pentru "salvarea" sistemului bancar spaniol va creşte în continuare. Sareb, instituţia creată pentru preluarea activelor bancare neperformante, este subcapitalizată, în condiţiile în care bilanţul său include credite imobiliare de peste 50 de miliarde de euro.
Înfiinţarea acestei "bănci rele" a fost "o mare greşeală", conform declaraţiilor unui bancher spaniol pentru Reuters, iar "guvernul va trebui să o preia în totalitate mai devreme sau mai târziu". Bineînţeles că nimeni nu ştie cu cât va creşte datoria publică în urma preluării integrale a Sareb, dar este sigur că vom asista, în curând, la noi apeluri guvernamentale pentru o nouă doză de austeritate.
"Din punct de vedere social, Spania seamănă tot mai mult cu o ţară în curs de dezvoltare", a fost concluzia emisiunii de la televiziunea flamandă.
Mai ţineţi minte, stimaţi cititori, cu câtă însufleţire ne vorbeau politicienii noştri despre convergenţa europeană înainte de aderare? Şi cum aproape nimeni nu avea "puţintică răbdare" pentru a evalua şi "direcţia" acestei convergenţe?
Ei bine, acum asistăm la adevărata ei natură: ţările bogate se îndreaptă către standardele de viaţă ale vecinilor din Est, deoarece utopia socialistă europeană le-a erodat treptat principiile şi normele sociale. Procesul nu este uniform, bineînţeles, şi încă mai există ţări europene care pot începe reconstrucţia de la momentul intrării în angrenajul infernal al UE.
Pentru multe, însă, istoria trebuie să o ia de la început.
Euro
Dolar SUA
Franc elveţian
Liră sterlină
Gram de aur
