COPAC: "Fiecare decide pentru el cum se protejează sau la ce servicii medicale apelează"

D.R.
Miscellanea / 16 august 2023

COPAC: "Fiecare decide pentru el cum se protejează sau la ce servicii medicale apelează"

Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România (COPAC) a transmis astăzi că susţine accesul pacienţilor cronici la vaccinare prin compensare şi a pledat totodată, pentru un mod simplu de organizare a procesului de imunizare atât la medicii de familie, cât şi medicii specialişti, informează Agerpres.

Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România a declarat: "Am explicat atunci că vaccinarea antigripală pentru persoanele cu afecţiuni cardiace reduce cu 50% riscul de deces prin infarct şi că adulţii cu diabet sau boală cardiacă cronică sunt de 4 ori mai predispuşi decât cei sănătoşi să dezvolte boală pneumococică. Era înaintea pandemiei, iar ce s-a întâmplat în anii următori ne-a arătat clar că pacienţii cronici au cel mai mare risc de complicaţii care pot duce la probleme grave sau chiar la deces", conform sursei citate.

Organizaţia a adăugat: "În final, am ajuns la momentul în care pentru prima dată pacienţii cronici vor putea alege să se vaccineze. De ce? Pentru că până acum nu o puteau face pentru că nu îşi permiteau să îşi cumpere vaccinul. Acum nu îi va obliga nimeni, doar că vor putea opta. Schema de vaccinare pentru un pacient oncologic poate ajunge şi la suma de 4.000 de lei, sumă pe care nu şi-o permit cei mai mulţi", potrivit sursei citate.

Conform COPAC, strategia de vaccinare trebuie să cuprindă educaţie şi acces prin compensare, menţionează sursa.

Reprezentanţii COPAC au precizat: "Acces nu înseamnă şi nici nu are cum să însemne obligativitate, ci posibilitatea de a alege, pe care românii de fapt nu o au de multe ori pentru că nu îşi permit. Ar mai trebui să învăţam din exemplele unor ţări precum Australia, care a eradicat cancerul de col uterin prin vaccinare. Acelaşi cancer care la noi are o rată extrem de mare de deces. Fiecare decide pentru el cum se protejează sau la ce servicii medicale apelează, însă nimeni nu are dreptul să îngrădească accesul la programe de prevenţie cum este vaccinarea", se menţionează în comunicat, menţionează sursa citată.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb