COTAR: Curtea Constituţională şi instanţele cer achitarea despăgubirilor RCA integral şi la timp

S.B.
Miscellanea / 3 iulie

COTAR: Curtea Constituţională şi instanţele cer achitarea despăgubirilor RCA integral şi la timp

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (C.O.T.A.R.) anunţă, într-un comunicat de presă, că a cerut asigurătorilor, în mod repetat, să achite despăgubirile RCA integral şi la timp, aşa cum prevede legea.

În ultimii ani, firmele de asigurări au încercat, permanent, să determine modificări ale legislaţiei, în favoarea lor, pentru a nu face plăţile. Acum, decizia CCR şi toate hotărârile instanţelor de judecată din România ne dau dreptate şi le dau dreptate păgubiţilor care nu şi-au primit banii de la firmele de asigurări.

Cea mai recentă decizie a CCR ar trebui să pună capăt scandalului dintre service-urile auto şi societăţile de asigurări, în dosarele de daună RCA. Atât instanţele, cât şi CCR au decis, la unison, că asigurătorii sunt obligaţi să achite integral devizele pentru repararea autovehiculelor. Desi firmele de asigurări au încercat, prin lobby (illegal în România) să-şi dea o lege avantajoasă şi să impună anumite tarife service-urilor, la preţuri calculate de asigurător pentru ora de manoperă, instanţele de judecată şi CCR au arătat că trebuie să fie respectat principiul libertăţii economice, iar aceste tarife nu se pot stabili cum vor firmele de asigurări.

COTAR a prezentat, din luna ianuarie 2024, o analiză pe baza raportului ASF pe anul 2023 din care reiese că doar 25% din preţul poliţei RCA reprezintă plata daunelor, iar 75% încasează asigurătorii. În ţările civilizate din UE, cheltuielile asiguratorilor sunt între 15-30%. De asemenea, numărul de daune RCA nu a crescut - cum au tot încercat să arate asigurătorii -, ci a scăzut semnificativ, din anul 2019 până în anul 2022, de la 400.358 de accidente la 341.470 de accidente.

Uniunea Asigurătorilor din România (UNSAR) - care din banii românilor reprezintă firmele de asigurări - ar trebui să aibă curajul să spună adevărul care stă în spatele dublării preţului la RCA, în ultimii 3 ani, precum şi ce stă în spatele aşa-ziselor creşteri ale despăgubirilor pretinse a fi achitate de piaţa de asigurări din România.

Redăm încă o dată analiza Raportului ASF pe 2023:

Conform celui mai recent raport publicat de ASF în luna decembrie 2023, cu privire la modul de calcul al tarifelor de referinţă, au rezultat următoarele:

Pagina 6, tabelul 3.1.1. Ilustrează un cu totul alt adevăr decât cee ace s-a afirmat până acum în spaţiul public de către cei care scumpesc de la an la an poliţa RCA, astfel:

În anul 2019 au avut loc un număr de 400.358 de daune RCA pentru care firmele de asigurări au achitat despăgubiri în cuantum de 3.707.052.708 lei.

În anul 2022 au avut loc un număr de 341.470 de daune RCA pentru care firmele de asigurări au achitat despăgubiri în cuantum de 2.955.405.657.

De remarcat este faptul că numărul daunelor întâmplate în 2022 este aproape similar (338.038 de daune) celor din anul 2020, când au avut loc restricţii de circulaţie (Pandemia de COVID). Pentru întreg anul 2023, ASF nu a publicat încă rezultatele.

Paginile 20-25 din cadrul aceluiaşi raport reflectă cât de adânc ne bagă mâna în buzunare preacinstitele companii de asigurări din România. În tabelele prezentate în cele 5 pagini există 2 indicatori esenţiali prezentati pentru fiecare clasă de autovehicul. Este vorba despre prima de risc, adică valoarea cheltuielilor cu despăgubirile pe care firmele de asigurări le au în calcul pentru stabilirea fiecărui tarif de prima RCA.

Prima brută de referinţă, adică, tariful de referinţă calculat de către o reputată companie de consultanţă KPMG la care firmele de asigurări ar putea vinde RCA, înregistrând inclusiv profit. Exemple:

Pagina 20 - Autovehicul de capacitate cilindrică mai mică de 1200 cmc, persoană cu vârsta sub 30 de ani, cheltuielile cu despăgubirile incluse în preţul RCA (prima de risc) sunt de 539 lei, iar la această valoare sunt introduse diverse costuri administrative ale firmelor de asigurări, preţul final de referinţă ajungând la 1939 lei (prima brută de referinţă).

Cheltuielile cu despăgubirile sunt de 539 lei, la care preacinstitele firme de asigurări au diverse alte cheltuieli de încă 1400 de lei. Cheltuielile uriaşe cu despăgubirile reprezintă în acest caz 28% din preţul RCA. Diferenţa de 72% o reprezintă alte cheltuieli administrative ale firmelor de asigurări suportate de către şoferul roman.

Autovehicul de capacitate cilindrică de sub 1201-1400 cmc, persoană cu vârsta sub 30 de ani, cheltuielile cu despăgubirile incluse în preţul RCA (prima de risc) sunt de 551 lei, iar la această valoare sunt introduse diverse costuri administrative ale firmelor de asigurări, preţul final de referinţă ajungând la 2051 lei (prima brută de referinţă).

Cheltuielile cu despăgubirile sunt de 551 lei, la care preacinstitele firme de asigurări au diverse alte cheltuieli de încă 1500 de lei. Cheltuielile uriaşe cu despăgubirile reprezintă în acest caz 27% din preţul RCA. Diferenţa de 73% o reprezintă alte cheltuieli administrative ale firmelor de asigurări suportate de către şoferul roman.

Pagina 22 - În cazul motocicletelor, jaful RCA continuă în aceeaşi manieră. Pentru clientul persoană juridică ce conduce o motoretă care are sub 50 cmc, cheltuielile cu despăgubirile incluse în preţul RCA (prima de risc) sunt de 220 lei, iar la această valoare sunt introduse diverse costuri administrative ale firmelor de asigurări, preţul final de referinţă ajungând la 894 lei (prima brută de referinţă).

Cheltuielile cu despăgubirile sunt de 220 lei, la care preacinstitele firme de asigurări au diverse alte cheltuieli în valoare de 674 de lei. Cheltuielile uriaşe cu despăgubirile reprezintă în acest caz 25% din preţul RCA. Diferenţa de 75% o reprezintă alte cheltuieli administrative ale firmelor de asigurări suportate de către motociclistul roman.

Pagina 22 - Autovehicule destinate transportului de călători cu peste 9 locuri. Autovehicul de transport peste 40 de călători, cheltuielile cu despăgubirile incluse în preţul RCA (prima de risc) sunt de 1.442 lei, iar la această valoare sunt introduse diverse costuri administrative ale firmelor de asigurări, preţul final de referinţă RCA ajungând la 6.610 lei (prima brută de referinţă).

Cheltuielile cu despăgubirile sunt de 1.442 lei, la care preacinstitele firme de asigurări au diverse alte cheltuieli 5169 de lei. Cheltuielile uriaşe cu despăgubirile reprezintă în acest caz 22% din preţul RCA. Diferenţa de 78% o reprezintă alte cheltuieli administrative ale firmelor de asigurări suportate de către transportatorul roman.

Pagina 23 - Transportator bunuri - persoană fizică - Autovehicul de capacitate cilindrică mai mică de 3500 cmc, cheltuielile cu despăgubirile incluse în preţul RCA (prima de risc) sunt de 389 lei, iar la această valoare sunt introduse diverse costuri administrative ale firmelor de asigurări, preţul final de referinţă ajungând la 1675 lei (prima brută de referinţă).

Cheltuielile cu despăgubirile de 389 lei, la care preacinstitele firme de asigurări au diverse alte cheltuieli 1290 de lei. Cheltuielile uriaşe cu despăgubirile reprezintă în acest caz 23% din preţul RCA. Diferenţa de 77% o reprezintă alte cheltuieli administrative ale firmelor de asigurări suportate de către transportatorul roman.

Pagina 24 - Transportator bunuri - persoană juridică - Autovehicul de capacitate cilindrică mai mare de 16000 cmc, cheltuielile cu despăgubirile incluse în preţul RCA (prima de risc) sunt de 1.454 lei, iar la această valoare sunt introduse diverse costuri administrative ale firmelor de asigurări, preţul final de referinţă ajungând la 6.303 lei (prima brută de referinţă).

Cheltuielile cu despăgubirile sunt de 1.454 lei, la care preacinstitele firme de asigurări au diverse alte cheltuieli 4849 de lei. Cheltuielile uriaşe cu despăgubirile reprezintă în acest caz 23% din preţul RCA. Diferenţa de 77% o reprezintă alte cheltuieli administrative ale firmelor de asigurări suportate de către transportatorul roman.

Tarifele plafonate la RCA nu s-au realizat la nivelul tarifelor de referinţă prezentate mai sus şi cerute de COTAR celor din ASF în 2023, ci la nivelul de preţ vândut de către firmele de asigurări de către fiecare asigurător RCA la data de 28 februarie 2023, adică, la un nivel de preţ cu mult superior tarifelor de referinţă.

În cazul transportatorilor, tarifele de comercializare ale preţului RCA practicat de către preacinstitele firme de asigurări nu sunt de 8609 lei, care reprezintă cel mai mare tarif de referinţă RCA publicat în acel raport de către ASF.

Majoritatea transportatorilor au avut tarife de preţ umflate de către firmele de asigurări, în zeci de mii de cazuri, transportatorii au oferte şi 15.000 lei pe o poliţă RCA fiind încadraţi imediat în categoria de "asigurat cu risc ridicat", deşi aceştia nu înregistraseră accidente şi se încadrează în clasa de Bonus.

COTAR a cerut instituţiilor din România să menţină Legea RCA şi să nu facă modificările cerute de asigurători în favoarea lor, aceasta fiind o lege foarte bună, una europeană, o lege care în 2017 a fost acceptată de toţi actorii din piaţă, inclusiv de UNSAR, care la începutul acestui an a vrut să o schimbe.

Problemele pieţei RCA nu ţin de legislaţie, ci de supravegherea defectuoasă a sistemului de asigurări din ultimii ani. ASF şi ANAF ar trebui să ofere de urgenţă răspunsuri documentate: de ce au ajuns preţurile la RCA mai mari în România decât în Germania pentru transportatori şi pentru toţi românii? ANAF nu a verificat nicio societate de asigurări în 30 de ani, dar Ministerul Finanţelor creşte lună de lună impozitele şi taxele românilor.

Când despăgubirile auto reprezintă sub 28% din preţul RCA, firmele de asigurări susţinând că nu pot face profit la un asemenea procent aşa-zis ridicat cu despăgubirile, e clar că discutăm despre instituţii capturate de către operatorii economici aşa-zişi supravegheaţi.

Toţi cei 9 membri UNSAR care vindeau RCA au fost amendaţi de către Consiliul Concurenţei cu amendă în cuantum de 53 MILIOANE EURO deoarece în perioada octombrie 2012 - noiembrie 2016, societăţile de asigurare nu şi-au mai stabilit în mod independent tarifele, ci au acţionat concertat pe piaţă, ţinând cont de discuţiile de a-şi majora tarifele purtare în cadrul asociaţiei.

"Să mai amintim şi faptul că la loc de frunte în cadrul preacinstitei organizaţii UNSAR s-au aflat companii precum Astra Asigurari, Carpatica Asig şi, bineînţeles, Euroins, societăţi agreate în sânul UNSAR care astăzi reclamă că plătesc bani în urma falimentelor acestora. Adevărul este că banii sunt plătiţi tot de Români şi nu de societăţile de Asigurări", a declarat Vasile Ştefănescu, Preşedintele COTAR.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Cine sa-i oblige?

    Cand tot statul roman lucreaza impotriva cetatenilor tarii! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb