Iuliu Stocklosa, reales preşedinte al CCIB

M.P.
Miscellanea / 17 aprilie

Iuliu Stocklosa, reales preşedinte al CCIB

Astăzi a avut loc Adunarea Generală a Membrilor Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), conform unui comunicat transmis redacţiei. Pe ordinea de zi a adunării - constituită statutar - s-au aflat atât probleme organizatorice, cât şi probleme de natură strategică.

În prima parte a evenimentului a fost dezbătut Raportul privind evoluţia comerţului, industriei, serviciilor şi a altor activităţi din municipiul Bucureşti în anul 2024, a fost dezbătut şi aprobat Raportul Colegiului de Conducere privind activitatea CCIB în perioada aprilie 2024 - martie 2025, au fost aprobate: deciziile adoptate de Colegiul de Conducere de la precedenta adunare generală şi până în prezent, obiectivele CCIB pentru următorul an, execuţia bugetară aferentă anului 2024 şi proiectul bugetului pentru anul 2025, Raportul de verificare al Auditorului pentru anul precedent, Raportul de activitate al Curţii de Arbitraj Bucureşti şi cel al Fundaţiei Fondul Carol I aferente perioadei scurse de la precedenta adunare generală. În partea finală a lucrărilor a fost aleasă, prin vot secret, conducerea CCIB pentru perioada 2025-2029, respectiv Colegiul de Conducere, compus din 15 membri, şi preşedintele CCIB, potrivit comunicatului.

Ca urmare a votului membrilor Camerei Bucureşti, Iuliu Stocklosa a fost reales în funcţia de preşedinte al CCIB. Iuliu Stocklosa are o solidă experienţă antreprenorială, dar şi camerală. În 1990 a fondat compania East Electric, membră a Camerei încă de la înfiinţare. East Electric activează în principal în domeniul cercetării-dezvoltării şi automatizării şi de-a lungul timpului, a realizat proiecte în: domeniul auto, industria metalurgică, transporturi, industria chimică şi petrochimică, industria alimentară, sectorul energetic s.a, pentru beneficiari din ţară şi din străinătate (Franţa, Algeria, Maroc, Turcia etc). Are parteneriate de afaceri durabile cu Bosch Rexroth, Robert Bosch şi Aventics GmbH şi a dezvoltat proiecte pentru firme de calibru, precum Renault şi Continental. Iuliu Stocklosa este implicat şi în managementul altor companii, specializate în producţia de infrastructură feroviară la Arad, activităţi portuare la Sulina şi turism în Delta Dunării. Din iulie 2020, este consul onorific al Republicii Kârgâze, şef al oficiu consular având drept circumscripţie consulară întreg teritoriul României. În ceea ce priveşte experienţa camerală, în perioada 2008-2021, Iuliu Stocklosa a fost vicepreşedinte al CCIB, iar din aprilie 2021 este preşedintele CCIB.

Potrivit rezultatelor votului, în perioada 2025-2029, din Colegiul de Conducere al CCIB vor face parte următoarele firme: Ati Office Support SRL, Balluff Automation SRL, Bibliostar SRL, CN Romarm SA, East Electric SRL, Eli&Gio Serv 2019 SRL, Ghele Impex SRL, Grinvest Business SRL, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Aerospaţială "Elie Carafoli" - INCAS Bucureşti, Law Software SRL, Maguay Impex SRL, Maguay Computers SRL, Olimpic International Turism SRL, Royal Edimex SRL, TIAB SA.

În perioada următoare se va urmări extinderea gamei de servicii oferite companiilor româneşti care vor să-şi internaţionalizeze afacerile, concomitent cu întărirea colaborării cu Ministerul Economiei, Digitalizării, Antrepreneriatului şi Turismului (MEDAT), Agenţia Română pentru Investiţii şi Comerţ Exterior (ARICE) şi Ministerul Afacerilor Externe. De asemenea, CCIB va continua organizarea Zilei Oportunităţilor de Afaceri şi a seriilor de evenimente Business Breakfast şi Open House Networking la Palatul CCIB. O atenţie deosebită se va acorda dezvoltării publicaţiei proprii, Afacerea, care va beneficia de o platformă modernă, prin care CCIB va pune la dispoziţia comunităţii de business informaţie economică de cea mai bună calitate, precum şi oportunităţi de promovare integrate.

Totodată, a fost punctată atenţia acordată punerii în valoare a Palatului CCIB, atât prin organizarea unor evenimente proprii, cât şi prin încheierea de parteneriate şi atragerea de noi clienţi în Centrul nostru de conferinţe, unul dintre cele mai frumoase din Bucureşti. "În ceea ce priveşte evenimentele premium marca CCIB, pe 21 mai vom organiza cea de a şaptea ediţie a conferinţei anuale Focus Bucureşti - Digitalizare şi Dezvoltare Urbană, în octombrie, Topul firmelor din capitală şi Topurile de sectoare, evenimente-reper pentru comunitatea de business, iar în decembrie, a patra ediţie a Balului CCIB", a precizat preşedintele CCIB, Iuliu Stocklosa, în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3756
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3554
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7940
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.2986

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb