Cozmin Guşă a fost reales în funcţia de preşedinte al Partidului Iniţiativa Naţională (PIN), sâmbătă, la Adunarea Generală Naţională Extraordinară cu 252 de voturi pentru, patru voturi împotrivă şi două abţineri. Guşă a mulţumit colegilor pentru încrederea acordată, declarând că demisia sa nu a fost un gest de "paradă", ci doar o punere în aplicare a prevederilor statutului partidului. Preşedinte PIN a spus: "M-am săturat să activez în partide în care la nivelul bilanţului nimeni nu îşi asumă nimic şi toată lumea merge înainte. Nu suntem organizaţie cu senatori aleşi pe viaţă, nici măcar eu, care sunt fondatorul şi iniţiatorul acestui partid nu am puteri în plus faţă de voi şi nimeni nu va avea. Trebuie să lăsăm şansa oricăror oameni care vin din urmă să ocupe poziţii de lideri". Guşă a mai arătat că nu va fi un preşedinte "comod" şi va avea o nouă atitudine.
"De acum spiritul şedinţelor pe care le vom avea va fi unul deschis şi extrem de critic, în care o să ne lăudăm mai deloc şi o să ne criticăm în permanenţă, iar eu voi fi promotorul acestui spirit", a declarat Guşă. El a adăugat că dacă atitudinea sa nu va fi pe placul colegilor, atunci aceştia vor avea ocazia să nu-l mai voteze în 2009. Guşă şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al PIN după alegerile europarlamentare. Potrivit vicepreşedintelui PIN Lavinia Şandru, nu a fost vorba de o asumare eşecului de la alegerile pentru Parlamentul European, ci de aplicarea unei prevederi "democratice din statut, care le permite să nu pună presiune pe colegi atunci când aceştia nu mai vor, dându-le posibilitatea ca după încheierea unui ciclu electoral să-şi aleagă o nouă conducere. "Chiar dacă aveam 30%, Cozmin Guşă tot ar fi demisionat", a mai afirmat Lavinia Şandru. Vineri, Adunarea Naţională a liderilor a făcut o singură propunere pentru funcţia de preşedinte al PIN, în persoana lui Cozmin Guşă.