Creaţie la -5°C: Cum construieşti o cameră de gheaţă şi zăpadă la Ice Hotel în Suedia

Deschis din decembrie şi până în aprilie, Icehotel din Suedia are anul acesta o cameră gândită de o româncă. Monica Popescu, împreună cu colega sa, Emmylou Varon, a realizat în decembrie "Dream with a Thorn/Vis cu spin", o cameră de lux în ICEHOTEL 34, construită în întregime din gheaţă şi zăpadă, unde temperatura se menţine constant la -5°C, conform unui comunicat de presă remis Redacţiei.

În aprilie 2023, Monica Popescu, arhitect, a fost selectată de juriul concursului internaţional de design organizat de Icehotel printre cei 29 de artişti din 14 ţări care urmau să construiască un apartament de lux (deluxe artsuite) în micuţul sat Jukkasjärvi din nordul Suediei. Deschis în 1989, cu un concept artistic unic, Icehotel este, pe lângă un hotel, şi o expoziţie de artă în continuă schimbare. Creat într-o nouă versiune în fiecare iarnă, construcţia este realizată în întregime din gheaţă naturală extrasă din râul Torne, unul dintre râurile naţionale ale Suediei, încă pur şi curat, ca mai apoi să se întoarcă în apele acestuia în primăvară, când se topeşte.

La ediţia 34 din 2023 au trimis propuneri pentru realizarea unei camere 157 de candidaţi din 36 de ţări. Conceptul Monicăi Popescu a fost unul inspirat de locul în care trăieşte mare parte din an, Mexic: "Inspirată de vechea artă a tăierii hârtiei, papercutting, «Dream with a Thorn» invită vizitatorul să fie în centrul atenţiei şi să se cufunde într-un peisaj arid. Cactuşi bidimensionali, tăiaţi în straturi succesive, creează perspectiva pe care o întâlnim pe o scenă de teatru şi ajută la relatarea poveştii. Este o poveste de supravieţuire; suculentele conţin apa nepreţuită, la fel cum face gheaţa râului Torne din care sunt decupate. O grădină deşertică dezgolită, alcătuită din suprafeţe plane care se intersectează pentru a crea obiecte tridimensionale", a fost descrierea trimisă în concursul de design.

ICEHOTEL 34 a fost construit în şase săptămâni intense, cu 500 de tone de gheaţă şi 10 piscine olimpice de "snis" - un amestec de gheaţă şi zăpadă. Lucrările au început chiar din primăvară, când blocurile de gheaţă au fost recoltate din râul Torne pentru a fi păstrate la rece în depozitul de gheaţă din Jukkasjärvi. Gheaţa recoltată în primăvară a fost folosită pentru a face din Icehotel 34 experienţa magică pe care acesta o reprezintă. Artişti din întreaga lume - Suedia, Polonia, Japonia, Italia, Belgia, Canada, Germania, Olanda, România, Franţa, Singapore, Belgia, Slovacia şi Marea Britanie - au fost selectaţi de un juriu atent pentru a crea camere unice pe care oaspeţii să le experimenteze.

"Anul acesta marchează inaugurarea celei de-a 34-a ediţii a ICEHOTEL şi, încă o dată, artiştii noştri internaţionali au creat ceva unic şi spectaculos. Camerele de artă din acest an prezintă culmi noi de creativitate şi formează o colecţie incitantă de vise, expresii şi idei artistice. Oaspeţii din acest an vor fi captivaţi de camerele care evocă gânduri de basm, natură şi tradiţii şi culturi, pentru a numi doar câteva dintre ele. Sunt încântată să dezvălui ICEHOTEL 34 tuturor oaspeţilor noştri din întreaga lume", spune Marie Herrey, CEO ICEHOTEL, într-un comunicat de presă.

Cum sunt selectaţi artiştii Hotelului de gheaţă din Suedia

În fiecare an, din ianuarie şi până în aprilie, Icehotel lansează un apel pentru artişti (aceştia pot proveni dintr-o varietate de domenii şi medii, pot fi sculptori, designeri, designeri industriali, graficieni, ingineri, arhitecţi, arhitecţi de interior etc.) pentru sezonul următor. După închiderea înscrierilor, un juriu evaluează propunerile şi Luca Roncoroni, directorul de creaţie al Icehotel, este cel care preia contactul cu cei selectaţi. Ceea ce urmează este o perioadă de aproximativ 6 luni de planificare, similară oricărui proiect de arhitectură. Luca Roncoroni este ghidul în acest proces în care se iau decizii cu privire la cel mai bun mod prin care conceptul artistului să fie adus la viaţă în gheaţă şi zăpadă. Urmează apoi perioada efectivă de punere în operă: "Există reguli, este vorba de o clădire care va fi construită în 6 săptămâni, iar artiştii au la dispoziţie 15 zile pentru a da viaţă camerelor lor. Există termene limită şi limitări ale materialelor (anumite dimensiuni ale blocurilor de gheaţă sau de zăpadă pentru a le putea muta şi folosi în construcţie). Dar există, de asemenea, flexibilitate şi posibilitatea de a lua decizii la faţa locului, la fel ca pe un şantier, ca atunci când construieşti o casă".

Ce provocări apar în procesul de construire

Ca în orice proces de construcţie al unei clădiri pot apărea provocări, iar în cazul hotelului de gheaţă acestea sunt legate primordial de climă şi temperaturi sub zero grade. În cele două săptămâni de realizare a camerei, temperatura în nordul Suediei a variat de la -10˚C la -35˚C, când gheaţa devine casantă şi riscă să se spargă, mănuşile îţi îngheaţă şi totul merge mai încet: "Cele mai mari provocări sunt cele legate de lucrul în frig (am avut zile cu -35 de grade Celsius) şi orele lungi de muncă fizică susţinută timp de două săptămâni la care se adaugă stresul de a respecta termenul limită şi de a «livra» camera terminată. Totul durează mai mult la frig, munca fizică îşi pune amprenta, când eşti epuizat eşti mai sensibil, îţi faci griji dacă termini la timp, ce mai rămâne de făcut. Trebuie să fii la curent cu regulile şi reglementările care se aplică unui şantier, trebuie să te coordonezi cu echipa de iluminat pentru a instala luminile la momentul potrivit, trebuie să ai grijă cum manipulezi sculele electrice pe care le ai la dispoziţie, cum sunt drujbele speciale pentru gheaţă sau pentru zăpadă. Poate fi intimidant să foloseşti unelte electrice şi să ţii mereu cont de aspectul siguranţei, atât pentru tine, cât şi pentru oricine altcineva din jurul tău, dar ai toate echipamentele de protecţie de care ai nevoie, cască, haine şi încălţăminte adecvate pentru frig, mănuşi, ochelari de protecţie, pantaloni de protecţie pentru drujbă, aşa că, şi dacă îţi e frică, găseşti încrederea necesară să faci ce trebuie făcut", povesteşte Monica.

De ce să iei parte la o astfel de experienţă, chiar de două ori

Monica Popescu a fost pentru a doua oară selectată ca artist să realizeze o cameră în Icehotel, la 200 km de Cercul Polar. Prima oară a participat în 2012, alături de colegul său Petros Dermatas din Grecia, cu conceptul "Virgin in Space", o idee între distopie şi utopie, o călătorie în spaţiu într-o navetă de gheaţă.

Anul acesta Monicăi i-a fost alături în construirea conceptului "Dream with a Thorn" Emmylou Varon, arhitect suedez de origine filipineză, cu care a lucrat la un birou de arhitectură din sudul Suediei: "Când am fost selectată am avut un sentiment minunat, bucuria că voi putea să revizitez un capitol vechi din viaţa mea: cel în care am trăit, am studiat, am lucrat în Suedia. Faptul că am făcut echipă cu Emmylou Varon a fost, de asemenea, un bonus fantastic, în cele 2 săptămâni împreună putând să ne reconectăm şi să lucrăm împreună cot la cot. Este un sentiment magic să vezi cum o idee prinde viaţă pentru ca alţii să o exploreze şi să o experimenteze. Şi mi se pare chiar poetic faptul că, după câteva luni, totul se şterge, ca o foaie albă, şi se întoarce de unde a venit, în apele râului Torne, pentru a nu mai fi văzut niciodată, singura mărturie a existenţei sale fiind fotografiile surprinse, dar mai ales modul în care i-a făcut pe oameni să se simtă, pe oaspeţii care au vizitat sau care au dormit o noapte în camera noastră din Icehotel".

Despre procesul de înscriere cu un concept la concursul de design anual Monica Popescu spune: "Acest proces de a găsi ideea potrivită, cea pe care simţi că o vrei exprimată, te scoate din zona ta de confort, din rutina muncii şi a vieţii. Tocmai ce terminasem un curs de papercutting şi fusesem destul de impresionată de tehnică şi de ceea ce poate oferi, cum o bucată de hârtie simplă, albă, poate fi manipulată, tăiată, lipită pentru a spune o poveste. Inspiraţia pentru concept a fost mediul meu înconjurător - locuiesc într-o parte caldă a Mexicului, la mare, iar grădina mea are o varietate de cactuşi şi suculente, dar sunt fascinată mai ales de cactuşii saguaro mari, ce se găsesc în alte părţi ale ţării şi peste graniţă, şi care au o viaţă asemănătoare cu a oamenilor şi pot trăi chiar până la 100 de ani. Aşa că am făcut o schiţă, am construit o machetă de hârtie, m-am jucat cu o lampă pentru a vedea cum se poate percepe camera cu ajutorul luminii (iluminatul dintr-o cameră la Icehotel este parte integrantă a designului acesteia şi ajută să te gândeşti la asta din prima fază a procesului de proiectare). Icehotel oferă detalii specifice despre dimensiunile camerei (700 cm lungime x 450 cm lăţime x 380 cm înălţime) şi ale patului care trebuie să existe în fiecare, în rest totul este destul de liber, flexibil.

Partea de implementare este o experienţă unică, dar solicitantă, care te face să te întrebi de ce ai vrut să o faci în primul rând, treci printr-un rollercoaster de sentimente şi emoţii care culminează cu terminarea camerei şi livrarea ei către Icehotel. Tot corpul te doare, spui că nu vei mai repeta experienţa niciodată, dar când vine momentul final, începi să te joci în minte cu ideea de cum ar fi să o faci din nou, data viitoare mai bine. În ziua în care ai terminat, te simţi ciudat... ce vei face acum? Îţi lipseşte rutina zilnică, te simţi împlinit, dar în acelaşi timp neterminat. Iar acest sentiment devine din ce în ce mai profund. Dar partea cea mai valoroasă a acestei experienţe este conexiunea umană. Această clădire nu ar exista fără oamenii care o construiesc. Această experienţă nu ar avea loc dacă fiecare «rotiţă» umană nu s-ar roti într-un ritm aproape perfect. Este un organism cu multe «membre» care lucrează armonios împreună, iar la final ai acest lucru care îi face pe ceilalţi să se minuneze. Constructorii, echipa de iluminat, echipa de asistenţă, artiştii, echipa de management, echipa de comunicare şi marketing, oaspeţii care înfruntă frigul an de an pentru a vedea ce creează alţi oameni. Aparţii unei comunităţi, te bucuri să reîntâlneşti vechi prieteni şi să îţi faci alţii noi. Te conectezi cu coechipierul tău în momentele bune şi în cele mai grele, ghidat de aceeaşi dorinţă prin care vrei să dai viaţă acestei idei nebuneşti. De ce? N-aş şti ce anume îi atrage pe oameni spre astfel de demersuri. Nu cred că este vorba doar de recunoaştere, ci de toate acestea la un loc, de şansa de a face parte din ceva unic, de a încerca să-ţi depăşeşti temerile, limitele, prejudecăţile. Nu cred că poţi să treci prin această experienţă şi să nu rămâi drastic marcat pe viaţă. Fie că vrei să o repeţi sau nu. Este o joacă cu ceea ce ne face umani, retuşând ţesătura din care suntem făcuţi, trăgând de firele care atârnă şi văzând ce ţine şi ce se deşiră".