Creşte încrederea consumatorilor germani

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 29 noiembrie 2011

Bundesbank aşteaptă un avans de 0,5 - 1% al economiei germane, în 2012.

Bundesbank aşteaptă un avans de 0,5 - 1% al economiei germane, în 2012.

Încrederea consumatorilor din Germania creşte, în pofida răspândirii problemei datoriilor din zona euro.

Conform estimărilor institutului de cercetare GfK, indicele privind încrederea consumatorilor germani va fi de 5,6 puncte în decembrie, faţă de 5,4 puncte în noiembrie.

Economiştii estimează că indicele GfK pentru decembrie va fi de 5,2 puncte.

GfK arată că, deşi germanii se aşteaptă la scăderea veniturilor lor, dorinţa acestora de a cumpăra a crescut cu 9,1 puncte faţă de nivelul înregistrat în luna precedentă: 40,3 puncte.

Conform, GfK această cerere internă va compensa slăbirea exporturilor ţării, pe fondul crizei financiare internaţionale. "Un consum privat stabil este esenţial pentru ca economia Germaniei să-şi continue trendul ascendent, respectiv să evite recesiunea", spun specialiştii GfK.

În trimestrul al treilea din 2011, economia Germaniei - cea mai mare din Europa, a crescut cu 0,5% faţă de perioada aprilie - iunie, când expansiunea a fost de 0,3%. Evoluţia pozitivă a avut la bază cererea internă.

Săptămâna trecută, Bundesbank - banca centrală a Germaniei - şi-a redus estimarea privind creşterea economică a ţării în 2012, din cauza impactului crizei datoriilor suverane din zona euro asupra exporturilor germane. Bundesbank aşteaptă un avans de 0,5 - 1% al economiei germane anul viitor, faţă de 1,8%, cât era previziunea anterioară, lansată în luna iunie.

"Slăbirea semnificativă a cererii externe şi nervozitatea pieţelor financiare fac ca economia germană să se confrunte cu un teren dificil în lunile următoare", conform oficialilor Bundesbank.

Indicele GfK privind încrederea consumatorilor germani este măsurat pe un eşantion de 2.000 de gospodării.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb