Creşteri importante pe piaţa scandinavă

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 29 mai 2007

Creşteri importante pe piaţa scandinavă

Acţiunile companiilor din nordul Europei au urmat un curs ascendent ieri, un câştig important înregistrându-l titlurile constructorului de camioane "Volvo" AB, al doilea din Europa, şi cele ale bursei scandinave OMX AB. Acestea din urmă au atins cursul maxim al ultimilor şase ani, după ce presa internaţională a anunţat că piaţa nordică ar putea primi o contra-ofertă de la emiratul Dubai, după ce a decis să fuzioneze cu piaţa electronică americană Nasdaq.

Acţiunile OMX au urcat cu 6%, la 211,5 coroane suedeze. Acesta este cel mai ridicat curs înregistrat după luna martie 2001.

Acţiunile "Volvo" au urcat cu 11,%, la 142 coroane.

Titlurile "Husqvarna" AB au crescut cu 1,5%, la 105 coroane. "Investor" AB şi-a majorat la 20,03% participaţia la compania producătoare de fierăstraie cu lanţ. Acţiunile "Investor" au crescut cu 0,3%, la 177,5 coroane.

Acţiunile "Total", cea mai mare rafinărie din Europa, au coborât cu 0,2%, la 56,16 euro, la Bursa din Paris. Aceasta a fost urmarea scăderii cotaţiilor petroliere.

Titlurile "Saint-Gobain", cel mai mare furnizor european de materiale de construcţie, au câştigat 0,9%, stabilind un curs de 80,41 euro.

Acţiunile "Altadis" SA au crescut cu 0,8%, la 50,54 euro. "Imperial Tobacco Group" Plc ar putea lansa o nouă ofertă pentru achiziţia "Altadis".

Indicele CAC 40 Ial Bursei din Paris a cres­cut cu 0,1%, la 6061,68. BEL 20 al Bursei din Bruxelles a urcat tot cu 0,1%, la 4677,13, iar AEX al celei din Amsterdam - cu 0,3%, la 536,90. DAX al Bursei din Frank­furt a câştigat 0,5%, ajungând la 7739,2, iar FTSE 100 al celei din Londra - 0,1%, ajungând la 6570,54 puncte.

De menţionat că, în Europa Centrală, acţiunile CEZ AS, cel mai mare producător de utilităţi din Republica Cehă, au crescut pentru prima oară în ultimele trei zile. Acestea au urcat cu 0,8%, la 1,076 coroane cehe. Compania a anunţat că, în aceste zile, continuă procesul de răscumpărare a acţiunilor, plătind un preţ mediu de 1.078,64 coroane.

Bursele din SUA au fost închise ieri, americanii sărbătorind Memorial Day. Analiştii sunt de părere că, în şedinţa bursieră de astăzi, ar putea consemna mişcări importante acţiunile "Advanced Medical Optics", "Coca-Cola", "MedImmune" şi "WellPoint".

Creşterea cotaţiilor metalelor şi deprecierea yenului ridică bursele asiatice

Acţiunile companiilor asiatice au crescut, ieri, pentru prima oară în ultimele trei zile, ca urmare a ascensiunii preţului metalelor, respectiv a deprecierii monedei nipone (yenul) în raport cu dolarul şi euro.

Acţiunile "BHP Billiton" Ltd., cea mai mare companie minieră din lume, au urcat cu 1,5%, la 31,13 dolari australieni. Titlurile "Rio Tinto Group", a doua din lume după valoarea de piaţă, au crescut tot cu 1,5%, la 94,15 dolari australieni. Acţiunile "Rio" au urcat şi ca urmare a informaţiei publicate de cotidianul australian The Age, care arată că societatea a angajat "Deutsche Bank" AG pentru consultanţă în vederea unei posibile lansări de ofertă pentru preluarea producătorului canadian de aluminiu "Alcan" Inc. Mai mulţi ofertanţi, printre care "Rio" şi BHP, şi-au exprimat interesul pentru "Alcan", informează The Age, fără să citeze vreo sursă. Fiona Powell, purtător de cuvânt al "Rio", a precizat că oficialii companiei nu comentează pe marginea zvonurilor şi a speculaţiilor.

Indicele S&P/ASX 200 a pierdut însă 0,02%, ajungând la 6251,40 puncte.

Acţiunile "Sumitomo Metal Mining" Co., al doilea procesator nipon de cupru şi cel mai mare producător de nichel, au crescut cu 3,2%, la 2.760 yeni.

Acţiunile "JFE Holdings" Inc., a treia oţelărie din lume, au urcat cu 13%, la 7.090 yeni. Titlurile "Nippon Steel" Corp., cea mai mare din Asia, au crescut cu 1,2%, la 843 yeni.

Acţiunile "Honda", al doilea producător auto din Japonia, au urcat cu 0,7%, la 4.200 yeni. Compania realizează circa 55% din profitul său operaţional în SUA, astfel că deprecierea yenului este în avantajul său.

Titlurile "Canon" Inc., cel mai mare producător mondial de aparate foto digitale, au urcat cu 0,6%, la 7.020 yeni. În anul fiscal 2006, compania a realizat peste 60% din vânzările sale în Europa şi SUA.

Titlurile "Nintendo" Co., al doilea producător nipon de jocuri video, au câştigat 1,6%, încheind ziua de ieri cu un curs de 41.600 yeni.

Indicele Nikkei 225 Stock Average al Bursei din Tokyo a urcat cu 0,6%, la 17.587,59.

Indicele CSI 300 al bursei din China a depăşit pentru prima oară pragul de 4.000 de puncte (+2,2%, la 4072,58 puncte). CSI 300 a înregistrat, ieri, cea mai mare creştere din regiune.

Acţiunile "China Petroleum & Chemical" Corp., cea mai mare rafinărie din Asia, au urcat cu 5,4%, la 13,07 yuani.

Acţiunile "Posco", al patrulea producător de oţel din lume, au crescut cu 4,6%, la 442.500 woni. Indicele Kospi al Bursei din Seul a crescut cu 0,8%, la un nou record: 1657,91 puncte. Ieri, în regiune, numai indicele pieţei din Sri Lanka a urmat un curs des­cendent (-0,9%).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb