Creşteri în sectorul minier şi petrolier din Europa

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 11 iunie 2009

Creşteri în sectorul minier şi petrolier din Europa

Acţiunile tranzacţionate la bursele din Europa au urmat un curs ascendent ieri, în special cele ale companiilor miniere şi energetice, ca urmare a creşterii preţului cuprului şi ţiţeiului.

Acţiunile "BHP Billiton" Ltd., cea mai mare societate minieră la nivel mondial, au crescut cu 6,8%, la 1.597 pence, în condiţiile în care preţul cuprului a ajuns la cel mai ridicat nivel de după octombrie 2008. Acţiunile "Rio Tinto Group", a treia companie minieră din lume, au crescut cu 7,1%, la 3.160 pence.

Acţiunile "Total" SA, a treia companie petrolieră din Europa, au câştigat 2,1%, ajungând la 42,17 euro. Titlurile BP Plc, a doua companie petrolieră de pe continent, au crescut cu 2,2%, la 541,25 pence. Acţiunile "Repsol" YPF SA, cel mai mare producător de ţiţei din Spania, au câştigat 3,8%, afişând un curs de 16,81 euro. Titlurile "Eni" SpA, cel mai mare producător de ţiţei din Italia, au crescut cu 1,9%, la 17,97 euro.

Acţiunile "Royal Philips Electronics" NV, cel mai mare producător european de electronice de larg consum, au crescut cu 2,7%, la 13,76 euro. Directorul executiv al companiei, Gerard Kleisterlee, a declarat că societatea olandeză se află într-o "poziţie bună", putând să beneficieze de redresarea economică.

Acţiunile "Fiat" SpA, cel mai mre constructor auto din Italia, au crescut cu 5,5%, la 7,84 euro. Curtea Supremă a Statelor Unite a eliminat orice obstacol din calea vânzării producătorului auto "Chrysler" către grupul condus de "Fiat", respingând cererea unor fonduri de pensii din Indiana privind blocarea tranzacţiei.

Titlurile "Siemens" AG, cea mai mare companie de inginerie din Europa, au urcat cu 2,5%, la 54,44 euro. Societatea şi-a confirmat estimările pentru vânzări şi profit în anul fiscal curent.

Indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a crescut cu 1,7%, la 4.482,02 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 1,6%, la 3.350,49, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 2,1%, la 5.103,62.

Evoluţii pozitive şi în SUA

Acţiunile tranzacţionate la bursele americane au crescut ieri, în deschidere, în baza speculaţiilor potivit cărora situaţia economică se redresează.

Titlurile "Exxon Mobil" Norp., cea mai mare companie petrolieră din SUA şi din lume, au crescut cu 1,3%, la 74,05 dolari. Acţiunile "Chevron" Corp., a doua societate petrolieră din SUA, au crescut cu 1,5%, la 71,22 dolari. Acţiunile "Freeport-McMoRan Copper & Gold" Inc., cel mai mare producător mondial de cupru, au urcat cu 2,2%, la 60,26 dolari.

Acţiunile "Home Depot" Inc., cel mai mare retailer american de amenajări interioare, au urcat cu 2,4%, la 24,93 dolari.

La ora 9:36, indicele Standard & Poor"s 500 a urcat cu 0,6%, la 948,01 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,7%, la 8.822,53, Nasdaq Composite - cu 0,4%, la 1.868,36.

Ascensiune pe pieţele asiatice

Acţiunile tranzacţionate la bursele din Asia au crescut ieri, ca urmare a ascensiunii cotaţiilor materiilor prime, respectiv a declinului preţurilor de consum în China.

Acţiunile "Fortescue Metals Group" Ltd., al treilea producător de minereu de fier din Australia, au urcat cu 15%, la 3,59 dolari australieni (cea mai importantă creştere de după 11 mai). Titlurile "Mitsubishi" Corp., casă niponă de comerţ care realizează peste 50% din profit din tranzacţiile cu materii prime, au urcat cu 6,3%, la 1.995 yeni. Titlurile "Aluminum Corp. of China" Ltd., cel mai mare producător chinez de aluminiu, au crescut cu 8,8% pe piaţa din Hong Kong, la 8,44 dolari HK.

Acţiunile "Mitsui O.S.K. Lines" Ltd., al doilea operator de transport containerizat din Japonia, au crescut cu 5,5%, la 691 yeni. "Credit Suisse Group" AG şi "Deutsche Bank" AG recomandă achiziţia de acţiuni ale companiei nipone.

Titlurile "Kawasaki Kisen Kaisha" Ltd., a treia linie de transport maritim din Japonia, au urcat cu 6,4%, la 449 yeni. Acţiunile "Nippon Yusen" K.K., cea mai mare societate japoneză de profil, au urcat cu 4,4%, la 456 yeni.

Acţiunile "Bank of China" Ltd., a treia bancă din China, au câştigat 8,3%, ajungând la 3,79 dolari HK. Acţiunile "Industrial & Commercial Bank of China" Ltd., cel mai mare creditor din ţară, au consemnat un avans de 5,9%, la 5,03 dolari HK. Titlurile "China Mobile" Ltd., cel mai mare operator mondial de telefonie mobilă, după numărul utilizatorilor, au crescut cu 4,5%, la 82,95 dolari HK.

Acţiunile "David Jones" Ltd., al doilea lanţ de magazine din Australia, au urcat cu 5,6%, la 4,12 dolari australieni. Titlurile "Commonwealth Bank of Australia", al doilea creditor aus­tralian, au crescut cu 2,6%, la 37,96 dolari aus­tralieni. Titlurile "Harvey Norman Holdings" Ltd., cel mai mare retailer de electronice din Australia, au câştigat 3,3%, stabilind un curs de 3,13 dolari australieni.

Acţiunile "Taiwan Semiconductor Manufacturing" Co., cel mai mare producător mondial de cipuri al comandă, au crescut cu 3,7%, la 58,20 dolari taiwanezi. Preşedintele companiei, Morris Chang, susţine că se va redresa cererea din industria de profil.

Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a crescut cu 2,1%, la 9.991,49 puncte, Hang Seng al celei din Hong Kong - cu 4%, la 18.785,66, S&P/ASX 200 al pieţei din Sydney - cu 2,3%, la 4.024,40.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb