CRIZA AR PUTEA READUCE O PARTE DIN SOCIETĂŢILE PRIVATIZATE ÎN PORTOFOLIUL STATULUI  Mircea Ursache: "Legislaţia de privatizare nu a fost în favoarea cumpărătorului"

ŞTEFANIA CIOCÎRLAN
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 26 iunie 2009

După ce s-a chinuit timp de 17 ani să privatizeze societăţile din portofoliu, statul român riscă să se confrunte, în perioada următoare, cu o avalanşă de companii ce s-ar putea reîntoarce la stat, din cauza imposibilităţii îndeplinirii clauzelor de post-privatizare.

"La noi, legislaţia de privatizare nu a fost în favoarea cumpărătorului, motiv pentru care, în unele situaţii obligaţiile post-privatizare asumate de acesta au depăşit cu mult valoarea societăţii", a declarat, ieri, Mircea Ursache, preşedintele pentru Valorificarea Activelor Statului, cu ocazia unui seminar pe tema marilor privatizări din România.

"În aceste condiţii, multe dintre companiile privatizate nu vor putea, pe fondul crizei, să continue îndeplinirea clauzelor post-privatizare, motiv pentru care mă aştept la o reîntoarcere a unor societăţi în portofoliul statului", a mai spus, ieri, preşedintele Autorităţii, precizând că AVAS a primit deja peste 100 de notificări în acest sens de la societăţile privatizate.

Poate cel mai relevant exemplu în sprijinul afirmaţiilor preşedintelui AVAS este al companiei de distribuţie a presei "Rodipet" cu care Autoritatea are un proces pe rol, solicitând reînscrierea ca acţionar la Registrul Comerţului. Motivul invocat de AVAS în acest caz vizează neîndeplinirea clauzelor contractuale de către cumpărătorul "Rodipet".

"Revenirea unor societăţi în portofoliul AVAS ar putea avea loc fie prin rezilierea automată a contractului de privatizare, fie prin executarea silită pentru că nu şi-au plătit datoriile. Este un proces natural şi nu avem nicio reţinere în acest sens", a mai spus preşedintele AVAS.

De la înfiinţare, Autoritatea a încheiat 11.600 de contracte de privatizare, dintre care doar 1.612 au fost reziliate. Privatizarea BCR se află pe primul loc în topul privatizărilor, aducând aproximativ 2,2 miliarde euro statului român, în timp ce, după criteriul inves­tiţiilor, pe primul loc se află privatizarea "Automobile" Craiova.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb