CRIZA Christian Noyer: Băncile franceze pot face faţă oricărei evoluţii a crizei din Grecia

Ziarul BURSA #Internaţional / 13 septembrie 2011

Guvernatorul Băncii Centrale a Franţei, Christian Noyer, a dat asigurări ieri că instituţiile de creditare franceze nu au probleme legate de lichiditate sau solvabilitate şi pot face faţă oricărei evoluţii a crizei din Grecia. "Indiferent de scenariul din Grecia şi orice măsuri trebuie adoptate, băncile din Franţa au mijloacele de a face faţă problemelor", se arată în declaraţia lui Christian Noyer. Acesta a dat asigurări că instituţiile de creditare franceze vor continua să-şi consolideze capitalul pentru a îndeplini noile reglementări Basel III. Conform unui studiu al UE, băncile europene vor avea nevoie să-şi majoreze capitalul cu încă 423 miliarde de euro până în 2019 pentru a îndeplini cerinţele privind capitalul adoptate de Comitetul Basel pentru Supraveghere Bancară (BCBC). Luna trecută, BCBC a avertizat că pentru 28 de bănci importante ar putea fi solicitate cerinţe mai ridicate privind capitalul. Cerinţele Basel III obligă băncile să menţină rezerve de capital de calitate superioară de până la 7%, însă acordarea unei perioade de tranziţie mai mare a eliminat temerile potrivit cărora băncilor se vor grăbi să-şi majoreze capitalul.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9724
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5865
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2949
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9815
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.9201

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
cnipmmr.ro
thediplomat.ro
hipo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb