Criza financiară europeană şi sistemul bancar

Între sistemul financiar-bancar şi "economia reală" există o strânsă legătură, ca şi între sistemul financiar şi stat. Economia reală are nevoie, pentru a creşte, de finanţare iar aceasta provine de la bănci şi instituţii financiare. Băncile comerciale sunt cele care strâng de pe piaţă banii celor care au venituri sau lichidităţi în exces şi le plasează către companiile care vor să investească ori au nevoie de capital de lucru. Veţi spune, desigur că până aici nu am spus nimic nou, nici măcar interesant. Totuşi, dacă studiem rădăcinile crizei actuale din Europa trebuie să remarcăm faptul că instituţiile financiare au fost pe rând vinovaţi şi victime ale acestui fenomen.

Sistemul financiar este cel care finanţează, cum spuneam, economia reală. Lui îi revine sarcina de a evalua performanţele economiei şi caracteristicile de risc ale acesteia. Dacă din motive "politice" sau "tehnice" modul de evaluare a riscului şi performanţei economice dă rateuri, atunci băncile şi instituţiile financiare se vor găsi în situaţia neplăcută de a oferi credite sau finanţări către companii (şi desigur discuţia se poate extinde şi la creditele acordate populaţiei, fenomen care nu face decât să agraveze situaţia) fără a şti exact la ce se expun şi care ar fi măsurile de contracarare a evenimentelor negative. Este exact ceea ce s-a în-tâmplat atât în cazul SUA (unde finanţarea persoanelor fizice prin credite ipotecare a fost cea care a determinat apariţia crizei), cât şi în cazul Europei şi probabil peste tot în lume, căci toate băncile şi instituţiile financiare au un grad mai mic sau mai ridicat de expunere faţă de diverse tipuri de "active toxice". Atunci când în această ecuaţie intervine şi cealaltă legătură, cea dintre instituţiile financiare şi stat, totul se complică şi mai mult. În dorinţa de a salva companiile private - prima dintre marile erori ale oricărui sistem privat - adminis-traţiile centrale au oferit sub diverse forme acestor entităţi private ajutoare financiare. O parte dintre companii au fost firme de producţie, altele au fost ins-tituţii financiare; toate însă au fost salvate pentru a nu produce instabilitate cetăţenilor statelor respective, cei care sunt în spatele oricărei companii, fie în postura de angajaţi, fie în cea de deponenţi sau debitori - aşadar, din motive politice, până la urmă, aşa cum am explicat într-un alt articol. Ajutoarele s-au materializat în general în participaţii ale statului la capital (un fel de naţionalizare a firmelor private - a doua mare eroare a sistemelor capitaliste) sau în programe de susţinere a economiei de tipul "rabla", sau direct a consumatorilor prin reduceri de taxe - care urma să se întoarcă la companii prin consum. Ca să facă aceste cheltuieli, statele s-au împrumutat, evident tot prin intermediul instituţiilor financiare. Acest triunghi companii - instituţii financiare - stat are în centru persoanele fizice şi nevoia de a-i ţine pe oameni ocupaţi (adică de a menţine şomajul cât mai redus) şi fericiţi (pentru că au sentimentul că sunt bogaţi şi pot consuma).

În principiu, triunghiul este infailibil, prin aceea că statul poate emite monedă, se poate împrumuta (teoretic) oricât de mult de pe pieţe, instituţiile financiare nu au nicio problemă în a finanţa statul şi companiile - odată ce au renunţat la principiile de prudenţă financiară - iar companiile pot produce mai mult, sau măcar la nivelul obişnuit pe seama consumului privat şi public. În practică, dacă acest triunghi se "rupe" pe orice latură a sa, întreaga construcţie financiară se prăbuşeşte. Iar latura cea mai vulnerabilă a triunghiului este sistemul financiar: atunci când cei care au lichidităţi nu mai vor să îi finanţeze pe cei care nu au, sau când debitorii pur şi simplu nu mai pot ori nu mai vor să dea banii înapoi, şocul este preluat din plin de instituţiile financiare. În condiţii normale, ele sunt ajutate de stat; în condiţiile de astăzi, pot fi ajutate doar de "alte state" şi numai până la un punct. Iar acel punct este momentul în care şi instituţiile financiare din acele "alte state" - sau statele solide - încep să aibă probleme, pentru că pe ele nu le mai poate ajuta nimeni! Acesta este motivul pentru care cea mai mare teamă a oficialilor din UE, SUA şi de peste tot din lume este legată de contagiunea crizei financiare la nivel global. De aceea trebuie salvate băncile din Grecia şi Spania cât mai rapid; cu cât numărul băncilor afectate este mai mare, cu atât salvarea devine mai dificilă... sau chiar imposibilă.