PIB-ul SUA a crescut cu un ritm de 2,3% în trimestrul patru

A.F.
Internaţional / 31 ianuarie

PIB-ul SUA a crescut cu un ritm de 2,3% în trimestrul patru

Economia Statelor Unite a crescut cu 2,3%, în ritm anualizat ajustat la inflaţie, în ultimul trimestru din 2024, potrivit unui raport publicat joi de Departamentul Comerţului. Rezultatul este sub estimările analiştilor Dow Jones, care anticipau un avans de 2,5%, şi marchează o încetinire faţă de creşterea de 3,1% înregistrată în trimestrul anterior, relatează CNBC.

Chiar dacă raportul încheie anul 2024 pe o notă mai puţin optimistă, economia SUA a rămas rezilientă. La nivelul întregului an, PIB-ul a crescut cu 2,8%, comparativ cu 2,9% în 2023. Creşterea anualizată din ultimul trimestru al lui 2023 până în trimestrul patru din 2024 a fost de 2,5%.

"Raportul de astăzi confirmă că expansiunea economică a SUA a continuat într-un ritm solid până la finalul anului 2024. Economia americană este puternic influenţată de consumatori, iar cheltuielile gospodăriilor au fost remarcabile în acest trimestru", a declarat Mike Reynolds, vicepreşedinte al Glenmede, firmă de strategie investiţională.

Consumul şi cheltuielile guvernamentale, factori-cheie ai creşterii

Creşterea economică s-a bazat în mare parte pe consum, care a crescut cu un ritm solid de 4,2%, reprezentând, ca de obicei, aproximativ două treimi din activitatea economică totală. Cheltuielile guvernamentale au contribuit, de asemenea, la expansiune, avansând cu 3,2%.

Pe de altă parte, comerţul a fost un factor negativ în ecuaţia creşterii economice. Importurile, care reduc PIB-ul în calculul final, au scăzut cu 0,8%, iar exporturile au înregistrat aceeaşi contracţie de 0,8%. Investiţiile private interne brute s-au redus cu 5,6%, tăind peste un punct procentual din PIB. De asemenea, scăderea stocurilor a redus expansiunea economică cu aproape un punct procentual.

Piaţa muncii rămâne solidă

În paralel, datele economice publicate joi de Departamentul Muncii arată că numărul cererilor iniţiale de şomaj a fost de 207.000 pentru săptămâna încheiată pe 25 ianuarie, în scădere semnificativă cu 16.000 faţă de săptămâna precedentă şi sub estimarea de 228.000. Numărul cererilor continue de şomaj a scăzut, de asemenea, cu 42.000, ajungând la 1,86 milioane.

Rezerva Federală adoptă o poziţie prudentă privind politica monetară

Rezistenţa economiei americane şi încetinirea inflaţiei permit Rezervei Federale (Fed) să adopte o abordare precaută în ceea ce priveşte politica monetară. Deşi Fed a redus dobânda-cheie cu un punct procentual în ultimele patru luni ale anului 2024, oficialii au indicat că nu sunt probabile reduceri agresive în acest an.

La ultima reuniune a Fed, oficialii băncii centrale nu au oferit indicii că vor reduce dobânzile în curând. Preşedintele Jerome Powell a reiterat că nu se grăbeşte să relaxeze politica monetară.

În plus, există îngrijorări legate de posibilitatea ca procesul de încetinire a inflaţiei să fi stagnat. Indicele preţurilor ajustat pentru substituţia produselor (chain-weighted price index) a crescut cu 2,2% în trimestrul patru, peste avansul de 1,9% din trimestrul trei, dar uşor sub estimarea de 2,3%.

Totodată, datele arată că americanii au început să apeleze la economii pentru a-şi susţine cheltuielile. Rata economisirii personale a scăzut la 4,1%, în coborâre cu 0,2 puncte procentuale faţă de trimestrul precedent, atingând cel mai redus nivel din ultimii doi ani.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7849
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2707
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9466
Gram de aur (XAU)Gram de aur427.4000

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb