CSM a decis să discute simultan auditul realizat de Freedom House şi raportul de activitate al PNA pe 2004

Ziarul BURSA #Politică / 31 martie 2005

Membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) au decis, ieri, să dezbată la aceeaşi dată, respectiv în următoarea şedinţă de plen, auditul independent realizat de Organizaţia Freedom House şi raportul de activitate pe anul 2004 al Parchetului Naţional Anticorupţie (PNA). Consiliul a luat această decizie apreciind că documentul întocmit de Freedom House face o serie de referiri la activitatea PNA şi este necesar ca CSM să ia cunoştinţă şi de raportul pe anul 2004 al PNA pentru a putea formula un punct de vedere coerent şi corect în legătură cu auditul. Raportul PNA a fost trimis CSM în data de 21 martie şi conţine un număr mare de pagini, motiv pentru care mai mulţi membri ai Consiliului au declarat că pînă la şedinţa de miercuri, 30 martie, nu au avut timpul necesar pentru a-l studia.

Membrii forumului suprem de conducere al magistraturii au stabilit să nu dezbată documentul Freedom House în totalitate, ci numai aspectele referitoare la activitatea CSM, a instanţelor şi parchetelor, precum şi la chestiunile ce privesc justiţia, dar care intră strict în competenţa Consiliului.

Aceasta este a doua oară cînd plenul CSM decide să amîne dis-cutarea Auditului Independent asupra Strategiei Anticorupţie 2001-2004 comandat de ministrul Justiţiei şi realizat de Organizaţia Freedom House.

În urmă cu o săptămînă, membrii CSM nu au inclus acest punct pe ordinea de zi a şedinţei, în pofida unei solicitări în acest sens a ministrului Justiţiei, Monica Macovei, motivînd că aşteaptă raportul de activitate al PNA pe anul 2004.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb