"CTPARTNERS":  Disponibilizările din industria financiară vor accelera

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 24 noiembrie 2008

Disponibilizările din industria serviciilor financiare vor accelera în lunile următoare, numărul locurilor de muncă eliminate putându-se dubla, susţine Brian Sullivan, directorul executiv al companiei de cercetare "CTPartners". Acesta estimează că vor dispărea 350.000 de pos­turi din sectorul amintit, ceea ce ar însemna 20% din forţa de muncă de care dispuneau societăţile financiare la nivel mondial înainte să înceapă criza creditelor.

Până în prezent, băncile, societăţile de brokeraj şi fondurile din sectorul financiar au eliminat aproape 170.000 de poziţii la nivel mondial.

Sullivan a precizat: "Asistăm la echivalentul financiar al celui de-al Doilea Război Mondial. Ceea ce se întâmplă este fără precedent".

Băncile - din New York până în Sydney, îşi reduc locurile de muncă, în condiţiile în care pieţele creditelor au îngheţat, generând declinul puternic al veniturilor acestor instituţii. Industria financiară se confruntă cu deprecieri de active şi pierderi de aproape 1.000 de miliarde de dolari, iar Brian Sullivan este de părere că această criză financiară va afecta puternic segmentul de investment banking, iar mare parte dintre societăţile de profil vor dispărea.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb