CU CELE MAI IMPORTANTE PREVEDERI DIN OUG 114 TOPITE BET evoluează peste aşteptările pieţei şi urcă cu 25%, în 2019

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 29 august 2019

BET evoluează peste aşteptările pieţei şi urcă cu 25%, în 2019

Indicele BET, al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), a marcat un avans de circa 25% în acest an (intervalul 31 decembrie - 27 august 2019), perioadă în care executivul a topit cele mai importante prevederi ale Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 114, care au cauzat prăbuşirea cotaţiilor principalilor emitenţi de la bursa noastră la finele anului anterior, cel mai sever şoc apărut din pricina unor cauze interne pe care BVB l-a cunos­cut în cei peste 23 de ani de la reînfiinţarea sa din 1995.

Mai mult decât atât, începând cu jumătatea lunii iulie, coşul de acţiuni a atins şi depăşit o succesiune de maxime post-criză, culminând cu pragul de 9.258,55 de puncte, nivel testat în condiţiile conturării perspectivelor eliminării unor prevederi ale OUG 114, respectiv a taxei de 2% aplicată pe cifra de afaceri a companiilor care activează în domeniul energiei, precum şi a plafonării preţului gazelor naturale din producţia internă pentru populaţie şi CET­-uri, la 68 lei/MWh.

Practic, din perioada februarie - martie 2019, principalul coş de acţiuni al pieţei noastre a început să dezvolte un trend ascendent care se derulează şi în prezent, evoluţie ce a fost alimentată, pe lângă atenuarea treptată a prevederilor din OUG 114, de o serie de factori interni şi externi atât din sfera politică cât şi economică.

Un prim impuls a venit chiar din luna februarie când cotaţia indicelui şi-a croit drum peste maximul de la începutul anului, pe fondul publicării de către companii, în ansamblu, a unor rezultate financiare preliminare pentru 2018 în creştere faţă de cele din anul anterior, contu­rân­du-se astfel perspectivele unor dividende cu randamente mari, în condiţiile în care cotaţiile se găseau la niveluri scăzute, ca ur­mare a pră­buşirii din decembrie.

Ulterior, BET şi­-a continuat avansul pe fondul apariţiei în spaţiul public a informaţiilor privind îndulcirea unor măsuri din OUG 114, ce s-au materializat la finele lunii martie 2019, când Guvernul a aprobat o nouă Ordonanţă pentru modificarea celei din decembrie, cele mai importante schimbări fiind cele aduse sectorului bancar (de plidă scăderea cotei de taxare a activelor de la 2% la 0,4% sau 0,2% în funcţie de cota de piaţă a instituţiei de credit, sau calcularea taxei pe active semestrial şi nu trimestrial, primul termen de plată fiind 25 august 2019).

La finalul lunii aprilie, indicele a recuperat integral picajul precipitat de OUG 114, în condiţiile în care aprilie este luna adunărilor generale ale acţionarilor pentru aprobarea dividendelor ce urmează a fi distribuite de companii, piaţa noastră excelând la acest capitol, cu unul dintre cele mai mari randamente din lume. În plus, BVB a primit suflu şi din plan extern, bursele internaţionale cunoscând creşteri consistente, cu indicele Standard & Poor's 500 încheind luna la un nou maxim istoric.

În mai, agenţia de rating MSCI a anunţat reclasificarea Argentinei în categoria pieţelor emergente, ceea ce a însemnat creşterea ponderii în MSCI Frontier Markets Index a celor şase acţiuni de la BVB ce sunt incluse în indicele de frontieră şi achiziţii de acţuni româneşti de către investitori instituţionali nerezidenţi, fapt ce a sprijint cotaţiile principalilor companii din BET.

În plus, rezultatul alegerilor europarlamentare din luna mai, când PSD-ul a cunoscut o scădere dramatică a numărului de votanţi în comparaţie cu alegerile parlamentare din decembrie 2016, iar partenerul său de coaliţie ALDE nu a trecut nici măcar pragul electoral de 5% pentru a trimite deputaţi în Parlamentul European, a impulsionat investitorii care au intrat la cumpărare, fapt reflectat de creşterea cotaţiilor şi a volumelor principalelor acţiuni de la BVB.

Totodată, Guvernul a decis reducerea la 75 milioane de euro cerinţele de aport de capital pentru administratorii Pilon II, de peste zece ori mai puţin decât suma de 800 milioane de euro, vehiculată iniţial prin Ordonanţa 114 şi care, conform analiştilor, ar fi pus în pericol chiar existenţa sistemului de pensii private obligatorii din ţara noastră, cu un impact negativ masiv asupra bursei în ansamblu, în condiţiile în care fondurile Pilon II sunt cel mai important investitor instituţional local de la BVB.

În data de 12 iulie, BET a depăşit maximul anterior post criză, din perioada 2007 - 2008, atins în luna aprilie 2018, într-o mişcare de continuare a trendului ascendent demarat în prima parte a anului, pe parcursul căruia s-a recuperat integral scăderea cauzată de măsurile din OUG 114.

Ieri, indicele BET a încheiat şedinţa de tranzacţionare în scădere cu 0,14%, la 9.245,95 de puncte.

Privind în urmă, principalul coş de acţiuni al pieţei a avut o evoluţie de­-a dreptul impresionantă faţă de perspectivele care se conturau în decembrie 2018.

Totuşi, se naşte întrebarea: Unde ar fi fost BET acum, fără OUG 114, Ordonanţă din care pare să nu mai rămână nimic?

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. RAMANE CUTITUL IN SPATE , APLICAT BANCILOR , CARE , DATORITA UNOR TOANE ALE VECHIO-COMUNISTULUI DRAGNEA , SI A URII LUI , FATA DE CINE CASTIGA 1 BAN IN PLUS IN TARA ASTA , TREBUIE SA PLATEASCA ZECI DE MILIOANE , LA BUGETUL STATULUI !!! DE CE ??? FIINDCA , ASA A VRUT EL , SI CEILALTI COMUNISTI , DIN JURUL LUI !!! CINE SE ASEAMANA , SE ADUNA !!! CURVA , TRAGE LA ALTA CURVA ; HOATA , TRAGE LA ALTA HOATA ; CRIMINALUL , TRAGE LA ALTUL , CA EL ; SI COMUNISTII ??? GHICI ??? TRAG LA ALTI COMUNISTI !!! IN ROMANIA , ACUM , AR MAI FI CATEVA MILIOANE , CARE PUN BETE IN ROATE , LA ORICE ; DUPA MORTEA ACESTORA , TARA ASTA , V-A FACE PASI INAINTE , SI V-A FI , ''''' 1 COLT DE RAI ''''''' !!! AR MAI FI SECTORUL TELECOM , MAI POTIN AFECTAT , SI FONDURILE DE PENSII !!! NU CRED , CA SE VA ABROGA PREA CURAND , 114 - le , ASTA !!!

    1. STATY, daca mai sunt cateva milioane, atunci degeaba astepti tu moartea lor, ca intre timp fac pui.

      Ești un vânzător de țara. Și orb de ai fi și tot ai “ vedea”,ca țara geme de sărăcie și îndobitocire...!! Rușine!

    Sunt bani F Mulți în tara dar greșit distribuiți. ..Salariile la privat. cam 40% din ce au Bugetarii...În vest e invers... Asta este...

    1. Bani foarte mulți în tara nu sunt, chiar nici mulți nu, dar perfect de acord cu stat versus privat. Necazul e ca nu avem normalitate, o conducere în parametri normali. Nu visez la ceva stiintifico-fantastic, ci doar la normalitate. Dar sunt optimist! PSD-ul tocmai si-a scris ferparul așa ca, de acum înainte poate vom intra în normalitate!

      S-au adunat desteptii sa atace bugetarii... faceti va rog diferente pentru ca nu toti bugetarii castica mult.

      Daca sunteti corecti de ce nu va luati si de privatii care nu-si platesc darile la stat? 

      De ce nu va luati de fratii vostrii privati, it-isti care nu platesc taxe desi au salarii mari.  

      Diferenta e ca la stat, toate taxele pe salarii se platesc si merg inapoi la stat, la privat, peste jumatate din angajati sunt "te angajez pe minim si in mana iti dau....mai mult"  

      La stat sunt putine joburi la care nu ai nevoie de studii superioare, in privat sunt mai multe astfel de joburi.

      etc, etc 

      Ca la privat mulți nu își plătesc dările la stat se stie și este fix treaba unor bugetari sa afle asta și sa amendeze situațiile. Sunt platiti bine pentru asta. Apoi, la privat dacă nu faci fata concurentei închizi prăvălia, pe când la stat dormi liniștit. Leafa merge. Cat despre studiile superioare de care ai nevoie la stat, doamne iarta-mă dar câti cu adevărat sunt pregătiți? Dar la privat conteaza în primul rand competenta și nu ce scrie pe diploma aia luată la cine știe ce universitate particulara de la Ciocarlații din Deal. Corect e sa spunem așa! Nu vrem un stat asistentialist! Vrem sa prospere sectorul privat astfel încât economia sa duduie și statul sa ia impozite mari din care sa plătească salarii mari unor bugetari competenți care sa-și facă treaba corect!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb