Cumpărătorii automobilelor importate de "Porsche România" preferă leasingul

Andreea Arcereanu
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 29 august 2007

Cumpărătorii automobilelor importate de "Porsche România" preferă leasingul

Leasingul a fost preferat de 95% dintre cumpărătorii de automobile importate de "Porsche România", iar cea mai mare parte din cele 11.000 de contracte pentru achiziţia de maşini au fost încheiate pentru o perioadă de 4 ani.

În perioada ianuarie - iulie 2007, Grupul Porsche Bank a finanţat 11.738 autoturisme, mai multe cu 10% faţă de aceeaşi perioadă din anul trecut, reprezentând peste o treime din totalul autovehiculelor comercializate de importator. Valoarea totală a subvenţiilor a fost de peste 140 milioane de euro cu 20% mai mare faţă de finele iulie 2006.

Cel mai recent produs, leasingul financiar în franci elveţieni, a fost lansat luna tecută şi a avut parte de un start pozitiv, fiind încheiate 114 contracte, susţine Helian Redai, Sales&Marketing Manager al companiei.

Pe primul loc, la vânzările prin leasing, s-a situat marca Skoda, cu 43,1% din totalul contractelor, urmată de Volksvagen cu 43%, apoi Seat şi Audi cu 9,3% şi respectiv 4,5%. Marca premium Porsche a avut o pondere de 0,1%.

Creditul auto oferit de Porsche Bank a fost preferat de cumpărătorii Skoda, în proporţie de 43,7%, urmat de VW cu 38,5%.

Grupul Porsche Bank Româ­nia, membru al holdingului Porsche, este prezent pe piaţa românească din 1999 şi oferă produse de finanţare autoturimelor comercializate de importatorul Porsche în România (Audi, Seat, Skoda, Volkswagen şi Porsche).

Grupul cuprinde patru companii Porsche Leasing, Porsche Bank, Porsche Broker de Asigurare şi Porsche Mobility. Acestea funcţionează în baza conceptului "one stop shop", adică oferă finanţare în leasing sau în credit, a asigurării pentru maşini şi o administrare facilă a flotelor direct la punctul de vânzare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb