CURAJ ŞI DREPTATE Doctoratele plagiate revin în atenţie

O.D.
Ziarul BURSA #Politică / 26 noiembrie 2015

Doctoratele plagiate revin în atenţie

Retragerea titlului de doctor deţinut de deputatul Victor Ponta a fost repusă pe tapet. Niciodată nu este prea târziu pentru a se îndrepta o greşeală, dar în acest caz situaţia devine cel puţin ciudată dacă retragerea titlului vine abia după ce subiectul în cauză şi-a pierdut puterea şi influenţa politică. Probabil după doctoratul fostului premier vor reveni în atenţie şi lucrările unor foşti miniştri importanţi, care în această toamnă şi-au pierdut funcţiile.

Săptămâna aceasta, Rectorul Universităţii Bucureşti, Mircea Dumitru, a declarat, pentru Mediafax, că va trimite şi ministrului Adrian Curaj solicitarea, pe care a mai trimis-o la Ministerul Educaţiei, prin care se solicită retragerea titlului de doctor al lui Victor Ponta, după ce Comisia de Etică din Universităţii Bucureşti a stabilit că fostul premier a plagiat, în teza de doctorat o treime din lucrare fiind copiată. Trebuie spus şi că în conformitate cu declaraţiile şefului Comisie de Etică din cadrul Universităţii Bucureşti, Marian Popescu, dosarul se află la Ministerul Educaţiei încă din septembrie 2012: "Trebuie reactivat acest dosar. Ministrul ar trebui să demită Consiliul Naţional de Etică, care a dat în 2012 verdictul că Victor Ponta nu a plagiat, ar trebui format un nou consiliu, care să reanalizeze dosarul". Noul ministru al Educaţiei, Adrian Curaj, a declarat că nu a fost contactat de nimeni în legătură cu această problemă.

În decembrie 2014, Universitatea din Bucureşti a transmis Ministerului Educaţiei o adresă prin care solicita dispunerea măsurilor necesare în vederea retragerii titlului de doctor în drept acordat lui Victor Ponta în 2003, demersul instituţiei de învăţământ superior fiind urmarea unei notificări făcute de premier. În 2003, fostul premier Victor Ponta a obţinut titlul de doctor în drept la Universitatea din Bucureşti cu teza "Curtea Penală Internaţională", coordonatorul lucrării fiind Adrian Năstase, atunci premier în funcţie. În 2012, săptămânalul britanic de ştiinţă "Nature" a publicat în ediţia online ştirea potrivit căreia Victor Ponta a fost acuzat de plagiat în legătură cu teza de doctorat. Lucrarea premierului a fost analizată de Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, care a decis, în 29 iunie 2012, că premierul a plagiat în lucrarea sa de doctorat, fiind propusă atunci Ministerului Educaţiei retragerea titlului de doctor. Pe 19 iulie 2012, Consiliul Naţional de Etică din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică a anunţat că titlul de doctor al lui Victor Ponta a fost obţinut în concordanţă cu legislaţia în vigoare în 2003 şi calificarea de plagiat în cadrul tezei sale de doctorat nu se poate susţine. Pe 20 iulie 2012, şi Comisia de Etică a Universităţii Bucureşti a hotărât că Victor Ponta a plagiat, în teza de doctorat o treime din lucrare fiind copiată.

În 2014, Victor Ponta a trimis o scrisoare către rectorul Universităţii din Bucureşti, în care îl notifică asupra faptului că renunţă la titlul de doctor în drept acordat în 2003. Ponta preciza că acesta este un gest pe care trebuia să îl facă mai demult, încă din momentul apariţiei acuzaţiilor publice cu privire la teza sa de doctorat, dar că nu a făcut acest lucru deoarece s-a considerat de bună-credinţă în argumentele sale la momentul apariţiei contestării şi nu a vrut să amestece planul pur profesional cu cel politic.

Faptul că organisme care teoretic sunt mai presus de orice bănuială reuşesc să se contrazică pe chestiuni care ar trebui să fie extrem de clare demonstrează cât de mult contează influenţa politică în orice fel de decizie.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Curaj, domnule CURAJ. 

    1. Poate ca ar fi bine ca analiza privind plagiatele sa se extinda si la sefii de mari companii...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb