Curtea Constituţională a României (CCR) analizează 13 contestaţii referitoare la deciziile de respingere sau înregistrare a candidaturilor lui Călin Georgescu, Nicuşor Dan, Victor Ponta, George Simion, Paul Ispas, Cristian Terheş şi Lavinia Şandru.
"Pe rolul Curţii Constituţionale se află înregistrate un număr de cinci contestaţii formulate de V.G, O.A.M, P.M.E, D.P.O şi L.A.G, împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr.18D/9.03.2025 privind respingerea înregistrării candidaturii independente a domnului Georgescu Călin şi a semnului electoral la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025", a anunţat CCR.
Contestaţiile sunt înregistrate în dosarele Curţii Constituţionale nr. 1001F/2025, nr. 1002F/2025, nr. 1019F/2025, nr. 1020F/2025 şi nr. 1021F/2025, iar conţinutul acestora poate fi accesat aici.
De asemenea, a fost înregistrată la CCR o contestaţie formulată de D.F.A. împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr. 17D/9.03.2025 privind înregistrarea candidaturii independente a lui Nicuşor Dan şi a semnului său electoral pentru alegerile prezidenţiale din 2025.
Aceasta face obiectul Dosarului nr. 1003F/2025, iar în cadrul contestaţiei se invocă presupuse încălcări ale legii, inclusiv ale Constituţiei, de către actualul primar general. Autorul contestaţiei susţine şi că Nicuşor Dan ar fi anunţat candidatura într-o conferinţă de presă organizată la Primărie, iar asupra acestuia ar exista "suspiciuni rezonabile" că ar fi fost colaborator al Securităţii.
"În data de 15 martie 2025, a fost înregistrată la Curtea Constituţională contestaţia formulată de domnul M.R. împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr.24D/14.03.2025 privind înregistrarea candidaturii independente a domnului Ponta Victor-Viorel şi a semnului său electoral la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025", a arătat CCR.
Contestaţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr.1026F/2025.
O altă contestaţie care îl vizează pe Victor Ponta a fost formulată de S.C.A, care invocă argumente referitoare la semnul electoral al acestui candidat. Contestaţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr.1029F/2025.
Tot sâmbătă, Curtea Constituţională a înregistrat contestaţia formulată de I.B. împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr. 31D/15.03.2025 privind înregistrarea candidaturii lui Simion George-Nicolae şi a semnului său electoral pentru alegerile prezidenţiale din 2025. Contestaţia face obiectul Dosarului nr. 1027F/2025.
De asemenea, duminică, a fost înregistrată o altă contestaţie, formulată de P.A.L., împotriva aceleaşi decizii a Biroului Electoral Central, referitoare la candidatura lui Simion George-Nicolae şi semnul său electoral la alegerile pentru Preşedintele României din 2025. Aceasta face obiectul Dosarului nr. 1032F/2025.
Tot sâmbătă, Curtea Constituţională a înregistrat contestaţia formulată de A.O.A. împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr. 28D/15.03.2025, care respingea înregistrarea candidaturii independente a lui Paul Ispas pentru alegerile prezidenţiale din 2025. Contestaţia este înregistrată sub Dosarul nr. 1028F/2025, iar autorul acesteia invocă neconstituţionalitatea pragului de 200.000 de semnături şi lipsa verificării autenticităţii semnăturilor altor candidaţi, precum şi "tratamentul discriminatoriu faţă de un candidat onest şi transparent."
Duminică, a fost înregistrată o altă contestaţie formulată de A.O.A. împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr. 26D/15.03.2025, referitoare la înregistrarea candidaturii lui Cristian-Vasile Terheş şi semnului său electoral pentru alegerile prezidenţiale din 2025. Această contestaţie face obiectul Dosarului nr. 1030F/2025, iar autorul invocă incompatibilitatea funcţiei prezidenţiale cu cetăţenia americană.
În aceeaşi zi, a fost înregistrată şi contestaţia formulată de A.O.A. împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr. 30D/15.03.2025 privind înregistrarea candidaturii Laviniei Marcela Şandru şi a semnului său electoral pentru alegerile prezidenţiale din 2025. Contestaţia se află în Dosarul nr. 1031F/2025 şi include, printre altele, acuzaţii legate de asocierea lui Şandru cu Horaţiu Potra şi beneficiile obţinute din corupţia fostului său soţ.
Toate aceste contestaţii vor fi soluţionate pe baza sesizărilor şi a documentelor depuse în dosare, la data de duminică, 16:30.
1. fără titlu
(mesaj trimis de Şerban în data de 16.03.2025, 15:11)
de ce nu daţi în clar numele contestatarilor? sunt atât de laşi încât se ascund sub anonimat?
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 16.03.2025, 16:29)
Sunt în clar; căutați în situl CC. Pe de altă parte, de ce sunt atât de puțini? Poate pentru că în alte ocazii (ex. "consacrat" votarea din 2003 prin parcuri etc. cu urnă mobilă) contestatar(i)i au fost tratați cu maximum de scârbă de către CC.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 16.03.2025, 16:23)
CCR va respinge toate candidaturile ce se pozitioneaza in favoarea desfintarii statului Romania din postura sa cunoscut democratica .