Curtea Constituţională discută sesizările asupra legii prin care evazioniştii scapă de închisoare

J.P.
Anticorupţie / 28 ianuarie 2021

Curtea Constituţională discută sesizările asupra legii prin care evazioniştii scapă de închisoare

Curtea Constituţională a României dezbate, astăzi, sesizările Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Guvernului şi Avocatului Poporului asupra legii prin care evazioniştii scapă de închisoare, relatează Agerpres.

Pe 17 decembrie, Instanţa supremă a decis sesizarea Curţii Constituţionale în legătură cu neconstituţionalitatea proiectului adoptat de Camera Deputaţilor de modificare a Legii 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, care prevede că se poate aplica o amendă în locul închisorii în cazul persoanelor acuzate de o evaziune fiscală de până la 100.000 de euro care achită integral prejudiciul.

Potrivit ICCJ, sesizarea de neconstituţionalitate priveşte actul normativ în întregime, reţinându-se de către Secţiile Unite că se impune a se examina de către Curtea Constituţională dacă adoptarea actului normativ în discuţie s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art.61 alin.(2) şi ale art.75 din Constituţie referitoare la principiul bicameralismului, în coordonatele trasate prin Decizia nr.679/2020 a Curţii Constituţionale, dar şi prin jurisprudenţa anterioară a acesteia, întrucât forma adoptată de Camera Deputaţilor (Camera decizională) modifică substanţial obiectul de reglementare şi configuraţia legii adoptate de Senat, în calitate de Cameră de reflecţie.

Totodată, sesizarea priveşte neconstituţionalitatea dispoziţiilor articolului unic pct.4 (art.10 alin.(12) din Legea nr.241/2014) în raport cu prevederile art.1 alin.(5) din Legea fundamentală, sub aspectul exigenţelor privind calitatea legii, astfel cum a fost conturat acest principiu în jurisprudenţa CCR şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, întrucât, contrar cerinţelor impuse de art.1 alin.(5) din legea fundamentală, dispoziţiile textului de lege arătat nu permit stabilirea, în mod clar, precis şi previzibil, care sunt inculpaţii care beneficiază de dispoziţiile art.10 din Legea nr.241/2015.

Proiectul a fost adoptat de Camera Deputaţilor şi prevede că se poate aplica pedeapsa cu amendă şi nu închisoare în cazul persoanelor acuzate de evaziune fiscală până la 100.000 de euro care achită integral prejudiciul:

Art. 10, alin. (1): În cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 şi 9, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii prejudiciul cauzat este acoperit integral, iar valoarea acestuia nu depăşeşte 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică pedeapsa cu amendă.

În cazul săvârşirii uneia dintre infracţiunile prevăzute la art. 8 şi 9, dacă în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii, până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive, prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, este acoperit integral, fapta nu se mai pedepseşte, făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. h) din Legea nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare.

Dispoziţiile prezentului articol se aplică tuturor inculpaţilor chiar dacă nu au contribuit la acoperirea prejudiciului prevăzut la alin.(1) şi (1 prim).

Ministerul Justiţiei anunţa la rândul său că va propune Guvernului atacarea la Curtea Constituţională a acestei prevederi din Legea 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

Potrivit Ministerului Justiţiei, proiectul a fost avizat negativ de către Guvern şi a mai fost atacat la CCR, Curtea acceptând obiecţiunile de neconstituţionalitate şi declarând proiectul neconstituţional în ansamblul său.

Astfel, iniţial, legea a fost adoptată de Camera Deputaţilor pe 19 decembrie 2018, însă a fost atacată de PNL, PMP şi USR la Curtea Constituţională, care a admis obiecţiunile de neconstituţionalitate prin Decizia nr.147/2019.

La reexaminarea legii, ca urmare a deciziei CCR, deputaţii au adoptat marţi unele amendamente, introducând pedeapsa amenzii, alternativ cu pedeapsa cu închisoarea, în cazul unor infracţiuni de evaziune fiscală.

Şi Avocatul Poporului a înaintat Curţii Constituţionale o sesizare asupra actului normativ.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb