Curtea de Apel Bucureşti a suspendat definitiv o serie de decizii de înregistrare din oficiu de sedii permanente şi sedii fixe în lipsa desfăşurării unor inspecţii fiscale sau audierii contribuabililor nerezidenţi

Curtea de Apel Bucureşti suspendă în mod definitiv o serie de decizii de înregistrare din oficiu a unor sedii permanente şi sedii fixe pentru mai multe societăţi nerezidente, parte a unor grupuri de societăţi multinaţionale.

În ultimii ani, activitatea de inspecţie fiscală a stabilit într-un număr considerabil de cazuri existenţa de sedii permanente şi sedii fixe ale societăţilor nerezidente, parte a grupurilor şi a companiilor multinaţionale prezente în România prin vehicule comerciale naţionale. Până în anul 2020, inspecţia fiscală constata existenţa sediilor permanente şi a sediilor fixe în cadrul inspecţiilor fiscale desfăşurate la contribuabilii români care desfăşurau activitatea de comercializare prin achiziţionarea de produse ale grupului de la societăţile nerezidente din cadrul grupului. În ultimii ani însă, ANAF a început emiterea deciziilor de înregistrare din oficiu de sedii permanente şi sedii fixe pentru contribuabilii nerezidenţi, în lipsa desfăşurării unei inspecţii fiscale prealabile sau a audierii contribuabililor nerezidenţi.

Mai mult, decizia de înregistrare din oficiu nu a fost motivată în fapt şi insuficient motivată în drept. Chiar dacă, ulterior, în cadrul căilor administrative şi judiciare de atac, ANAF a invocat drept temei de fapt şi de drept recalificarea şi neluarea în considerare a unor tranzacţii, respectiv existenţa unor relaţii contractuale cu diverşi terţi stabiliţi pe teritoriul României, instanţa de judecată a considerat că o astfel de motivare ulterioară nu este posibilă. Surprinzător, ANAF a susţinut, ulterior emiterii deciziei, că unul dintre temeiurile pentru existenţa unui sediu permanent îl constituie însăşi încheierea contractului de asistenţă juridică, având ca obiect contestarea deciziei de înregistrare.

Instanţele de judecată au stabilit deja, în cazuri concrete încheiate, că "simpla indicare a art. 8 din Codul Fiscal nu satisface imperativul motivării, lipsa indicării motivelor concrete care au determinat organul fiscal să constate că un contribuabil nerezident avea obligaţia de a se înregistra fiscal echivalând cu nemotivarea actului administrativ. Or, motivarea actului administrativ este esenţială pentru exercitarea controlului de legalitate pe care îl înfăptuiesc instanţele de judecată. Mai mult, trimiterea la un anumit înscris identificat în cuprinsul actului administrativ nu suplineşte obligativitatea motivării.".

În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, Curtea de Apel a reţinut faptul că societăţile nerezidente sunt înregistrate în scopuri fiscale în alte ţări, situaţie în care prin emiterea deciziilor contestate ce stabilesc obligaţii declarative referitoare la impozitul pe profit şi TVA se realizează o dublă impunere. Totodată, instanţa susţine că prejudiciul nu trebuie să fie cert, ci unul previzibil, aşa cum a reţinut şi instanţa supremă în jurisprudenţa sa.

Astfel, în trei cazuri distincte, efectele deciziilor de înregistrare din oficiu de sediu permanent şi sediu fix au fost suspendate de către Curtea de Apel Bucureşti. Deciziile definitive favorabile au fost obţinute de către echipa de avocaţi Băncilă Diaconu şi Asociaţii, condusă de Emanuel Băncilă, formată din Ana Mihai şi Ana Maria Damian. Casa de avocatură a demonstrat că există o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate a deciziilor de înregistrare din oficiu emise de ANAF, ceea ce constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative.

Instanţa a reţinut în mod corect faptul că astfel de decizii de înregistrare din oficiu trebuie emise în urma desfăşurării unor inspecţii fiscale la contribuabilii nerezidenţi şi numai după efectuarea procedurii audierii prealabile prevăzută de legislaţia în vigoare.

Având în vedere faptul că instanţele de judecată acordă suspendarea actelor administrativ-fiscale doar într-un procent de sub 10% din cauze, suspendarea a trei acte administrativ-fiscale care vizează aceeaşi tematică - înregistrarea din oficiu de sediu permanent şi sediu fix - nu poate fi întâmplătoare.

Este vorba, de fapt, despre carenţe de ordin formal şi material legat de tematica sediilor permanente şi a sediilor fixe în România, care determină consecinţe importante, de ordin pecuniar, ca urmare a actelor coercitive emise de ANAF.

De reţinut că nu orice inspecţie fiscală poate da naştere la constatarea de către ANAF a unui sediu permanent sau a unui sediu fix. Astfel, în opinia noastră trebuie contestată o inspecţie fiscală la un contribuabil român care dă naştere unui sediu permanent la un contribuabil nerezident, o astfel de practică recurentă a inspecţiei fiscale fiind contrară Cartei drepturilor fundamentale ale contribuabilului.