CURTEA DE APEL PLOIEŞTI: Solicitarea lui Sebastian Ghiţă respinsă de judecători

Teona Tomoiaga
Politică / 3 septembrie 2018

Sebastian Ghiţă (sursa foto: Twitter)

Sebastian Ghiţă (sursa foto: Twitter)

Curtea de Apel Ploieşti a respins definitiv, astăzi, solicitarea fostului deputat PSD Sebastian Ghiţă de revocare a măsurii arestării preventive într-unul dintre dosarele instrumentate de DNA Ploieşti, în care procurorii obţinuseră emiterea unui mandat de arestare pe numele omului de afaceri, conform News.ro

Judecătorii Curţii de Apel Ploieşti menţin soluţia dată de Tribunalul Prahova în 28 august, într-un dosar în care fostul deputat Sebastian Ghiţă ceruse, prin intermediul avocatului, revocarea măsurii arestării preventive.

Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Prahova ca instanţă de fond în 14 august, cu o săptămână înainte ca judecătorii Curţii de Apel din Belgrad să respingă definitiv cererea autorităţilor române de extrădare a omului de afaceri, pe numele căruia există, în România, cinci dosare de corupţie aflate în diverse stadii, de la instrumentare până la judecare, potrivit sursei citate.

Curtea Supremă preciza, într-o declaraţie, că Ministerul de Interne sârb i-a acordat lui Ghiţă azil, considerând că acesta este persecutat, iar pe baza acestui considerent, instanţa a respins cererea de extrădare.

Sebastian Ghiţă a plecat din ţară în noaptea de 19 spre 20 decembrie 2016 şi a fost prins la Belgrad în 14 aprilie 2017. Acesta avea permis de conducere şi buletin de Slovenia, aflându-se împreună cu fratele său în momentul capturării.

Fostul deputat PSD a fost arestat de autorităţile sârbe timp de două luni pentru posesie de documente falsificate, fiind apoi eliberat pe cauţiune.

În 27 august, Tudorel Toader declara, referitor la respingerea definitivă a cererii de extrădare a fostului parlamentar PSD Sebastian Ghiţă, că Ministerul înaintează cererea de extrădare, dar instanţele de judecată decid dacă o admit sau nu în funcţie de elementele cuprinse în dosarul de urmărire penală.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Judecătorii DNA?

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8373
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3185
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9967
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.9649

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb