CURTEA DE CONTURI: "Deficienţe de peste 1,7 miliarde lei la Ministerul Transporturilor şi instituţiile subordonate, în 2014"

P.B.
Ziarul BURSA #Politică / 7 decembrie 2015

Curtea de Conturi a constatat deficienţe şi abateri cu o valoare de peste 1,7 miliarde lei în urma misiunilor de audit efectuate la Ministerul Transporturilor (MT) şi la instituţiile din subordinea ministerului, la nivelul anului 2014, potrivit unui raport al instituţiei.

Curtea de Conturi arată că, în timpul verificărilor efectuate, au fost găsite, printre altele, abateri privind încheierea exerciţiului bugetar, neconcordanţe între datele din contul de execuţie şi datele trezoreriei sau necorelări ale datelor din fluxurile de trezorerie cu cele reflectate în conturile de disponibilităţi şi cele din extrasele de cont.

Potrivit sursei citate, a fost observată neregularizarea şi nerestituirea transferurilor nejustificate primite de la bugetul de stat de către operatorii economici, companii naţionale şi societăţi naţionale: "Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. nu a restituit în termenul legal transferuri nejustificate pentru întreţinerea infrastructurii feroviare în sumă de 84.416 mii lei şi nu a fost depus la organul fiscal formularul "Declaraţie privind subvenţiile sau transferurile primite de la bugetul de stat, neregularizate şi nerestituite în termenul legal".

De asemenea, raportul menţionat mai arată că au fost efectuate deplasări externe cu mijloace de transport auto aparţinând entităţilor din subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea Ministerului Transporturilor pentru care costul combustibilului a fost suportat de proprietarul autoturismului.

Curtea de Conturi susţine că nu a fost efectuată reevaluarea tuturor elementelor patrimoniale la termenul prevăzut de lege, iar un număr de 18 clădiri şi terenuri în suprafaţă de 1267,88 mp, înregistrate cu o valoare de 43 lei la Spitalul General Căi Ferate Galaţi, aparţinând domeniului public al statului şi raportate în bilanţul Ministerului Transporturilor la data de 31.12.2014, nu au fost supuse operaţiunii de reevaluare potrivit prevederilor legale.

Raportul Curţii mai adaugă: "La Autoritatea Rutieră Română s-a constatat neînregistrarea şi nevirarea către Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier în perioada ianuarie-septembrie 2013 a întregii obligaţii de 60% din cuantumul tarifelor încasate pentru serviciile specifice, diferenţa nevirată estimată fiind de 21.910 mii lei. (...) La Spitalul Clinic de Căi Ferate Paşcani s-au constatat plăţi nejustificate în suma de 9 mii lei, reprezentând accize aferente consumului de gaz natural utilizat pentru încălzirea spaţiilor destinate desfăşurării activităţii spitalelor, întrucât furnizorul de gaz natural nu a acordat scutire de la plata accizelor în facturile emise. (...) La Autoritatea Feroviară Română - AFER s-a constatat că, în anul 2014, entitatea a efectuat plăţi nelegale de natura cheltuielilor de personal în suma estimată totală de 6.395 mii lei, din care 5.246 mii lei reprezintă diferenţe salariale acordate necuvenit ca urmare a aplicării eronate a reglementărilor privind stabilirea salariului de bază, iar suma de 1.149 mii lei reprezintă diverse bonificaţii acordate salariaţilor în baza Contractului Colectiv de Muncă, cu ocazia zilei AFER şi a sărbătorilor de Paşte şi de Crăciun, dar care nu sunt prevăzute în legislaţia în vigoare".

La Ministerul Transporturilor, echipa de audit a Curţii de Conturi a exprimat opinie contrară motivată de faptul că valoarea totală estimativă a erorilor şi abaterilor, în sumă de 1.745.862 mii lei, s-a situat peste pragul de semnificaţie calculat de auditorii publici externi (54.151 mii lei).

Potrivit aceleiaşi surse, MT nu a respectat, la închiderea exerciţiilor bugetare 2012-2014, prevederile legale referitoare la restituirea sumelor rămase neutilizate la finele anului în conturile de disponibil ale ministerului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7651
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2842
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0022
Gram de aur (XAU)Gram de aur400.2770

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb