DAN BARNA: "E foarte bine că în fruntea listei sunt Drulă şi Voiculescu"

J.P.
Politică / 3 octombrie 2021

"E foarte bine că în fruntea listei sunt Drulă şi Voiculescu"

Dan Barna, vicepreşedinte al USR PLUS, a salutat faptul că, în urma congresului, Cătălin Drulă şi Vlad Voiculescu au întrunit cele mai multe voturi pentru Biroul Naţional, adăugând că se mândreşte cu faptul că în partid au crescut lideri "care vor fi generaţia de decidenţi politici" în perioada următoare, conform Agerpres.

"E foarte bine că în fruntea listei sunt şi Cătălin Drulă şi Vlad Voiculescu. Sunt cei mai simpatizaţi şi cei mai susţinuţi în partid, în momentul acesta, pentru că este unul din lucrurile din mandatul pe care l-am încheiat, cu care mă mândresc foarte mult: faptul că în USR PLUS au crescut lideri care vor fi generaţia de decidenţi politici ai României din perioada următoare. Şi nu vorbim de zece ani, vorbim de oameni - foştii colegi miniştri, colegii din Parlament - sunt oameni care au crescut în această organizaţie şi acesta e lucrul cel mai important, pentru că noi am spus că USR PLUS va aduce oameni valoroşi în politică, oameni competenţi. Iată că ei apar, ei au crescut în această perioadă", a arătat Barna în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la sediul USR PLUS.

El a menţionat că, în urma congresului, USR PLUS este "bine" şi că este un partid care va "conta foarte mult" pe scena politică din România.

"Vreau să spun un lucru şi pentru foştii colegi de coaliţie liberali şi pentru celelalte partide. S-a încheiat Congresul USR PLUS. Astăzi avem deciziile pe statut şi vom încheia acest congres. Suntem bine, chiar suntem bine şi suntem un partid care va conta foarte mult în tot ce se va întâmpla în România pe mai departe, oricât vor încerca să diminueze lucrul acesta", a precizat Barna.

Cătălin Drulă, Vlad Voiculescu, Dan Barna, Ionuţ Moşteanu, Anca Dragu, Allen Coliban şi Claudiu Năsui sunt noii vicepreşedinţi ai USR PLUS, în urma alegerilor interne pentru stabilirea componenţei Biroului Naţional.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. ca sa spui ca-i bine cu voiculescu sau ghinea , trebuie sa ai leziuni grave la creier !

    1. Drula de ok in timp ce Voiculescu nu are ce cauta in politica pentru ca este incapabil de a performa acolo.

    DAN BARNA:

    "E foarte rău că în fruntea listei sunt jegurile Drulă şi Voiculescu" 

    Succes, sa speram ca Romania scapa de jegul/jugul psd! HAI ROMANIA

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3756
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3554
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7940
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.2986

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb