Dan Dascăl, BT Asset Management: "Trendul pieţelor de acţiuni pe termen lung este ascendent"

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 11 septembrie

Dan Dascăl, BT Asset Management: "Trendul pieţelor de acţiuni pe termen lung este ascendent"

English Version

În ultimii cinci ani am avut pandemie, război şi creştere de dobânzi; cu toate acestea, randamentele fondurilor de acţiuni au fost de peste 100%, conform Directorului BT Asset Management

Pieţele de acţiuni sunt reflecţii ale economiilor care cresc, astfel încât avem toate motivele să credem că trendul pieţelor pe un orizont îndelungat de timp este ascendent, a spus Dan Dascăl, Directorul General al BT Asset Management.

Managerul de fond a afirmat: "În primul rând, aş sfătui investitorii să nu reacţioneze emoţional în perioade de volatilitate ridicată şi să privească lucrurile pe termen lung. De-a lungul timpului, au existat perioade de volatilitate ale pieţelor care vor mai apărea. Dar, dacă ne raportăm, de exemplu, la o perioadă de cinci ani, care reprezintă un orizont de timp nu foarte îndelungat, observăm multe evenimente care au adus volatilitate în pieţe. Am avut pandemie, război, creştere de dobânzi, etc. Cu toate acestea, în ultimii cinci ani, cred că randamentele fondurilor de acţiuni au fost de peste 100%. A fost un interval ce a înglobat mai multe perioade cu volatilitate accentuată în unele momente şi, cu toate acestea, cine a rămas investit, a avut un câştig substanţial, cu mult peste câştigurile obţinute din investiţii în alte instrumente financiare".

Dan Dascăl a adăugat: "Avem în minte anul 2008 (n.r. criza economică mondială), dar de-a lungul istoriei au fost multe perioade cu războaie, depresiuni economice, şi întotdeauna bursele de acţiuni şi-au revenit şi au depăşit acele momente. Putem considera că bursele sunt reflecţii ale economiilor, iar deoarece economiile cresc, avem toate motivele să credem că trendul lor pe un orizont îndelungat de timp este ascendent".

"Este foarte posibil ca la anul să avem creşteri de taxe în România"

Din punctul de vedere al Directorului General al BT Asset Management, probabil că în 2024, fiind an electoral nu doar în ţara noastră, pieţele nu vor avea o volatilitate accentuată. "Este foarte posibil ca la anul să avem creşteri de taxe în România. Îmi este greu să spun în ce măsură acestea vor avea impact asupra acţiunilor de la BVB. De aceea îndemnul meu pentru investitori este să aibă o abrodare pe un orizont mai îndelungat de timp", a spus Dan Dascăl.

Managerul de fond a mai spus că economia ţării noastre a încetinut în ultima perioadă, iar deficitele continuă să crească ceea ce, din punctul său de vedere, este cel mai îngrijorător lucru. "Totuşi, nivelul datoriei României raportat la PIB nu este foarte îngrijorător. Nu sunt macroeconomist, dar cred că România are în continuare spaţiu să facă investiţii în infrastructură, pe seama deficitului", a punctat Directorul General al BT Asset Management.

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. "Dan Dascăl, BT Asset Management: "Trendul pieţelor de acţiuni pe termen lung este ascendent" '

    Aceasta e pozitia corecta.  

    Puteti folosi aceasta corectie de 18-24 luni (da, am zis bine, aproape 2 ani) pentru a acumula lent, in pasi de achizitie, actiuni bune si gustoase , de dividend, precum si din sectorul micro (Aero si asociate din BetPlus) la pretul corect, desigur.  

    Eu cand zic ceva, asa e. Am notat punctul exact la inceperii corectiei cat timp niste neica-nimeni ma atacau pe aici.  

    Eu livrez valoare informationala. INTOTDEAUNA!  

    Ban.Cher.Vali  

    1. Aero e o porcarie. Vrei chestii gustoase, du-te la MasterChef. Si ia medicamente!

      cand MAKE te-a pus la punct atunci cand deraiai copios de pe drumurile rationalului, ai promis ca nu ne vei mai livra "valoare informationala" pe site-ul BURSA.

      fii parolist!!! 

      De la ce profesor iei meditatii?

      low-caps-urile din Aero cumparate la valoarea corecta pot aduce mari surprize pozitive peste cativa ani.

      iau medicamente - uite, aseara am luat un paracetamol si o aspirina la un ceai de tei cu miere... schimbarea vremii m-a atins. 

      Ban.Cher.Vali 

      Totul numai creste! Niciodată nimic nu scade!

      Socola! 

    Da, cu exceptia deceniilor pierdute anii '70 80 nu au adus nimic in buzunar pe SPX, cu exceptia catorva actiuni dividend de calitate. Istoria NU este neaparat repetabila, atentie la prorocii "cresterii pe termen lung" - asta e o expresie deosebit de periculoasa!

    1. si deceniul pierdut in Romania dupa 2007, sau

      in 2029 piata a scazut 89%. 

      nu zic ca e 2029, dar si un minus 30-50% e f mult.

      stau cash pana nu mai spune nimeni ca "pe termen lung actiunile merg in sus" ci doar numai si numai pesimism. 

      unii ne vorbesc deja din viitor!!!

      incepe sa se ingroase gluma, d-lor! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb