Parlamentarii din comisiile de specialitate au aprobat, astăzi, cu majoritate de voturi, proiectul de buget pe anul 2023 al Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului (MAT), inclusiv cu cele patru amendamente depuse, bugetul fiind catalogat de ministrul de resort ca unul de "avarie", transmite Agerpres.
"Îmi permit să apreciez bugetul Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului pe anul 2023 ca fiind un buget de avarie. Am mai spus-o şi în decembrie trecut, ministerul şi pentru anul 2022 a avut alocări mult diminuate faţă de 2021. Pentru anul viitor noi am avut solicitări care însumau aproximativ 9 miliarde, iar alocările sunt de vreo 6 miliarde pe credite de angajament şi doar 4 miliarde de lei pentru credite bugetare. Din cele 4 miliarde doar 170 de milioane de lei reprezintă funcţionarea ministerului (...) şi doar 1,5 miliarde de lei pentru a derula pachetul de programe la care ministerul a lucrat în 2022 şi nu avem puţine", a declarat, astăzi, Daniel Cadariu, în comisiile de specialitate reunite ale Parlamentului.
El a precizat că sunt peste 10 programe pregătite pentru anul 2023, trei dintre ele fiind deja în derulare (Start-Up Naţional, Start-Up pentru Diaspora şi Femeia Antreprenor), iar restul programelor sunt maturate fiind deja aprobate în cadrul şedinţelor de Guvern, inclusiv memorandumurile de încadrare în politica fiscal-bugetară a Guvernului.
Pentru anul următor, Ministrul Antreprenoriatului şi Turismului are prevăzute credite bugetare în valoare de 4,003 miliarde lei (plus 3,1%) şi de angajament de 5,64 miliarde lei (plus 118,82%).