DAREA IN PLATĂ - APROBATĂ DE JURIŞTII DIN CAMERA DEPUTAŢILOR "Renunţarea la casă se va face doar în situaţii extreme"

A consemnat EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Politică / 25 noiembrie 2015

"Renunţarea la casă se va face doar în situaţii extreme"

(Interviu cu deputatul liberal Daniel Cătălin Zamfir, iniţiatorul proiectului legislativ)

Reporter: Cum apreciaţi parcursul legislativ pe care l-a avut acest proiect şi cand estimaţi că ar putea intra în vigoare?

Daniel Cătălin Zamfir: Legea a intrat în proces legislativ în primăvara acestui an. A parcurs absolut toate etapele legale, am organizat şi o dezbatere publică cu toţi factorii implicaţi, ulterior proiectul intrând în dezbatere la comisiile de specialitate din Senat. A obţinut votul în plen, iar acum ne aflăm pe ultima sută de metri la Camera Deputaţilor, după raportul favorabil dat de comisia juridică urmând votul final în plen.

Apreciez că parcursul legislativ a fost fără sincope - s-a încadrat în termenele fixate de către Birourile Permanente ale celor două Camere şi îmi doresc ca mâine (n.r. astăzi) să intre la vot în plenul Camerei Deputaţilor.

În ceea ce priveşte intrarea în vigoare, asta sigur nu mai depinde de noi, de Parlament, ci de decizia Preşedintelui României, care are 20 de zile termen constituţional de promulgare.

Am înţeles că reprezentanţii băncilor intenţionează să atace legea la Curtea Constituţională, ceea ce sigur ar întârzia aplicarea ei.

Sigur de reaua lor credinţă m-am lămurit în toată această perioadă, aşa că nu m-ar mira ca acum să folosească şi pârghia aceasta ca să mai creeze noi suferinţe oamenilor.

Reporter: De ce era nevoie de o astfel de lege?

Daniel Cătălin Zamfir: Sunt atât de multe lucruri de spus aici...În primul rând pentru că era nevoie stringentă de un echilibru în relaţia contractuală dintre bancă şi cei care au luat credite ipotecare.

Riscul devalorizării şi al crizei trebuie asumat deopotrivă de client şi de bancă. Dacă banca a considerat la vremea acordării creditului că ipoteca constituită este acoperitoare pentru rambursare, este corect ca atunci când persoana împrumutată nu mai poate plăti rata, banca să se îndrepte doar asupra bunului ipotecat. Atât şi nimic mai mult!

Când unul din trei români împrumutaţi la bancă nu-şi mai poate achita rata, nu putem vorbi de indisciplină contractuală sau de hazard moral, aşa cum ne acuză băncile, ci este o problemă majoră de politică bancară ce trebuie soluţionată urgent.

Reporter: Care credeţi că va fi efectul acestei legi?

Daniel Cătălin Zamfir: Sincer vă spun că nu mă aştept ca de a doua zi de la intrarea în vigoare a legii lumea să năvălească să cedeze casele la bănci.

Casa este, până la urmă, bunul cel mai de preţ, de cele mai multe ori agoniseala de o viaţă a unei familii, aşa că renunţarea la casă se va face doar în situaţii extreme. Ceea ce cu adevărat cred că se va întâmpla va fi că băncile vor renegocia de pe alte poziţii, mult mai flexibile, nu de pe cele de forţă ca până acum, pentru că nici băncile nu vor casele datornicilor şi nici oamenii nu vor să plece din casă aşa uşor. Ca atare, se va ajunge la o stingere, într-un final, a datoriei, dar în condiţii cu mult mai echitabile.

Reporter: Sunteţi acuzat de bănci că, iniţial, aţi susţinut că acest proiect este unul social, pentru ca, în final, să spuneţi că se adresează tuturor celor cu credite ipotecare, indiferent de situaţia lor. Cum răspundeţi acestor acuzaţii?

Daniel Cătălin Zamfir: Sigur oamenii aceştia, în disperare, vânează vorbe pentru că nu au fost capabili să aducă argumente credibile care să le susţină poziţia.

Eu nu am spus niciodată că este o lege socială, ci că dacă nu intervenim urgent, oricare din cele peste 800.000 de situaţii de întârziere la rambursare poate deveni o problemă.

Sigur, băncile şi-ar fi dorit să introducem anumite criterii în aplicarea legii, dar era o capcană, pentru ca ulterior să atace legea pe motiv de discriminare.

Reporter: Ce au cerut băncile în textele trimise pe parcursul procesului legislativ?

Daniel Cătălin Zamfir: Acesta este lucrul care ne-a revoltat pe toţi, azi (n.r. ieri), la Comisia Juridică. Nici ARB (n.r. Asociaţia Română a Băncilor), nici CPBR (n.r. Consiliul Patronatelor Bancare din România), nici BNR (n.r. Banca Naţională a României) nu au venit cu amendamente la lege. Au susţinut doar că legea nu e bună, că încalcă Constituţia, dreptul la proprietate, încalcă Directiva, că este făcută pentru cei care nu vor să plătească, nu pentru cei care nu pot plăti.

Am aflat cu această ocazie, prin vocea domnului director Cinteză (n.r. Nicolae Cinteză) de la BNR că o bancă ar putea da faliment în România, bineînţeles în urma aplicării acestei legi. Trebuie să vă mai spun un lucru cu fermitate. Dezbaterile de azi (n.r. ieri) din Comisia Juridică aduc o reparaţie necesară membrilor acestei comisii după cazul Guseth (n.r. Cristina Guseth, propusă pentru funcţia de ministru al justiţiei şi apoi retrasă în urma prestaţiei lamentabile pe care a avut-o la audieri), arătând cine sunt de fapt şi care este pregătirea lor.

Reporter: După cum aţi afirmat, există şi posibilitatea ca această lege să ajungă la Curtea Constituţională. Dacă se va întâmpla acest lucru, care credeţi că va fi decizia Curţii?

Daniel Cătălin Zamfir: Vă daţi seama că nu mă pot pronunţa pe acest subiect, însă sper din suflet ca legea să intre în aplicare cât mai repede, pentru că foarte mulţi oameni au mare nevoie de ea.

Reporter: Mulţumesc!

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. Da, PNL a cazut in populism.

    Incepand cu madam Andreea Vlas cu sarmanii imprumutati, cu cursuri fixe, sa plateasca altii, eventual statul, adica cwetatenii corecti, nu cei cu speculatii imobiliare gresite pe CHF. 

    Oare conducerea PNL -ului, urmasii Bratienilor, care au facut Romania mare, moderna si capitalista, nu sesizeaza, ce pazesc, ce fac ? 

    Care e in final doctrina PNL ???! 

    A-i luat un imprumut, liber consimtit, il dai inapoi, in forma in care l-ai luat. 

    Nu dai inapoi altceva.

    Ce e asa complicat, si de ce asa de populist si stangist ? PNL ? 

    1. Daca creditul are o ipoteca evaluata responsabil de banca si mai platesti si un avans de 15-25%, plus cativa ani mde rate lunare, care mai e problema? Banca ar tb sa fie in castig. Daca evaluarea a fost facuta pentru sustinerea bulei, acum culege roadele. E mai rau de amaratii care nu raman cu nimic dupa toata tevatura

      PNL a fost intotdeauna de stanga . Lozinca Prin Noi Insine iti spune ceva ? Ti se pare capitalista si de dreapta ? Dupa primul razboi mondial PNL a fost cel care a realizat prima expropiere masiva a terenurilor agricole in vederea redistribuirii lor catre tarani . Dupa 1990 a facut parte in mod firesc din aproape toate guvernele de stanga , si in mod exceptional , ca un profitor rapace si din cele de dreapta .

    Opinia ca "daca banca a considerat ipoteca acoperitoare pentru rambursare in momentul creditarii atunci banca trebuie sa se indrepte doar asupra bunului" este falsa.

    Bancile nu au considerat probabil niciodata acoperitoare acea ipoteca. Daca ar fi considerat-o, nu ar fi impus dobanzi variabile care pot creste *oricat de mult*. 

    Nicio ipoteca nu este sigur ca acopera in totalitate riscul, incat bancile sa se poata indrepta doar asupra bunului achizitionat. 

    Sau cineva este de parere ca este? Adica crede ca nu poate veni o criza economica si mai urata decat cea care a fost? 

    Bancile au considerat ipoteca ca acoperitoare doar fiindca au stiut ca in cel mai rau caz cei care au luat imprumutul vor trebui sa plateasca dobanzi mai mari, chiar foarte mari, iar daca nu vor mai putea, ca le vor putea vinde casele si ca cei care s-au imprumutat vor trebui sa plateasca doar diferenta. 

    In acele conditii au putut da imprumuturi mai lejer, cu dobanzi mai mici. De acum, daca stiu ca nu mai pot face asta, vor trebui sa creasca dobanzile, sa ceara avansuri mai mari, ceea ce inseamna ca in final tot cei care se imprumuta vor acoperi riscul, nu bancile. 

    Daca dumneavoastra ca persoana fizica va cere un vecin o mie de lei imprumut ca sa isi cumpere un anumit bun, si ca va da chiar si dobanda, iar apoi va spune ca si-a pierdut jobul si ca nu va mai poate da inapoi banii dar ca va da bunul respectiv, vi se pare normal? Vi se pare normal sa vi se spuna ca daca ati imprumutat banii ar trebui sa va asumati si dumneavoastra un risc, ca doar nu doar cel care a luat imprumutul trebuie sa riste? 

    Acest proiect de lege este doar unul de imagine, fiindca este clar ca va fi respins de Curtea Constitutionala datorita faptului ca are efecte in trecut, adica schimba regulile jocului, in defavoarea bancilor.

    Mda, suna nasol, fiindca mie nu imi plac bancile, dar defavorizarea lor in acest mod este un fel de a lovi la ciolane cand arbitrul este cu spatele, adica este un fel de.... "daca bancile au fost mai destepte si noi mai prosti, noi suntem mai multi si putem santaja cu voturile pentru cei care ne ajuta sau nu". 

    1. Poti tine partea cui vrei dar nu s-a terminat aici. Banca nu vrea ce a dat. A dat un produs toxic. Nimeni nu renunta la casa dupa ce a platit zeci de mii ca sa faca in ciuda bancii. Scuze pentru titlu-este un citat

    Oare de ce se bat campii cu gratie, atat de catre initiatorii legii, cat si de catre bancheri?!?

    Cum poate fi foarte asteptata o lege prin care un om isi pierde avansul si ratele, precum si casa? 

    Cine face asa ceva de bunavoie, doar ca sa pacaleasca banca?!?

    Este de-a dreptul stupida si jenanta insistenta bancilor de a se victimiza, cand vina este a lor in intregime, pentru ca au fost lacomi si necinstiti. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb