DAVID MUNIZ, CHARGE D'AFFAIRES AL AMBASADEI SUA LA BUCUREŞTI: "România, una dintre cele mai promiţătoare pieţe din Europa de Est"

A.V.
Internaţional / 28 septembrie 2022

"România, una dintre cele mai promiţătoare pieţe din Europa de Est"

Statele Unite ale Americii continuă să considere România drept una dintre cele mai promiţătoare pieţe din Europa de Est pentru comerţul şi investiţiile americane, spune David Muniz, Charge d'Affaires al Ambasadei SUA la Bucureşti.

Domnia sa a declarat astăzi, la "Forumul Economic România - SUA: De la securitate la prosperitate", organizat de Camera de Comerţ Americană (AmCham) în România: "Creşterea economică a României rămâne printre cele mai mari din Uniunea Europeană din 2010, iar creşterea de la un trimestru la altul continuă să o depăşească pe cea din alte ţări. Un alt aspect demn de menţionat, echipamentele de apărare şi conexe constituie o sursă principală de exporturi americane în România - un indiciu al puternicei cooperări militare dintre ţările noastre. În faţa invaziei brutale şi ilegale a ţării vecine (n.r. Ucraina) de către Rusia, semnificaţia acestui fapt şi impactul său, de reasigurare a întregii regiuni a Mării Negre, nu pot fi subliniate îndeajuns. Într-o măsură fără precedent, colaborarea dumneavoastră şi Parteneriatul Strategic şi Alianţa noastră ajută la stabilizarea unei părţi vitale a Europei, într-un moment esenţial".

Potrivit lui David Muniz, "companiile americane continuă să se bucure de un succes real în România". Domnia sa a subliniat că "atunci când sunt eliminate barierele ce stau în calea comerţului şi reglementării discriminatorii, prin decizii de politici gândite atent şi bine întemeiate, vedem mai multe investiţii şi prin urmare mai multă transparenţă".

La acelaşi eveniment, preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, a afirmat că Statele Unite rămân una dintre cele mai importante surse de investiţii străine directe în economia noastră. Domnia sa a adăugat: "Parteneriatul nostru strategic reprezintă o investiţie în viitorul nostru. Ne angajăm şi aşteptăm cu nerăbdare o creştere a volumului investiţiilor. Le transmit un mesaj puternic tuturor investitorilor americani: România este angajată în direcţionarea dialogului politic şi a acţiunilor care să ne îmbunătăţească cooperarea în domeniul energiei, securităţii, chiar şi în alte sectoare ale economiei şi să le permită oamenilor de afaceri americani să-şi crească investiţiile în România. Dorinţa noastră este să urmărim o cooperare mai profundă şi la o scară mai largă, în fiecare dimensiune a registrului economic".

Forumul desfăşurat astăzi a fost organizat în contextul aniversării a 25 de ani de la semnarea Parteneriatului Strategic România - SUA, eveniment dedicat agendei economice bilaterale. Cu acest prilej, AmCham a transmis importanţa unei viziuni strategice şi a unei agende de acţiuni susţinute atât la nivelul administraţiei centrale, dar şi locale, pentru dinamizarea investiţiilor şi a schimburilor comerciale în ambele sensuri.

Recomandările avansate pentru consolidarea unui profil investiţional atractiv s-au referit la importanţa stabilităţii legislative şi fiscale, respectarea transparenţei şi a statului de drept, combaterea corupţiei, măsuri pentru a preveni erodarea avantajelor competitive ale României precum şi operaţionalizarea unei agenţii de investiţii funcţionale şi performante, după modelul ţărilor care conduc topurile regionale în ce priveşte nivelul investiţiilor americane. Totodată, AmCham a subliniat importanţa unor măsuri pentru dezvoltarea ecosistemului antreprenorial, aşa încât afacerile româneşti să devină competitive pe piaţa americană într-un orizont de timp cât mai scurt.

Industriile româneşti care au atras cele mai multe investiţii americane sunt cele tradiţionale - producţie, FMCG (Fast Mover Consumer Goods), agricultură, dar şi industrii inovative, în special după anii 2000, precum tehnologia informaţiilor şi comunicaţiilor sau domeniul serviciilor, fiind amplasate geografic în jurul celor mai mari poli de afaceri şi centre universitare din România: zona Bucureşti - Ilfov, Cluj-Napoca, Timişoara şi Iaşi.

Cu peste 900 de companii americane înregistrate în România, ţara noastră se situează în media ţărilor din regiune, inclusiv în ce priveşte numărul de angajaţi ai acestor companii, care cumulează 2% din totalul forţei de muncă active în România.

AmCham: "SUA - unul dintre puţinele state către care România exportă mai mult decât importă"

Datele prezentate de AmCham arată că, pe partea schimburilor comerciale, deşi puternic determinate de distanţa geografică, SUA este unul dintre puţinele state către care România exportă mai mult decât importă. Comerţul dintre România şi SUA a rămas stabil inclusiv în perioada crizei generată de pandemia de Covid-19 şi a cunoscut o creştere constantă de la 1,8 miliarde de dolari în 2011, la 4,5 miliarde de dolari în 2021, conform sursei citate.

Pentru menţinerea încrederii investitorilor americani şi nu numai, deja prezenţi în România, dar şi pentru a atrage noi investiţii, AmCham a subliniat nevoia unui răspuns coerent şi concret la multiplele crize cu care ne confruntăm, astfel încât să fie întărite condiţiile de piaţă şi avantajele competitive pe care România le oferă şi să devină un partener strategic pentru SUA şi în sfera economică.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. sua continua sa sustina ungaria si interesele ei, care sunt cel mai toxic inamic al Romaniei, mai toxic decat rusia

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb