De ce Vestul declanşează acum războiul economic împotriva Rusiei?

CĂLIN RECHEA
Ziarul BURSA #Internaţional / 29 iulie 2014

De ce Vestul declanşează acum războiul economic împotriva Rusiei?

Nu mai contează că implicarea directă a Rusiei în doborârea avionului de pasageri deasupra Ucrainei nu a putut fi dovedită. Cum nu mai contează nici declaraţiile serviciilor de informaţii ale SUA, care nu au avut dovezi pentru susţinerea acuzaţiilor deosebit de grave lansate de Barack Obama la adresa lui Vladimir Putin.

Tot ce a mai rămas este marşul inexorabil către aplicarea unor sancţiuni economice deosebit de dure împotriva Rusiei, marş căruia i se va alătura, în curând, şi Uniunea Europeană.

Ambrose Evans-Pritchard, de la The Telegraph, scrie că ne aflăm "în perioada de calm dinaintea furtunii", după ce a citit un "non-document" al Comisiei Europene, obţinut de corespondentul de la Bruxelles al cotidianului britanic şi publicat pe Internet (n.a. la adresa www.scribd.com/doc/234970937/ Proposed-sanctions).

Sancţiunile propuse de Comisia Europeană sunt caracterizate drept "draconice" de către Evans-Pritchard, iar oficialii din cele 28 de ţări ale Uniunii Europene se pare că au ajuns la un acord, în condiţiile în care "decizia impunerii sancţiunilor trebuie să fie unanimă, iar fiecare ţară are drept de veto".

Jurnalistul britanic arată că mai există negocieri în scopul "determinării compensaţiilor pentru cei aflaţi în prima linie", iar "întregul program poate să nu se materializeze", chiar dacă s-au obţinut acordurile de principiu şi din partea unor ţări cum sunt Cipru, Bulgaria şi Ungaria.

Una dintre cele mai importante sancţiuni ale UE se referă la izolarea sistemului bancar al Rusiei şi impunerea unor restricţii dure privind investiţiile financiare în Rusia. Cu toate acestea, autorităţile europene încearcă să limiteze efectele asupra pieţei obligaţiunilor guvernamentale, deoarece investiţiile Rusiei au reprezentat un factor important de reducere a costurilor de finanţare din zona euro.

Sancţiunile financiare sunt însoţite şi de un embargou asupra tranzacţiilor cu armament, dar care include doar pe cele viitoare (n.a. livrările de nave militare ale Franţei, ca urmare a unui contract din 2011, nu vor fi afectate), precum şi de limitarea exportului de tehnologie, în special pentru forările la mare adâncime sau în zona arctică.

"Restricţiile transferului de tehnologie pentru sectorul energetic se vor orienta doar către producţia pe termen lung, astfel încât să nu apară probleme la nivelul livrărilor actuale şi comerţului cu produse energetice", se arată în "non-documentul" de la Comisia Europeană, care permite autorităţilor europene să "nu acorde autorizaţii de export pentru tehnologiile destinate forărilor la mare adâncime pe platformele continentale ale mărilor, explorărilor din zonele arctice sau pentru gazele de şist".

UE se pregăteşte, fără îndoială, la presiunile tot mai mari ale administraţiei americane, pentru impunerea embargoului asupra băncilor, tehnologiei şi armamentului. Dar ce lipseşte din "non-documentul" Comisiei Europene? Un element esenţial care defineşte angoasa Europei: generalul "Iarnă" şi locotenentul său, gazul natural. "Proiectele care au legătură cu gazul natural nu vor fi afectate", se mai arată în "non-documentul" obţinut de cotidianul The Telegraph.

Despre un posibil embargo în ceea ce priveşte tranzacţiile cu armament, "non-documentul" CE arată că este nevoie de o decizie unanimă a ţărilor membre UE, conform articolului 29 din 29 din Tratatul Uniunii Europene.

"Dacă sunt implementate, sancţiunile vor reprezenta o lovitură serioasă pentru economia Rusiei, exacerbând o recesiune deja foarte posibilă şi susţinând o depresiune economică pentru o perioadă îndelungată", a declarat Michal Dybula, analist la BNP Paribas, pentru Reuters.

Întrebat despre efectul unor sancţiuni pe scară largă impuse Rusiei asupra creşterii economice globale şi din Statele Unite, purtătorul de cuvânt al FMI, William Murray, a răspuns că "nu pot fi analizate acum". Este greu de crezut că organizaţia va oferi curând astfel de estimări, iar autorităţile din Vest îşi vor revizui poziţia faţă de Rusia, în condiţiile în care motivele punerii sale la colţ depăşesc cu mult "simpla" doborâre a unui avion de pasageri.

Accentuarea tensiunilor dintre Rusia şi Vest a apărut într-un moment extrem de nefavorabil pentru perspectivele redresării economice a Vestului, deşi relaţia de cauzalitate ar putea fi exact inversă.

O ştire Bloomberg recentă a preluat concluziile unei analize de la Goldman Sachs, în care se arată că "există riscul unei scăderi semnificative a burselor în următoarele trei luni, pe fondul creşterii randamentelor obligaţiunilor guvernamentale". Ce determină această creştere? "Avansul puternic şi accelerarea inflaţiei în Statele Unite", după cum se mai arată în raportul de la Goldman Sachs.

Pentru James Rickards, autorul cărţii "Moartea banilor: colapsul sistemului monetar internaţional", banca centrală a Statelor Unite este principalul vinovat pentru actuala stare de lucruri. "Pieţele de astăzi sunt un miraj creat de către Federal Reserve", prin "manipularea acestora până la un nivel care nu le mai permite să ofere semnale adecvate privind preţurile şi alocarea capitalului", declară Rickards. În opinia sa, Federal Reserve a ajuns aproape de punctul final al capacităţii de manipulare a pieţelor, iar consecinţele se pot dovedi extrem de grave.

"Dacă va continua politica de temperare a relaxării cantitative, Fed-ul riscă să arunce America în recesiune, în timp ce o continuare a relaxării cantitative riscă să distrugă încrederea în dolar a creditorilor SUA", mai arată James Rickards.

Autorul american a prognozat accentuarea tensiunilor între Vest şi Rusia în cele două cărţi ale sale din ultimii ani, "Războaiele valutare" şi "Moartea banilor", pe fondul dorinţei Rusiei de subminare a dolarului ca monedă internaţională de rezervă.

Paşii făcut de Vladimir Putin în ultima perioadă, cu asistenţă tacită din partea Chinei, inclusiv punerea bazelor pentru o bancă internaţională de dezvoltare a ţărilor din grupul BRICS, reprezintă etape importante pentru atingerea obiectivului şi introducerea unei noi ordini monetare internaţionale.

Rămâne de văzut cum va reacţiona Rusia, în condiţiile în care UE şi-a arătat "generozitatea" în planul de sancţiuni în ceea ce priveşte gazele naturale. Oare chiar cred oficialii europeni că aprovizionarea cu gaze nu va fi afectată, dacă vor impune Rusiei toate măsurile din planul Comisiei Europene? James Rickards prognozează că Putin va aştepta până în ianuarie pentru a opri gazul.

Ambrose Evans-Pritchard se declară foarte îngrijorat de evoluţia evenimentelor, deoarece "există un risc extrem de ridicat de sfidare a sancţiunilor de către Kremlin", care "poate lansa o campanie de represalii asimetrice", al cărei efect va fi "destrămarea ordinii globale apărute după căderea comunismului".

În trecut, războaiele "fierbinţi" au pornit de la cauze cu o semnificaţie mult mai redusă. Cât despre sancţiuni, Statele Unite ar trebui să-şi amintească ce s-a întâmplat înainte de atacul de la Pearl Harbor.

Sancţiunile îndreptate acum împotriva Rusiei sunt pe cale să fie impuse în perioada în care se comemorează un secol de la declanşarea primei conflagraţii mondiale.

Chiar trebuie ca istoria să se repete de fiecare dată? Oare nu sunt în stare marile naţiuni şi imperiile să-şi rezolve altfel problemele economice, decât prin războaie care să acopere incompetenţa conducătorilor şi să le satisfacă vanitatea lor distrugătoare?

Opinia Cititorului ( 18 )

  1. Inca un articol pentru a ne intari convingerea ca avem de a face cu un cuib KGB-ist la Bursa.

    1. Nu, nene, omul este realist, fata de visatori ca tine...

      sunteti infantil.Nu va dati seama de pericolul prezentat de \rusia.Sunt mai periculosi decat Hitler.Europa a intarziat cu sanctiunile.Daca rusii si chinazii reusesc in ce s-au planificat se confirma previziunile lui Nostradamus,Lumea va fi stapinita de rasa galbena.Rechea este pe linga adevar,dar asta nu inseamna ca este rusofil.

      Nea Mirceo, daca matale crezi in previziunile lui Nostradamus, atunci nu are rost sa vorbim.

      Ce dreaq, vrei sa iti faci strategii pe baza a ce ai visat azi-noapte? Sau pe baza a ce ti-a ghicit o piranda in cafea? 

      Tu ar trebui sa te feresti de tine ,,, ca altii nu stiu daca te vor feri, cind vor veni sa lumineze ca licuricii!

    d-l Rechea continua seria articolelor rusofile si anti americane cu care ne-a obisnuit. Ne intrebam daca intregirea soldei o fi de la FSB?

    1. Daca omul gindeste si analizeaza informatiile din cele doua parti ale baricadei, este imposibil sa nu condamni Vest-ul si licuriciul si sa nu fii numit rusofil, fara sa mai primesti solda de la FSB!

    KGB-ista e mata, hahalera mondialista ce esti ! V-a orbit banul pe toti, bagabontilor !

    1. Mai calm, cu rabdare, cum ne invata tov.Putin, ca-si vor rupe singuri gitul!

    Fiecare vede de interesele lor.Cred ca,dl.Rechea s-a documentat mai bine,decit a citi un simplu articol si a trage concluzi.

    Ce Vocea Rusiei!!!!!! Pentu ce? Nu mai este nevoie. Avem Bursa!!!!

    Genul asta de articol ii face pe cei de la Vocea Rusiei sa crape de invidie. Uitati tovarasi cum se face un articol documentat, cu citate din publicatii si analisti occidentali..... he he mai aveti de invatat pana a veti egala pe tov. Rechea. 

    1. ce o sa mai spi cand ucraina v a trimite romani sa lupte contra rusiei

      Du-te si "joaca" la NYSE! Posteaza daca vii cu +$5!

    Din surse TV.Basescu si ai lui,a luat comision de la ALRO,chiar daca acuma e in prima linie(verbal) impotriva rusilor.

    1. Nu era mai simplu anonimule sa spui ca ai vazut aseara la latrina 3 (A3 adica) a lui Felix "stirea asta"?

      Da mai lasa-ne in pace cu ce face sau a facut marinarul.

      Mai bagati ceva stiri despre Ponta sa stim si noi ce poante mai face. 

    cand arabii au impus un embargou pe petrol.Au ramas cateva zeci de mii de masini fara benzina,cateva saptamani,dar nu a murit nimeni.Atunci a inceput munca de cercetare pentru noi surse de energie,munca concretizata abia acum,cand inchidem centralele pe carbune atunci cand bate vantul.Rusia ,dupa ce si-a pierdut onoarea,isi va pierde si sursa de venituri din vanzarea resurselor naturale,daca isi inchipuie ca europenii vor veni in genunchi sa le ceara gaze,la orice pret.

    1. memoria scurta a bolseviciiloe va fi "reimprospatata" repede, mica rascoala putin sa va sfarsii rau pt. el si camarila lui iar "lupatatorii pt. libertate" in realitate caini ai razboiului platiti in ruble patate cu sange vor fi judecati de tribunale nationale si internationale si spanzurati "crestineste" asa cum se obisnuieste cand te pui cu unchiu sam seful estabilishmentului planetar asa patesti.Pai rublele tale devalorizate si lesinate se pot pune cu biliarde de miliarde cheltuite de unchi pe sateliti, portavioane, submarine. avioane spionaj si paraspionaj si propaganda desantata?te pui tu cu el ?pierzi tatuca repede, iti dau maxim 2 ani si ce era pe maidan va fi in piata rosie!!!parerea mea.

      Fa-ti MAIDAN la ti-ne-n batatura pesterii, apoi viseaza tu mult si bine la locuri din RUSIA! Memoria este buna la noi, nu uitam NIMIC, la voi alzhaimerul american lucreaza!!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb