Raiffeisen Bank îşi reafirmă angajamentul pentru banking responsabil şi de impact prin semnarea Angajamentului pentru Mediu, o iniţiativă prin care sectorul de business din România contribuie la realizarea Acordului de la Paris privind combaterea schimbărilor climatice, conform unui comunicat remis redacţiei. Semnarea angajamentului marchează Ziua Sustenabilităţii în România, o zi dedicată găsirii soluţiilor pentru încetinire ritmului încălzirii globale, iniţiativă a Ambasadei Sustenabilităţii în România.
Potrivit sursei citate, alinierea la obiectivele setate de Angajamentul pentru Mediu înseamnă pentru Raiffeisen Bank accelerarea paşilor pentru implementarea unui sistem formal de inventariere a emisiilor de gaze cu efect de seră şi reducerea amprentei de carbon. De altfel, impactul direct al operaţiunilor băncii asupra mediului este monitorizat şi comunicat anual, începând cu 2009, în Raportul de sustenabilitate, reamintind astfel că Raiffeisen Bank România este pionier pe piaţa locală în raportare non-financiară.
"Pentru Raiffeisen Bank, semnarea Angajamentului pentru Mediu accentuează încă o dată responsabilitatea pe care ne-o asumăm pentru gestionarea impactului pe care îl generăm, şi, totodată, afirmarea publică a angajamentului pe care ni l-am luat pentru promovarea unui viitor mai verde. Astfel, contribuim la o societate şi o lume mai responsabilă, construind un viitor mai bun pentru comunităţile pe care le deservim.", a declarat Cristian Sporiş, Vicepreşedinte Corporaţii, Raiffeisen Bank.
În ianuarie 2021, Raiffeisen Bank International (RBI) a devenit semnatar al Principiilor ONU pentru Banking Responsabil, un cadru unic pentru o industrie bancară sustenabilă, dezvoltat printr-un parteneriat între băncile din întreaga lume şi Iniţiativa Financiară a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP FI). În primul an după semnare, Raiffeisen Bank România, ca parte din Grupul RBI, a trecut printr-un proces de analiză a impactului portofoliului asupra dezvoltării durabile, subliniază sursa citată.
Pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră, Raiffeisen Bank România a adoptat deja o serie de măsuri pentru îmbunătăţirea proceselor interne. Un exemplu în acest sens, este faptul că în prima parte a anului 2022 energia electrică utilizată în 88% din agenţiile noastre (264 din 300) şi în sediile centrale a provenit din surse regenerabile. De asemenea, banca îşi propune reducerea emisiilor provenite din transportul angajaţilor cu maşinile din flota proprie: până în 2025, parcul nostru auto va fi 10% electric şi 40% hibrid.
Un alt demers prin care Raiffeisen Bank România susţine reducerea amprentei de carbon este implicarea în iniţiative de ecologie urbană şi de mediu. În 2021 am participat la o amplă acţiune de împădurire, în judeţul Sibiu, unde au fost plantaţi 5.184 de nuci. Prin proiectul i'Velo, cel mai important proiect de bike-sharing din România lansat încă din 2010, banca susţine accesul la variante alternative de transport şi contribuie la limitarea emisiilor de gaze cu efect de seră, ca urmare a utilizării unui mijloc de transport convenţional.
În conformitate cu obiectivul Uniunii Europene de a atinge neutralitatea din punct de vedere climatic până în anul 2050, Raiffeisen Bank a înţeles nevoia de a direcţiona şi mobiliza capitalul către sectoarele care pot asigura o tranziţie rapidă şi eficientă către un model economic sustenabil. Facem asta fie prin acordarea de finanţării sustenabile, prin programe dedicate clienţilor ce le facilitează integrarea principiilor ESG in activitatea lor, sau prin consultanţă pe teme de sustenabilitate pentru clienţii noştri. De altfel, 14% din portofoliul de credite pentru companii medii şi mari reprezintă finanţări pentru proiecte sustenabile şi 40% dintre creditele ipotecare acordate au fost pentru imobile eficiente energetic. Raiffeisen Bank a fost, totodată, prima banca din România care a emis obligaţiuni verzi, prin care fondurile au fost folosite pentru finanţarea de clădiri verzi, transport ecologic şi agricultură sustenabilă. Ca urmare, 1.985 tone CO2 au fost economisite anual prin portofoliul de credite verzi alocate obligaţiunilor verzi în 2021, se menţionează în comunicat.