Departamentul de Luptă Antifraudă anunţă că a trimis la DNA un nou dosar care îl vizează pe Dan Barna

G.U.
Anticorupţie / 28 septembrie 2021

Departamentul de Luptă Antifraudă anunţă că a trimis la DNA un nou dosar care îl vizează pe Dan Barna

Departamentul de Luptă Antifraudă a anunţat astăzi că a trimis la DNA un nou dosar care îl vizează pe Dan Barna, pentru proiectul "Biblioteca bunelor practici. Concept inovator de dezvoltare a mediului rural", al cărui beneficiar a fost o firmă ce i-a aparţinut co-preşedintelui USR-PLUS şi soţiei sale, informează HotNews.ro. Dan Barna a reacţionat spunând că, oricât se va strădui DLAF, instituţie aflată în subordinea premierului, "să taie în segmente" verificarea activităţii sale pentru a plasa ştiri negative la fiecare moment politic sau electoral important, premierul Cîţu tot nu va recâştiga sprijinul USR-PLUS.

Departamentul pentru Lupta Antifraudă (DLAF) a confirmat astăzi, pentru Digi24, că a trimis dosarul la DNA:

"În urma verificărilor efectuate în cazul proiectului "Biblioteca bunelor practici. Concept inovator de dezvoltare a mediului rural" (POSDRU/135/5.2/S/125782 - cod SMIS 51031), având ca beneficiar S.C. Grupul de Consultanţă pentru Dezvoltare DCG SRL, au rezultat indicii privind posibila săvârşire a unor fapte de natură penală, motiv pentru care Departamentul pentru lupta antifraudă - DLAF a procedat la întocmirea actelor de sesizare.

Întreaga documentaţie a fost transmisă Direcţiei Naţionale Anticorupţie (Secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie)".

Reacţia lui Dan Barna

Dan Barna a reacţionat spunând că, oricât se va strădui DLAF, instituţie aflată în subordinea premierului, "să taie în segmente" verificarea activităţii sale pentru a plasa ştiri negative la fiecare moment politic sau electoral important, premierul Cîţu tot nu va recâştiga sprijinul USR-PLUS, informează HotNews.ro.

Redăm integral reacţia lui Dan Barna:

"Oricât se va strădui DLAF, o instituţie aflată în subordinea premierului, să taie în segmente verificarea activităţii mele pentru a plasa ştiri negative la fiecare moment politic sau electoral important, premierul Cîţu tot nu va recâştiga sprijinul USR PLUS.

Am cerut în mod repetat, încă de acum trei ani, ca orice dosar să fie procesat şi trimis la DNA astfel încât să fie lămurite toate chestiunile asupra cărora există semne de întrebare. Până acum, s-a confirmat că am avut dreptate de fiecare dată când am zis că nu am nimic de ascuns şi nimic de care să mă tem.

La singura interacţiune avută direct cu cei de la DLAF, în 11 martie, când am răspuns la solicitarea de clarificări, mi-au transmis că încheiaseră verificările şi vor trimite la DNA constatările. Le-am cerut şi eu sa facă lucrul acesta pentru a încheia această poveste fără sfârşit. Au comunicat şi public acest lucru ca "s-a trimis la DNA".

Astăzi aflu şi eu din presă că DLAF a păstrat, a pus deoparte, o bucată din verificarea iniţială, pentru zile negre şi nevoi urgente de comunicare negativă, ca să se mai poată genera încă o ştire de genul "s-a trimis la DNA ceva cu Barna". Asta se întâmpla azi când avem în linie dreaptă o moţiune care va confirma că actualul premier nu mai are sustinere. Nu este nimic nou, nu e nimic diferit de ceea ce era şi ce am clarificat deja de luni de zile. Este doar un film în permanentă reluare la câteva luni pe care îl tot vedem împreună de trei ani.

Între timp în iunie anul acesta DNA a clasat dosarul redeschis în campania electorală din 2019, constatând că fapta nu există şi a răspuns în numeroase rânduri la întrebările presei că nu am nici un fel de calitate în niciunul dintre dosare.

Obiectivul nostru este rezolvarea rapidă a crizei politice şi revenirea la o guvernare stabilă şi eficientă. Ea este posibilă, însă fără Florin Cîţu.

Actualul premier, coordonator al unei campanii de vaccinare eşuată, autor direct şi moral al crizei politice, trebuie să plece cât mai rapid. Pentru binele românilor şi al României".

Este a doua plângere făcută de DLAF la DNA vizându-l pe Dan Barna. Prima a fost trimisă DNA în primăvară, vizând tot "presupuse fapte de natură penală comise în contextul implementării unor proiecte finanţate din fonduri europene". În 11 martie, Dan Barna a fost audiat la Departamentul de Luptă Anti-Fraudă (DLAF) privind perioada sa de antreprenoriat în domeniul fondurilor europene.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. pe principiul...cine nu sare, cine nu sare...o ia cu executare!

    si iar il pune dna la dospit , in asteptarea alegerilor din franta

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7456
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3349
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur407.8725

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb