Deputat francez: "Vom lăsa imigranţii să plece spre Anglia"

A.C.
Internaţional / 3 august 2015

Deputat francez: "Vom lăsa imigranţii să plece spre Anglia"

Traficul a fost întrerupt 5 ore sâmbătă noaptea în Eurotunel după ce 400 de imigranţi au încercat să treacă ilegal

--------------

Actualizare 19:40 Comisia Europeană este dispusă să ajute Franţa în gestionarea crizei imigranţilor din Calais

Comisia Europeană s-a arătat dispusă să ofere asistenţă socială şi fonduri de urgenţă Franţei pentru gestionarea crizei imigranţilor de la Calais, după ce mii de persoane au încercat să pătrundă în tunelul construit sub Canalul Mânecii spre Marea Britanie, relatează site-ul publicaţiei El Universal.

"Putem oferi asistenţă tehnică prin intermediul agenţiilor Uniunii Europene şi fondurilor de urgenţă, ceva ce de fapt deja am făcut, printr-un centru de zi de cazare", a semnalat purtătorul de cuvânt al CE Mina Andreeva.

Potrivit acesteia, Comisia Europeană este conştientă că situaţia imigranţilor din Calais "s-a deteriorat" şi sprijină cooperarea de care au dat dovadă Franţa şi Marea Britanie în rezolvarea problemei.

"Aceasta este un alt exemplu privind necesitatea unui nivel înalt de solidaritate şi responsabilitate privind gestionarea presiunii migratorii în Europa", a adăugat Andreeva, care a făcut referire directă la participarea "tuturor statelor membre" la măsurile de relocare a cererilor de azil în UE.

---

Actualizare 17:29 Aproximativ 1.700 de imigranţi au încercat să traverseze Eurotunelul, în această noapte

Aproximativ 1.700 de încercări de pătrundere ale unor imigranţi ilegali în tunelul sub Canalul Mânecii, în apropiere de Calais, au fost numărate în noaptea de duminică spre luni, iar un membru CRS a fost rănit la nivelul feţei cu pietre, potrivit unei surse din poliţie, relatează AFP în pagina online.

Dintre aceste 1.700 de încercări, 1.000 au fost "respinse" de către forţele de ordine în apropiere de incinta tunelului, iar alte 700 au fost "interceptate" în incintă, a precizat sursa citată.

Zilele trecute autorităţile nu au făcut această distincţie.

Un membru al forţelor antirevoltă şi de rezervişti Compagnies Républicaines de Sécurité (CRS) a fost rănit "la (nivelul) feţei şi capului" după ce s-a aruncat cu balast dintre şine în el, afirmă sursa din cadrul poliţiei. Rănitul a fost transportat la spital pentru a-i fi puse copci, iar autorul atacului cu pietre, un imigrant sudanez, a fost reţinut.

Tunelul de sub Canalul Mânecii este luat cu asalt, de mai multe săptămâni, de către imigranţi care sunt pregătiţi să facă totul pentru a ajunge în Marea Britanie, ţară pe care o consideră un fel de "Eldorado".

În nopţile de vineri spre sâmbătă şi de sâmbătă spre duminică numărul încercărilor de pătrundere a scăzut la 300 şi, respectiv, 400, după ce au ajuns la peste 1.000 la mijlocul săptămânii.

Situaţia a fost dramatică în noaptea de marţi spre miercuri, când un imigrant clandestin sudanez a murit, o moarte care a ridicat la zece bilanţul deceselor înregistrate în zonă începând din iunie.

Ministrul francez de Interne Bernard Cazeneuve a anunţat miercuri suplimentarea contingentului deja prezent la faţa locului - de 300 de oameni - cu alţi 120 de militari, în vederea consolidării securităţii.

(E.D.)

---

Actualizare 15:40 Proprietarii din Marea Britanie care închiriază locuinţe imigranţilor ilegali, pasibili de închisoare

Guvernul britanic va adopta noi măsuri pentru a descuraja imigraţia, în contextul crizei de la Calais, printre care pedeapsa cu închisoarea împotriva proprietarilor care nu verifică dreptul de şedere al chiriaşilor şi nu îi evacuează, chiar şi fără o decizie a justiţiei, pe cei aflaţi clandestin pe teritoriul ţării, potrivit The Guardian.

Planul, aflat în prezent în stadiu pilot în West Midlands, va fi extins la scara întregii ţări. Conform prevederilor viitoarei legi a imigraţiei, proprietarii vor fi obligaţi să verifice actele care dovedesc dreptul de şedere al unei persoane pe teritoriul britanic, examinându-i paşaportul sau permisul biometric de şedere.

Conform secretarului pentru comunităţi, Greg Clark, prin noua lege va fi creată o listă neagră a proprietarilor care încalcă în mod repetat legea şi vor fi anunţate măsuri care să prevină oferirea spre închiriere a unor locuinţe sub standardele de bază.

"Suntem hotărâţi să eradicăm fenomenul proprietarilor care câştigă bani de pe urma imigraţiei ilegale, exploatând oameni vulnerabili şi subminându-ne sistemul de imigraţie. Pe viitor, proprietarilor li se va cere să se asigure că persoanele care le închiriază locuinţele au dreptul legal de şedere în ţară. Le vom pretinde, de asemenea, să îşi îndeplinească îndatoririle de bază ca proprietari, sancţionându-i pe cei care dau cu chirie locuinţe periculoase, murdare şi supraaglomerate", a explicat Greg Clark. Cei care vor încălca legea vor primi amenzi, pedepse cu închisoare până la 5 ani sau alte sancţiuni.

Premierul David Cameron, care se află în Marea Britanie în această săptămână, prima a vacanţei sale de vară, a declarat că guvernul "nu va lăsa nicio piatră neîntoarsă" pentru a răspunde "roiului de oameni" de la Calais. Un nou gard care va proteja intrarea în tunelul pe sub Canalul Mânecii va fi terminat vineri.

"Mulţi văd Europa şi mai ales Marea Britanie drept un loc care oferă perspectiva de câştiguri financiare. Nu este cazul - străzile noastre nu sunt pavate cu aur", a avertizat şi ministrul de interne, Theresa May, într-o postare pe Twitter.

Pe de altă parte, Consiliul pentru Refugiaţi a acuzat guvernul că acţionează "reprobabil din punct de vedere moral", după ce Ministerul de Interne a confirmat planul de a priva în mod automat de dreptul la alocaţii familiile ale căror cereri de azil au fost respinse.

(A.C.)

---------------

Fostul ministru al muncii francez, Xavier Betrand, l-a ameninţat pe premierul britanic David Cameron - într-un interviu acordat pentru Journal de dimanche - că Franţa ar putea "lăsa imigranţii să plece" spre Anglia, potrivit AFP.

Deputat al partidului de dreapta Republicanii, care este şi candidat la preşedinţia regiunii Nord-Pas-de-Calais-Picardie, unde se află portul Calais, îl acuză pe David Cameron că nu a "înţeles amploarea şi gravitatea problemei" imigranţilor.

"Ultimele măsuri pe care le-a anunţat sunt decalate şi derizorii.Dacă el continuă să nu propună nimic altceva, să lăsăm să plece imigranţii şi fie ca domnul Cameron să-şi gestioneze politica în felul său, dar pe insula lui", a spus el.

Politica autorităţilor britanice a fost criticată, de asemenea, ieri şi de primarul oraşului port Calais, Natacha Bouchart, şi ea membră a partidului Republicanii: "Calais este un oraş în Franţa, nu în Marea Britanie şi avem cu adevărat impresia că este dat", a spus ea, adăugând "britanicii fac ce vor, cum vor, îşi pun legea lor la frontiera noastră şi aceasta a devenit inacceptabil".

"Eu sunt la fel de favorabilă bunei funcţionări a echipamentelor noastre portuare şi din tunel, dar când aud: «Dublaţi barierele, grilajele, câinii», iar, în curând - de ce nu? - turnuri de pază, îmi vine rău", a mai spus primarul Bouchart.

Potrivit ei, guvernul britanic trebuie să accepte să-şi revizuiască rapid condiţiile de primire, condiţiile de control asupra muncii la negru şi să deschidă o zonă de tranzit sau o tabără de refugiaţi pe teritoriul Marii Britanii pentru ca imigranţii să fie filtraţi de autorităţile acesteia.

Pentru Xavier Betrand, "nu e nevoie decât de câteva milioane în plus pentru a reglementa problema". "Nu cerem pomană. Noi cerem reglementarea problemei. Trebuie să se înţeleagă bine că soluţiile amiabile, jumătăţile de măsură nu vor mai rezolva nimic", a declarat deputatul francez.

Declarându-se de acord cu Natacha Bouchart, parlamentarul de Aisne aminteşte că din punct de vedere geografic "frontiera engleză se situează la Dover", de partea cealaltă a Canalului Mânecii. "Noi am fost prea buni în cursul semnării acordurilor franco-britanice de la Touquet din 2003 să acceptăm ca frontiera să fie la Calais, doar cu un microajutor britanic", a estimat el. "Dacă englezii nu vor să audă nimic, să înţeleagă nimic, dacă nu vor să-şi asume partea în reglementarea acestui dosar, acordurile de la Touquet trebuie revizuite", a opinat acesta.

"Englezii trebuie să-şi schimbe regulile asupra muncii imigranţilor pentru că în Anglia, chiar dacă în teorie sunt necesare sute de documente, în realitate este posibil să se lucreze acolo fără acte şi mulţi patroni profită de situaţie pentru a-i plăti pe aceşti muncitori mai puţin", a spus Xavier Betrand.

"Domnilor englezi, încetaţi dumping-ul vostru social şi puneţi ordine în reglementarea voastră a muncii ilegale! Englezii trebuie să se mişte sau altfel va trebui să deplasăm noi frontiera!", a avertizat deputatul francez.

Aproximativ 400 de tentative de intrare în Eurotunel ale imigranţilor care doresc să ajungă în Marea Britanie au fost înregistrate în noaptea de sâmbătă spre ieri în zona Calais, au anunţat surse ale poliţiei, potrivit AFP.

Aceste încercări ale imigranţilor de a intra în Eurotunel au fost din ce în ce mai multe în ultimele săptămâni.

Prezenţa imigranţilor a necesitat întreruperea traficului prin tunelul de sub Canalul Mânecii între ora 21:30, sâmbătă, şi 02:30 GMT, duminică.

De la începutul lunii iunie, nouă imigranţi ilegali şi-au pierdut viaţa în interiorul tunelului de sub Canalul Mânecii sau încercând să pătrundă în acesta.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb