Un influent deputat rus, comentând o propunere de încetare a focului convenită între oficialii americani şi ucraineni, a declarat, astăzi, că orice acord va fi în termenii Moscovei, nu ai Washingtonului, transmite Reuters.
"Rusia avansează (în Ucraina) şi, prin urmare, va fi diferit cu Rusia", a declarat Konstantin Kosachev, preşedintele Comisiei pentru afaceri internaţionale a Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentului rus, într-o postare pe Telegram.
"Orice acord - cu toată înţelegerea necesităţii unui compromis - va fi în condiţiile noastre, nu în cele americane. Şi aceasta nu este laudă, ci înţelegerea faptului că adevăratele acorduri încă se scriu acolo, pe front. Ceea ce ar trebui să se înţeleagă şi la Washington", a adăugat acesta.
Ucraina susţine o propunere americană a unui armistiţiu - pe o perioadă de 30 de zile - în războiul cu Rusia, anunţă marţi americanii şi ucrainenii, iar Washingtonul va ridica "imediat" suspendarea ajutorului Ucrainei
Cele două delegaţii au convenit să-şi numească echipe de negociatori şi să înceapă "imediat" negocieri în vederea unei păci durabile care să garanteze securitatea pe termen lung în Ucraina.
1. Mi se pare corect
(mesaj trimis de anonim în data de 12.03.2025, 08:06)
Mi se pare corect
Eu nu as ceda absolut nimic si as cere si dezarmarea Romaniei ca bonus.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.03.2025, 08:12)
Mie mi se pare că rușii täi vor călca pe bec.
Cine se joacă de-a pacea cu bufonul riscă destrămarea. :
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.03.2025, 08:18)
dezarmarea si alipirea la rusia
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.03.2025, 09:14)
Si a Poloniei.
1.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.03.2025, 09:24)
Cine sau ce iti da tie dreptul sa impui ceva Romaniei?
Ai crescut in dictatura si dictatura ti-a intrat adanc in neuron.
Cum ar fi daca eu ti-as cere sa mananci rahat (desi il mananci deja, singur si de buna voie) pentru ca asa vreau eu? Ar fi corect asa ceva?
Esti bolnav!
1.5. Iti dau o singura tema de gandire (răspuns la opinia nr. 1.4)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.03.2025, 09:26)
Iti dau o singura tema de gandire, desi ma indoiesc de capacitatea procesorului.
Nu ti se pare ca America a renuntat cam brusc la tot discursu privind Romania?
De ce oare ?
1.6. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.5)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.03.2025, 09:45)
Ce relevanță are? Mandatul bufonului este limitat.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.03.2025, 11:35)
Se vede clar ca Rusia nu vrea pacea!
Poate acum se prinde si Trump ca la rusi nu merge cu cadouri.
Nu inteleg doar cu forta.
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.03.2025, 22:26)
O rusine este ca Zele a provocat Rusia in nestire pana a stârnit razboiul.
Acest adevar e intre timp cunoscut si nu poate fi denaturat, manipulat, falsificat, cum incerci tu cu alte slugi ale kiewului.
Voi aratati numai efectul, nu si cauza
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.03.2025, 17:36)
rusnacilor a inceput sa li se urce vodka la cap,sau alt ceva
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.03.2025, 17:36)
rusnacilor a inceput sa li se urce vodka la cap,sau alt ceva
4.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.03.2025, 22:24)
Vad ca ti s a accentuat delirul rau, ai inceput sa postezi dublu