DERIVATE Pe piaţa derivatelor, debut cu dreptul în noul an bursier

Decebal N. Todăriţă
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 4 ianuarie 2007

Ziua de 3 ianuarie 2007 a marcat reluarea activităţii bursiere în piaţa autohtonă de capital şi implicit pe piaţa instrumentelor derivate de la Sibiu. După un an (2006) deosebit de intens şi o vacanţă bine meritată, investitorii au revenit aşadar în aria futures şi options, debutul anului curent fiind unul în măsură să confirme că piaţa sibiană a intrat odată pentru totdeauna în conştiinţa investiţională a "jucătorilor" autohtoni. Faptul este ilustrat de debutul foarte bun din perspectiva lichidităţii. Astfel, prima şedinţă din noul an s-a încheiat cu un volum de 20.099 contracte futures şi options din 2670 tranzacţii. Totalul precizat este în măsură să confirme că bursa sibiană şi-a menţinut tradiţia de a deschide anul cu un nivel de lichiditate superior raportat la prima sesiune a anului anterior, de această dată înregistrându-se o creştere netă de 140% faţă de 3 ianuarie 2006. În ceea ce priveşte valoarea transferurilor acesta s-a cifrat la peste 65 milioane de lei. "La început de an bursier efectul de ianuarie s-a făcut resimţit pe piaţa de capital ca întreg. Şi în piaţa la termen, creşterile consistente înregistrate pe anumite segmente, cum ar fi în principal SIF-urile, au confirmat acest efect. Anul începe aşadar într-o notă optimistă şi la Sibiu, notă amplificată şi de aderarea României la Uniunea Europeană" a declarat un broker din piaţă. Interesul investitorilor a fost reflectat şi de numărul poziţiilor futures care a fost îmbunătăţit cu 3534 des­chideri şi crescut până la totalul de 151.028.

Pe fondul evoluţiei ascendente a cotaţiilor şi a bunei lichidităţi, cele mai căutate derivate au fost cele din sectorul financiar. Prin urmare startul noului an confirmă impactul pozitiv al acestui segment asupra investitorilor mai ales din perspectiva contractelor ce au ca active suport acţiunile SIF 2, SIF 5 şi TLV. În prima zi de tranzacţionare din 2007 cele mai lichide derivate au fost DESIF 2 martie, care s-a detaşat cu peste 8000 contracte. Ele au fost cotate la 3,68 lei/acţiune, în urcare cu 19,99 bani. Liderul a fost secondat de derivatele DESIF 5 martie cu 7085 contracte. Acestea au beneficiat de o creştere de 18,9 bani şi au închis la valoarea de 3,97 lei/acţiune. Locul trei a revenit contractelor futures ce au ca active suport acţiunile Băncii Transilvania, cu scadenţa în martie. Prima scadenţă a acestui an a atras 1788 contracte DETLV. Ultimele tranzacţii cu aceste titluri au fost realizate la 1,145 lei/acţiune, cotă în urcare cu 3,5 bani. Pe lângă scadenţa martie a anului în curs s-au mai consemnat plasamente şi pentru iunie, investitorii care au preferat să se orienteze şi spre acest orizont mai îndepărtat preferând aceleaşi active suport care au dominat transferurile pe martie. DESIF 2 iunie 2007 au fost cotate la închidere la 3,85 lei/acţiune, preţ stabilit după o creştere de 22 bani iar DESIF 5 iunie 2007 au închis la 4,2 lei/acţiune, preţ conturat în urma creşterii de 20 bani. Pentru DETLV iunie ascensiunea preţului de cotare s-a încheiat la 9,01 bani, nivel care a condus la un preţ de cotare de 1,27 lei/acţiune. Tot din zona derivatelor financiare s-au mai remarcat DESIF 3 cu peste 1000 contracte. Şi în cazul lor preţurile de cotare au fost îmbunătăţite în urma unor aprecieri considerabile de 19,31 bani pentru martie şi 18 bani pentru iunie.

Pe lângă sectorul financiar o lichiditate bună s-a observat în zona derivatelor energetice, în speţă cele pe acţiunile "Petrom" care au atras 931 contracte. DESNP valorau la finalul zilei de ieri 0,654 lei/acţiune pentru primăvara acestui an şi 0,6729 lei/acţiune pentru iunie, preţuri care au fost stabilite în urma unei creşteri de 3,39 bani pentru ambele scadenţe amintite.

Debutul "verde" de an a fost ilustrat şi de indicii BMFMS. Indicele sectorial financiar SIBEX 9 a crescut cu 258 punc­te (7,6 %) şi a închis la 3651,76 puncte iar indicele SIBEX 18, care reflectă evoluţia celor mai lichide 18 acţiuni, a închis la 3270,75 puncte, în urcare cu 174,2 puncte (5,6 %).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb