Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, azi, că s-a întâlnit cu Daniel Constantin Horodniceanu, propus de ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, pentru funcţia de şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), precizând că săptămâna viitoare va lua o decizie privind numirea acestuia la conducerea DIICOT, potrivit surselor din presă.
"Am avut o discuţie, evident. Eu vreau să cunosc oamenii pe care îi numesc în funcţii. Am avut o întâlnire", a declarat Iohannis.
Întrebat dacă îl va numi pe Horodniceanu în funcţia pentru care acesta este propus, şeful statului a răspuns: "Săptămâna viitoare o să iau o decizie".
Pe 9 aprilie, ministrul Justiţiei a anunţat că l-a propus pe Daniel-Constantin Horodniceanu, şef DIICOT - Serviciul Teritorial Iaşi, pentru funcţia de procuror şef al DIICOT, potrivit Agerpres.
În proiectul său de management depus la CSM, Daniel Horodniceanu doreşte "readucerea încrederii în cadrul colectivelor, în special în cel al Structurii Centrale, grav afectate, în special psihologic, după evenimentele din ultimul trimestru al anului 2014, ceea ce a dus la un blocaj ce a cauzat şi o diminuare a dorinţei de performanţă a procurorilor", el făcând referire la arestarea fostei şefe a DIICOT Alina Bica.
De asemenea, Horodniceanu propune să se "reîncarce responsabilizarea fiecărui procuror" în ceea ce priveşte actele şi activităţile desfăşurate, dar şi readucerea spiritului de echipă, precum şi verificarea individuală, de către echipa nou-formată, a fiecărui procuror şi crearea unui moment "zero" în ceea ce priveşte activitatea acestora.
Tot în proiectul de management, Horodniceanu a identificat mai multe riscuri la adresa DIICOT: scurgerile de informaţii din dosare; influenţarea deciziilor procurorilor de către persoane cu putere economică şi financiară; interesul unor persoane din lumea interlopă locală de a recruta poliţişti şi magistraţi; creşterea gradului de specializare a infractorilor în domeniul criminalităţii organizate; lipsa de protecţie fizică a procurorilor; campanii de presă care au indus o presiune psihologică asupra procurorilor, mai ales în cadrul unor dosare în care sunt implicaţi politicieni şi oameni de afaceri.
Conform reglementărilor legale în vigoare, procurorul şef al DIICOT este numit de preşedintele României, la propunerea ministrului Justiţiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minimă de 10 ani în funcţia de judecător sau procuror, pe o perioadă de trei ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată.
Horodniceanu are o vechime în funcţia de procuror de 16 ani, din care 6 ani în funcţii de conducere. În prezent este procuror-şef al Serviciului Teritorial Iaşi al DIICOT. A fost procuror-şef al Biroului Teritorial Iaşi - DIICOT, în perioada iunie 2006 - iunie 2009, respectiv procuror-şef al Serviciului Teritorial Iaşi - DIICOT în perioada iunie 2012 - 2015. De asemenea, a fost formator în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii în probleme de etică şi deontologie profesională a magistratului; formator în domeniul ascultării copilului în cadrul procedurilor judiciare, precum şi în domeniul protecţiei victimelor infracţiunilor de violenţă şi trafic de persoane.
A absolvit cursuri postuniversitare în domeniul dreptului penal, al eticii şi deontologiei profesionale a magistraţilor, protecţiei victimelor infracţiunilor de violenţă şi trafic de persoane, infracţionalităţii informatice, consolidării capacităţii sistemului judiciar din România de a face faţă noilor provocări legislative şi instituţionale. A semnat mai multe articole de specialitate juridică.