Deţinătorii de contracte de prestări servicii pentru Litoral cer în instanţă anularea rezilierii contractelor

Ziarul BURSA #Companii / 31 martie 2005

Reprezentanţii firmelor deţinătoare de contracte de concesiune de loturi din plaja Mării Negre vor cere, în instanţă, anularea notificărilor de reziliere a contractelor, trimise acestora de Direcţia Apele Romîne-"Dobrogea Litoral", precum şi o eventuală renegociere a contractelor de concesiune.

Totodată, dacă vor considera ca este necesar, cele 198 de firme deţinătoare de astfel de contracte încheiate cu Direcţia vor înfiinţa o asociaţie care să le reprezinte interesele în instanţă. Conform acestora, acţiunea este justificată de imposibilitatea amortizării cheltuielilor de investiţie, care într-o afacere de genul bar-beach ar depăşi 80.000 de euro. "În orice afacere îţi faci calcule. Dacă închei un contract de concesiune pentru o perioada de 3 ani, cu siguranţă, în primul an nu poţi avea nici un profit. Banii investiţi iniţial se amortizează începînd din a doua jumătate a celui de-al doilea sezon", a declarat Cris-tian Popa, deţinătorul unui bar-beach în staţiunea Mama-ia, citat de Rompres. În multe cazuri, investitorii au încheiat contracte care vizau eficientizarea procesului sezonier şi care sunt strict legate de derularea contractelor de concesiune.

Anularea celor 198 de contracte de prestări servicii pentru Litoral şi înfiinţarea unei singure societăţi comerciale, în subordinea Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor, care să gestioneze întreţinerea plajelor, au fost anunţate marţi de Sulfina Barbu, ministrul mediului, ca fiind priorităţile strategiei de redresare a turismului estival.

În prezent, sunt încheiate 198 de contracte de diverse societăţi de prestări servicii. Deoarece, prin închirierea sau concesionarea plajei nu s-au obţinut rezultate pozitive, Sulfina Barbu a trimis tuturor celor 198 socie-tăţi notificări de reziliere a contractelor. La finele lui 2004, Apele Romîne Dobrogea avea venituri din contractele de închiriere a plajelor de 24 miliarde lei, în timp ce cheltuielile pentru întreţinere, inclusiv cu plata salvamarilor şi a serviciilor medicale de urgenţă, erau de 21 miliarde lei.

Pentru sezonul estival 2005, MMGA şi Autoritatea Naţională pentru Turism au un plan comun prin care vor demola toate construcţiile sezoniere de pe pla-jă, de la Năvodari, pînă la Mangalia. Hotelierii şi toţi cu care vor avea contract de închiriere cu noua societate comercială Apele Române Dobrogea vor plăti întreţinerea plajelor pe metru pătrat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb