Deutsche Bank a adoptat o politică de bonusuri mai severă

Ziarul BURSA #Jurnal de criză / 28 august 2012

Deutsche Bank a adoptat o politică de bonusuri mai severă

Cea mai mare bancă comercială germană, Deutsche Bank, a confirmat ieri o informaţie publicată anterior în Financial Times, potrivit căreia banca a adoptat o politică mai severă privind bonsurile. "Pot să vă confirm că la începutul anului am schimbat regulile referitoare la acţiunile deţinute de cadrele băncii", a declarat un purtător de cuvânt de la Deutsche Bank, citat de Agerpres.

Aceste reguli se aplică noilor angajaţi care au acţiuni pe care le-au dobândit în perioada în care lucrau la o altă bancă. Conform noilor reguli aceşti angajaţi vor pierde acţiunile primite de la fostul angajator. Până acum aceste acţiuni erau considerate drept intangibile. Purtătorul de cuvânt a precizat însă că în mod normal noii angajaţi primesc acţiuni Deutsche Bank în schimbul titlurilor pierdute.

Este vorba de o practică neobişnuită, dacă nu unică, în lumea bancară, dar care ar putea deveni un model de urmat şi pentru alte mari grupuri bancare. După criza financiară din 2008, băncile europene sunt presate de investitori, lideri politici şi autorităţile de reglementare să-şi responsabilizeze mai mult angajaţii, în special în cazul băncilor de investiţii, prin legarea bonusurilor lor de rezultatele pe termen lung ale băncii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb