Prăbuşirea rublei în raport cu dolarul şi cu euro i-a făcut pe ruşi să îşi petreacă Sărbătorile de iarnă în ţară, fapt ce a provocat scăderea cu până la 70% a rezervărilor pentru sejururi în străinătate, în comparaţie cu anul trecut, scrie AFP.
Purtătoarea de cuvânt a Uniunii ruse din sectorul turistic, Irina Tiurina, a apreciat că o astfel de scădere "nu a mai fost văzută în istoria turismului rus", adăugând că această situaţie a afectat în principal marile companii de turism ruse.
Ruşii având calendar ortodox iulian (pe stil vechi), decalat cu 13 zile în raport cu cel gregorian (al stilului nou), primele 10 zile din ianuarie sunt zile de sărbătoare în Rusia, această perioadă fiind crucială pentru turism. Numeroşi ruşi profită de obicei de acest interval ca să meargă la schi în Austria, Elveţia şi Franţa sau să se bronzeze pe plajele asiatice.
Destinaţiile europene au avut cel mai mult de suferit din cauza renunţării, de către turiştii ruşi, la călătoriile în străinătate, ca urmare a scăderii puterii lor de cumpărare. Anul trecut, rubla s-a depreciat cu 41% în faţa dolarului şi cu 34% în raport cu euro, în contextul sancţiunilor occidentale legate de criza ucraineană, precum şi din cauza scăderii preţului la petrol.
Totuşi, singura piaţă care a rezistat mai mult sau mai puţin a fost cea din Egipt, considerată o destinaţie bună de către ruşi, a mai spus Irina Tiurina.
Nu doar companiile de turism au fost afectate de deprecierea rublei. O parte a operatorilor aerieni au avut de suferit din cauza traficului redus, în special pe rutele internaţionale, iar o parte din pricina cheltuieilor, majoritatea în valută.
De exemplu, compania aeriană finlandeză Finnair a suspendat de astăzi zborurile către destinaţiile Kazan, Samara şi Nijni-Novgorod.