Casa de licitaţii "Sotheby's" l-a numit în fruntea sa pe directorul executiv al "Madison Square Garden" Co., Tad Smith, acesta urmând să-l înlocuiască pe William Ruprecht, care a condus compania începând cu anul 2000, din funcţia de preşedinte - director executiv.
Totodată, "Sotheby's" a decis să separe rolurile de preşedinte şi director executiv, numindu-l preşedinte pe Domenico De Sole.
În noiembrie, "Sotheby's" informa că Ruprecht va demisiona odată ce va fi găsit un succesor. Anunţul a venit după un an în care investitorii au solicitat schimbări importante la nivelul conducerii casei de licitaţii. Dan Loeb, cel mai mare acţionar al "Sotheby's" (cu 9,6%), a lansat o campanie publică acidă împotriva stilului de conducere al lui Ruprecht, cerându-i demisia. Către finele lui 2013, Loeb l-a acuzat pe Ruprecht de conducere slabă, iar despre directorii pe care acesta îi avea în subordine susţinea că au câştiguri extravagante, care îi costă pe acţionari "sute de mii de dolari".
Smith va prelua conducerea casei de licitaţii la data de 31 martie, la aproape un an de când s-a alăturat "Madison Square", compania care operează arena multifuncţională cu acelaşi nume.