Gheorghe Hagi a fost un excepţional fotbalist, este un bun antrenor şi (din nefericire pentru el) un orator modest. Adesea s-a spus că lumea nu ar trebui să se împiedice atât de mult de felul cum vorbeşte şi să fie mai atentă la ceea ce realizează antrenorul-investitor. Lumea poate să se împiedice sau nu de discursul lui Hagi, problema este că monologurile sale au început să-i pună chiar lui piedică.
În ultimele luni patronul Farului Constanţa s-a plâns de problemele legate de investiţii, de faptul că nu mai face faţă financiar (evident că nimeni nu pune la îndoială problemele), că trebuie să-l ajute şi alţi afacerişti sau chiar statul, că echipa nu poate mai mult. Cum repetiţia e mama învăţăturii, elevii lui Hagi au prins din zbor mesajul şi au început să se comporte ca atare: ca nişte fotbalişti la o echipă mică, asaltată de probleme de tot felul, aflaţi cu gândul în altă parte. Mai mult, mesajul a dat aripi şi adversarilor, care şi-au pierdut o mare parte din respectul pentru echipa condusă cu mână de fier de fostul mare fotbalist.
Farul a fost umilită în ultima etapă în Giuleşti şi s-a afundat în subsolul clasamentului. Hagi pare făcut KO, iar la asta au contribuit din plin mesajele sale, care s-au comportat ca un bumerang scăpat de sub control şi care s-a întors împotriva celui care l-a lansat.
Vorbele zboară, dar uneori trebuie să fim atenţi şi la direcţia de deplasare a acestora. Uneori pot provoca daune unde ne aşteptăm mai puţin.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 23.10.2024, 13:32)
Fotbalistul hagi e trecutul, in prezent e doar idiotul hagi, tot ce a facut dupa ce a terminat cu fotbalul arata a tot genul de escrocherii, ca antrenor e habarnist pur, la fel ca si barbugiul piturca, dar cooperativa de pe vremuri a mers si in fotbal, cum merge acum la cantotaj, apoi facut academie si a infiintat echipa viitor, trambulina pentru transferuri de jucatori tineri nulitati spoiti cu aranjare de campionate, arbitrii, etc, se stie reteta, bomboana pe coliva fiu-sau yanis, un idiot complet fara colturi, dar deh, tac-su l-a vandut orcui a picat de fraier cu numele de hagi, nu si cu talentul care nu exista, s-au dumirit ei dupa aia.
Va continua sa se faca de ras sustinut in continuare de cooperativa fotbalului prezent, burleanu, becali, dragomir chibitul, gino care- l-a pitit pe criminal prin italia si altii care vin din urma, sa vedem care va fi favoritul lui ciolacul, ca burleanu, o alta nulitate ca om dar un escroc expert, a fost pus de monta.
De aceea nu mai vad fotbal niciunde de 25 de ani, pt ca nu exista, ce se vede pe teren este doar o chilotareala pentru fraieri, clasamentele sunt aranjate fix de la inceputul sezonului.
Iar campionatul se da la licitatie nu pe teren, care da mai mult si tine tot sezonul.
Hagi - un subiect frumos pentru trecut (o legenda), azi un subiect de glume proaste pentru prezent (o hahalera).