Novak Djokovici a obţinut duminică cea de-a 411-a victorie în turneele ATP Masters 1000, după ce l-a învins pe Camilo Ugo Carabelli la Miami Open, potrivit news.ro.
El l-a depăşit la numărul de victorii pe spaniolul Rafael Nadal.
Sârbul a intrat în turneu cu 409 victorii la Masters 1000, la doar una în spatele rivalului său de lungă durată. Cu două victorii în Florida, el a egalat şi a doborât recordul.
"Sunt onorat să am o altă bornă, un alt record doborât", a declarat Djokovici. "Întotdeauna este ceva în joc cam de fiecare dată când joc şi, desigur, asta mă motivează să mă descurc bine la turnee", a declarat Djokovici.
Cea de-a 411-a victorie a lui Djokovic vine la aproape 20 de ani de la prima sa participare la un turneu Masters 1000. Fostul nr. 1 în clasamentul ATP a obţinut prima sa victorie la acest nivel la Paris în 2005, când l-a învins pe Victor Hănescu.
De atunci, jucătorul în vârstă de 37 de ani a cucerit un record de 40 de titluri Masters 1000, primul său titlu venind la Miami, în 2007. În 2018, el a devenit primul şi singurul jucător care a câştigat toate cele nouă turnee Masters 1000. Până în 2020, el a câştigat fiecare turneu de cel puţin două ori.
În optimi, Djokovici va evolua cu italianul Lorenzo Musetti.
Tot duminică, la 38 de ani, Gaël Monfils a devenit cel mai în vârstă jucător care a ajuns în optimi la Miami Masters 1000, după ce l-a învins, duminică, pe spaniolul Jaume Munar (27 de ani), scor 7-5, 5-7, 7-6 (7/1).
Francezul, clasat pe locul 46 în lume, va juca pentru un loc în sferturi cu Sebastian Korda, în vârstă de 24 de ani.