Novak Djokovici a trimis un mesaj de susţinere studenţilor care protestează la adresa guvernului din Serbia, deplângând actele de "violenţă" la care sunt supuşi.
"Sprijinul meu merge întotdeauna către tineri, studenţi şi către toţi cei cărora le aparţine viitorul ţării noastre", a declarat Novak Djokovici în cadrul unei conferinţe de presă la Melbourne.
Zeci de mii de manifestanţi antiguvernamentali din Belgrad au comemorat victimele prăbuşirii acoperişului unei gări, tragedie pentru care acuză autorităţile sârbe
Studenţii de la universităţile de stat din Belgrad, Kragujevac şi Nis blochează cursurile de câteva săptămâni pentru a cere publicarea tuturor documentelor relevante pentru renovarea staţiei, precum şi urmărirea penală a funcţionarilor responsabili pentru dezastru.
În fiecare zi, ei blochează circulaţia în faţa facultăţilor lor timp de 15 minute pentru a comemora cele 15 victime.
Copertina de beton a acoperişului recent renovat al gării Novi Sad s-a prăbuşit la data de 1 noiembrie, provocând moartea a 14 persoane şi rănirea altor trei. Unul dintre răniţi a murit ulterior.
Treisprezece persoane au fost inculpate în acest caz, inclusiv fostul ministru al transporturilor.
Opinia Cititorului