Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au reţinut pentru 24 de ore o perspană acuzată de trafic de influenţă, potrivit unui comunicat al instituţiei, conform g4media.
Procurorii susţin că, în perioada 5 august 2020 - 16 septembrie 2020, inculpatul ar fi cerut 180.000 euro în schimbul intervenţiilor, prin intermediul altei persoane, la judecători din Tribunalul Bacău şi Curtea de Apel Bacău, pentru a-i determina să dispună punerea în libertate a unei alte persoane cercetate într-un dosar al DNA, iar ulterior, în faza de judecată, aplicarea unei pedepse la închisoare cu suspendarea executării.
Mai precis, inculpatul ar fi cerut de la soţia persoanei pentru care urma să îşi exercite presupusa influenţă, 90.000 euro ca primă tranşă şi alţi 90.000 euro ca a doua tranşă după realizarea intervenţiilor, suma pretinsă ca primă tranşă fiind redusă pe parcurs la 60.000 euro.
La 22 septembrie 2020, Tribunalul Bucureşti a admis cererea procurorilor şi a dispus arestarea inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile, conchide g4media.