DNA: Senatorul PNL Eugen Pîrvulescu, plasat sub control judiciar

G.B
Anticorupţie / 22 iulie 2021

Eugen Pîrvulescu

Eugen Pîrvulescu

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile faţă de senatorul PNL de Teleorman Eugen Pîrvulescu, transmite Agerpres.

Potrivit unui comunicat al DNA, Eugen Pîrvulescu este acuzat de săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană ce deţine o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Procurorii susţin că, în perioada 28 mai - 20 iunie 2021, Eugen Pîrvulescu şi-ar fi folosit influenţa pe care o avea în calitate de preşedinte al PNL Teleorman, pe lângă membrii comisiilor de concurs constituite de conducerea Serviciului Judeţean de Ambulanţă Teleorman, solicitându-le în mod repetat, atât direct cât şi prin intermediul unei alte persoane, să elaboreze şi să îi remită seturile de subiecte care urmau să fie date la proba scrisă a concursurilor organizate în perioada mai - iulie 2021, pentru ocuparea unor posturi vacante/ temporar vacante de asistent medical şi şofer autosanitară II.

De asemenea, senatorul liberal le-ar mai fi cerut membrilor comisiilor să favorizeze candidaţii indicaţi de el şi la proba practică/ interviu, cu scopul de a obţine foloase necuvenite pentru aceştia din urmă (promovarea concursurilor şi angajarea pe posturi remunerate).

Pe timpul cât se află sub control judiciar, parlamentarul trebuie să respecte o serie de obligaţii, între care:

- să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar;

- să nu se deplaseze la sediul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Teleorman.

Procurorii i-au atras atenţia lui Eugen Pîrvulescu că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

De asemenea, lui Eugen Pîrvulescu i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Ce a facut pnl ul cu psf ,face acum usr ul cu pnl ,roata se intoarce

    Pentru așa ceva " l-aș ascunde " vreo 7-8 ani !!

    I s-a retras sprijinul politic,a fost dat afară din PNL?  

    1. Nu i s-a retras nimic.procurorul de caz este in grava eroare,Membrii PNLsi USR-PLUS ,nu sunt capabili de fapte penale,curati,imberbi,buni cetateni ,chiar dusi la biserica.intre ei si pacat este o prapastie de netrecut.Procurorul trebuie trimis la reciclare sau consultat de psiholog.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7057
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3012
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9660
Gram de aur (XAU)Gram de aur388.7340

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb