Dobânzile Libor au fost manipulate sub presiunea băncilor centrale şi a guvernelor

Aproape 40 de brokeri şi traderi au fost condamnaţi în ultima decadă pentru manipularea ratelor Libor în perioada Crizei Financiare Globale, în condiţiile în care autorităţile condamnau cu fermitate lăcomia bancherilor.

Condamnările au fost decise în curţi de justiţie din Statele Unite şi Marea Britanie pe baza unor informaţii incomplete, dar cu o greutate foarte mare, care au fost ascunse deliberat în faţa judecătorilor şi juraţilor.

Aceste informaţii au fost scoase recent la lumină de un jurnalist financiar din Marea Britanie, Andy Verity, a cărui carte, "Rigged: The Incredible True Story of the Whistleblowers Jailed after Exposing the Rotten Heart of the Financial System", va apărea în septembrie 2023.

Dezvăluirile corespondentului economic de la BBC News au fost rezumate în articole de pe site-ul BBC şi în cotidianul The Times, alături de fragmente din carte.

"Dovezile arată că în octombrie 2008, băncile centrale, inclusiv Banca Angliei, Banca Franţei, BCE, Banca Spaniei, Banca Italiei şi Federal Reserve Bank of New York, au intervenit masiv în stabilirea ratelor Libor şi Euribor", după cum subliniază jurnalistul britanic în articolul de pe site-ul BBC.

În cartea sa, Verity mai accentuează că există dovezi privind acţiunea concertată a guvernului britanic şi a Băncii Angliei în manipularea dobânzilor.

Într-o conversaţie înregistrată în 2010, dintre un anchetator FBI şi Peter Johnson, responsabilul cu transmiterea ratelor Libor de la Barclays, Johnson a declarat că a primit instrucţiuni de la şefi pentru a transmite rate scăzute artificial.

Astfel de instrucţiuni a transmis şi Banca Franţei. "Băncile franceze au acţionat ca o singură entitate şi au scăzut brusc estimările privind costurile împrumuturilor în euro în zilele care au urmat reducerii coordonate a dobânzilor de referinţă de către marile bănci centrale în 8 octombrie 2008", subliniază Andy Verity în cartea sa, iar "scara declinului a fost mai mare decât orice altă mişcare anterioară, inclusiv perioada de după atacul terorist din 11 septembrie 2001, şi nu putea fi explicată prin factori de piaţă " .

Unul dintre personajele din "Rigged" este Mark Dearlove, nepotul directorului de atunci de la MI6, Sir Richard Dearlove. Mark Dearlove ocupa o poziţie de management în cadrul băncii Barclays şi prin intermediul său au fost transmise ordinele conducerii către Peter Johnson de a reduce, în orice condiţii, cotaţiile pentru ratele Libor. În conversaţiile dintre cei doi apar afirmaţii explicite cu privire la presiunile exercitate nu doar de Banca Angliei, ci şi de la cel mai înalt nivel guvernamental.

Aceste informaţii extrem de importante nu au fost niciodată prezentate în faţa comisiilor parlamentare sau în faţa instanţelor care au analizat sau au decis condamnări pentru "manipularea" dobânzilor, în ciuda faptului că instituţiile care au anchetat cazurile, cum este cazul FBI în Statele Unite sau a instituţiei de supraveghere a pieţelor financiare din Marea Britanie, au fost informate, în noiembrie 2020, de acţiunile concertate la nivel internaţional pentru reducerea artificială a dobânzilor de referinţă de pe piaţa interbancară.

În fragmentul din cartea "Rigged" prezentat în The Times se arată că "băncile centrale au decis să acţioneze împreună pentru reducerea dobânzilor", după o încercare eşuată a guvernului condus de Gordon Brown de a stabiliza pieţele, prin alocarea a 50 de miliarde de lire sterline pentru recapitalizarea băncilor din Marea Britanie.

Cum ratele Libor nu dădeau niciun semn de scădere, băncile centrale şi guvernele au fost nevoite să opteze între două posibilităţi: scăderea dobânzilor prin inundarea pieţelor cu lichiditate ieftină de la băncile centrale sau transmiterea de ordine către bănci pentru a reduce dobânzile.

"Scandalul Libor a explodat la ştiri în 27 iunie 2012 şi a declanşat furia suprimată a publicului faţă de bănci", se arată în ultimul fragment al cărţii "Rigged" publicat în The Times.

Autorul afirmă că, după demisia directorului executiv de la Barclays, în urma amenzii de 290 de milioane de lire sterline aplicate băncii de trei agenţii de reglementare din SUA şi una din Marea Britanie, au apărut dovezi conform cărora "Banca Angliei ar fi avut un comportament necorespunzător similar celui pentru care a fost amendată Barclays".

Mai mult, dimensiunea acestui "comportament necorespunzător" a fost mult mai mare decât în cazul traderilor care au primit pedepse cu închisoarea pentru manipularea dobânzilor interbancare

În cadrul audierilor din comisiile parlamentare, oficialii de la Banca Angliei au declarat că fost vorba doar despre o "neînţelegere", în condiţiile în care declaraţiile lui Peter Johnson în faţa agenţilor FBI au fost omise complet.

"Se pare că Departamentul Justiţiei, FBI, Commodity Futures Trading Commission, SEC şi Financial Services Authority au permis ca fapte importante, istorice, despre manipularea dobânzilor de către băncile centrale în mijlocul celei mai mari crize financiare de la Marea Depresiune să fie ascunse publicului", mai scrie Andy Verity în cartea sa.

Aceste "omisiuni" au condus la acuzarea pe nedrept a unor traderi şi brokeri, care au primit pedepse cu închisoarea în nouă procese penale din Londra şi New York, desfăşurate între 2015 şi 2019.

Reprezentanţi ai Băncii Angliei şi ai BCE au negat acuzaţiile prezentate în cartea lui Andy Verity, în timp ce FBI, Federal Reserve, Barclays şi Trezoreria britanică au refuzat să comenteze.

"Banca Centrală Europeană respinge cu fermitate afirmaţiile făcute de BBC, care denaturează rolul unei bănci centrale în implementarea politicii monetare", după cum arată The Times, în condiţiile în care "BCE a acţionat întotdeauna în conformitate cu mandatul său şi în deplină conformitate cu legea".

"Morala acestei poveşti este că băncile centrale nu au doar licenţă de a tipări bani, dar şi o licenţă pentru dezinformare, atunci când cred că este în interesul publicului să facă aşa ceva", a scris Izabella Kaminska, editor financiar al publicaţiei Politico.eu, pe contul său de Twitter.

Din păcate, nu este vorba în niciun fel despre interesul publicului, ci doar despre "nevoia" băncilor centrale de a-şi acoperi greşelilor anterioare, ale căror efecte cumulate nu mai pot fi ţinute sub control.

Prezumţia de nevinovăţie este fundamentală pentru justiţia dintr-o ţară democratică. Dar cât de prudentă mai este aplicarea acestei prezumţii, din punct de vedere al asigurării stabilităţii economice şi coeziunii societăţii, în cazul băncilor centrale şi a bancherilor centrali?

Oare situaţia actuală a inflaţiei şi a stabilităţii financiare, obiective contradictorii care nu mai pot fi atinse prin dictarea unui anumit nivel al dobânzilor, nu reprezintă dovezi suficiente în acest sens, mai ales că reprezintă o consecinţă directă a politicilor monetare dezastruoase din ultimele decenii?